Main menu

header

Doctor Ioana Mîndruţă: „Epilepsia se poate vindeca prin intervenţie neurochirurgicală“

582 12 1de Irina Țolea

I se mai spune „boala copilăriei”, iar în vechime era considerată o formă de posedare a diavolului. În realitate, epilepsia este o boală neurologică severă, care, în funcţie de nivel şi de manifestări, poate schimba dramatic viața unui om. În România sunt înregistrați peste 200.000 de pacienţi care suferă de epilepsie, dar medicii estimează că numărul lor depășeste 300.000. Majoritatea sunt stigmatizaţi, îşi pot pierde locul de muncă, nu-şi pot întemeia o familie şi nu-şi pot controla viaţa de zi cu zi. Medicamentele sunt puţine şi investigaţiile scumpe. Mulţi pacienți nu-și cunosc boala, nici drepturile pe care le au şi, mai ales, şi-au pierdut speranţa unei vieţi normale. În urma discuţiei cu doamna Ioana Mîndruţă (medalion), doctor neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, am aflat că epilepsia poate fi tratată şi chiar vindecată cu ajutorul intervenţiei neurochirurgicale.

Read more: Doctor Ioana Mîndruţă: „Epilepsia se poate vindeca prin intervenţie neurochirurgicală“

Internarea copiilor mai mici de 14 ani împreună cu unul dintre părinţi este un drept

582 14 2de Dana Purgaru

Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii au atenționat că internarea în spitale a copiilor mai mici de 14 ani, împreună cu unul dintre părinți, dacă se solicită acest lucru, este un drept și nu un privilegiu. Precizarea a fost făcută recent, într-un comunicat emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, după ce circa 9.000 de persoane au semnat petiţia „Stop internării copiilor în spital fără părinţi!”, iniţiată de mai multe mame din Sibiu, revoltate că nu li se permite internarea împreună cu copiii bolnavi în Secţia Boli Infecţioase a Spitalului de Pediatrie din oraş.

Read more: Internarea copiilor mai mici de 14 ani împreună cu unul dintre părinţi este un drept

Oja pentru unghii dereglează sistemul hormonal

582 14 1de Raluca Grințescu

Deşi nu ne gândim prea des la acest aspect, oja de unghii poate afecta şi ea sănătatea corpului. Potrivit studiilor, majoritatea brandurilor de ojă sunt mai periculoase decât ați crede.

Read more: Oja pentru unghii dereglează sistemul hormonal

Prof. dr. oftalmolog Monica Pop: „Ambliopia este un handicap care poate ucide“

581 12 1de Monica Beleneş

În toate cartierele şi pe toate bulevardele este plin de cabinete medicale şi de policlinici, care oferă consultaţii oftalmologice pentru copii. Dar câţi dintre părinţi le trec pragul de bunăvoie pentru a le face micuţilor un control de rutină? 1%-2%? Restul e ignoranţă. Majoritatea vin doar când au o problemă vizibilă. Profesor doctor Monica Pop (foto), managerul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, vă sfătuieşte să nu amânaţi vizita la oftalmolog peste vârsta de 3-4 ani. Altfel, copilul va trăi o dramă toată viaţa.

Read more: Prof. dr. oftalmolog Monica Pop: „Ambliopia este un handicap care poate ucide“

Medici dermatologi din toată ţara vă aşteaptă la consult!

581 14 1de Cătălina Tăgârță

Aveți alunițe care și-au schimbat forma, care au apărut de la un an la altul sau care vă jenează? Ar fi cazul să vizitați medicul dermatolog. Până la 30 iunie 2016 puteți beneficia de consultații gratuite în cadrul campaniei „Zilele Protecției Solare”. Tot ce trebuie să faceţi este să intrați pe site-ul oficial al evenimentului și să vă programați în orașul dumneavoastră. Peste 250 de medici dermatologi parteneri din peste 40 de orașe vor participa la acest eveniment național de depistare și de educare privind riscurile expunerii neprotejate la soare.

Read more: Medici dermatologi din toată ţara vă aşteaptă la consult!

Stiri sanatoase

de Dana Purgaru

România, pe locul trei în Europa la incidenţa bolilor cerebrovasculare

România se numără printre primele trei țări europene în ceea ce privește incidența crescută a bolilor cerebrovasculare, precum și mortalitatea de cauză cerebrovasculară, potrivit datelor transmise de Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN). Într-un comunicat de presă al SSNN se precizează că mortalitatea de cauză cerebrovasculară la persoanele peste 65 de ani este de 1.276,5 la 100.000 de locuitori.

Read more: Stiri sanatoase

Cât de nocive sunt reţelele wi-fi şi cum minimizăm pericolul Cercetător Anca Pop: „Undele electromagnetice ne-ar putea afecta în timp, nu imediat“

580 12 1de Ileana Voicu Ghinea

Auzim tot mai des că radiațiile transmise de rețelele wi-fi sunt extrem de periculoase și că am face bine să ne îndepărtăm de zonele în care sunt. În acest context sunt pomenite boli extrem de grave, cancer, patologii cardiovasculare sau tulburări de somn. Pentru a ne lămuri cum stau lucrurile, cât este mit și cât este adevăr, am stat de vorbă cu doctor farmacist Anca Pop (medalion), biosunline.ro.

Read more: Cât de nocive sunt reţelele wi-fi şi cum minimizăm pericolul Cercetător Anca Pop: „Undele...

Pacientul cu zona zoster poate declanşa epidemie de varicelă

580 14 1de Cătălina Tăgârță

Sunteți obosiți, prezentați cefalee și febră, sensibilitate la lumină, probleme cu stomacul, iar o durere intensă, resimţită ca o arsură sau ca o înţepătură, își face apariția? Grăbiți-vă să vă prezentați la medic, fiindcă aceste simptome pot precede apariţia erupţiei în caz de zona zoster. Din nefericire, cei mai mulți români se tratează singuri și ajung la medic când este deja prea târziu, când boala devine contagioasă și greu de suportat, iar tratamentul care se impune în această fază este deja mult mai agresiv.

Read more: Pacientul cu zona zoster poate declanşa epidemie de varicelă

DigniCap salvează părul pacienţilor care fac chimioterapie

580 15 3de Gabriela Niculescu

În timp ce cercetătorii din întreaga lume se străduiesc din răsputeri să găsească un tratament pentru boala devastatoare a secolului acesta, cancerul, am descoperit că există un tratament ce reduce semnificativ pierderea părului în cazul pacienților care fac chimioterapie. Sistemul de răcire DigniCap de la Dignitana acționează prin răcirea scalpului, fapt ce reduce fluxul sangvin în zona respectivă, astfel încât mai puține substanțe vor afecta foliculii piloși în timpul terapiei.

Read more: DigniCap salvează părul pacienţilor care fac chimioterapie

Folosiţi încălţăminte specială dacă suferiţi de hallux rigidus

580 15 1de Raluca Grințescu

Mulți oameni au dureri la articulația degetului mare de la picior din cauza încălțămintei incomode, datorită frecării acesteia pe excrescența osoasă și dezvoltării inflamației. Încălțămintea nu se potrivește perfect conformației piciorului, și de aceea produce un disconfort în timpul mersului. Conformația piciorului este cauza principală a durerii de articulație de la picior, deoarece degetul mare este oarecum depărtat față de celelalte degete, și astfel aspectul acestora este ca un evantai.

Read more: Folosiţi încălţăminte specială dacă suferiţi de hallux rigidus

Stiri sanatoase

de Dana Purgaru

Criza economică a dus la creşterea de decese de cancer la nivel mondial

Creșterea șomajului și reducerile bugetare din sectorul sănătății, ce au urmat crizei financiare din anul 2008, au contribuit la creșterea mortalității din cauza cancerului cu mai mult de o jumătate de milion de oameni în întreaga lume, potrivit unui studiu efectuat la Imperial College din Londra. „Asociem criza economică recentă cu până la 260.000 de decese suplimentare de cancer în țările OECD între anii 2008 și 2010, dintre care 160.000 în Uniunea Europeană”, potrivit constatărilor. „La nivel mondial este vorba despre peste 500.000 de decese suplimentare de cancer în acea perioadă”, a declarat pentru AFP doctor Mahiben Maruthappu. În anul 2012, cancerul a provocat la nivel global 8,2 milioane de decese. Mai multe studii au arătat deja că șomajul ar fi la originea a circa 45.000 de sinucideri în fiecare an în 63 de țări.

Read more: Stiri sanatoase