Main menu

header

Doctor Marina Dumitraş: „Scleroterapia vă scapă de problema varicelor“

654 14 1de Monica Beleneș şi Adrian Barna

Conform statisticilor, unu din cinci români suferă de inesteticele și dureroasele varice. Excepție nu fac nici femeile și nici bărbații, ambele sexe fiind afectate de această boală în egală măsură. Singura diferență ar fi aceea ce ține de estetică, doamnele fiind private de libertatea purtării unei fuste sau a unei rochii mai scurte. Ele vor încerca mereu să mascheze acest defect, care se va transforma foarte repede într-un complex. Dar, stând de vorbă cu doamna doctor Marina Dumitraș (medalion), medic specialist chirurgie generală, cu supraspecializare în flebologie și scleroterapie, în cadrul Spitalului Euroclinic Regina Maria, am aflat că există o metodă modernă și minim invazivă, numită scleroterapie, care poate rezolva această problemă. De asemenea, am descoperit cine poate sau nu să beneficieze de intervenție și dacă presupune complicații.

Read more: Doctor Marina Dumitraş: „Scleroterapia vă scapă de problema varicelor“

Stiri sanatoase

Program pentru integrarea preşcolarilor cu autism în sistemul educaţional din România

ATCA (Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată), cu susținerea Fundaţiei TELUS International Romania Community Board, a demarat un proiect care vizează integrarea a 50 de copii cu tulburări comportamentale și din spectrul autist în sistemul educațional de masă. Beneficiarii sunt copii a căror vârstă minimă este aferentă grupei mijlocii de grădiniță, care lucrează deja individual cu terapeuții ATCA. La întâlnirile bisăptămânale sunt simulate orele de clasă, în cadrul cărora copiii sunt pregătiți pentru activități specifice cadrului educațional normal. (R.I.)

Read more: Stiri sanatoase

Doctor Adrian Streinu-Cercel ne avertizează: „Atenţie la virusurile de import!“

653 12 1de Luana Mare şi Daniel Alexandrescu

Dacă v-aţi întors din străinătate cu simptomele unei boli infecţioase, puteţi fi tratat ca în filmele SF, într-un pavilion special al Spitalului „Matei Balş” din Capitală, unde este posibilă depistarea virusurilor în numai două ore; cu condiţia ca medicul să aibă în vedere un diagnostic pentru care să se poată face testările de laborator. Până acum, aceste investigaţii durau până la câteva săptămâni, timp în care putea interveni chiar decesul pacientului. Despre toate acestea, considerate ca fiind cele mai sigure laboratoare de cercetare microbiologică şi tehnică din Europa Centrală şi de Sud-Est, ne-a vorbit doctor Adrian Streinu-Cercel (medalion), directorul Institutului „Profesor Matei Balş”.

Read more: Doctor Adrian Streinu-Cercel ne avertizează: „Atenţie la virusurile de import!“

Metastazele osoase de mici dimensiuni, depistate cu un aparat performant la Spitalul Judeţean Ilfov

653 14 2de Valeria Roman şi Florica Pintea

Un aparat modern le dă speranţe de vindecare pacienţilor de la Spitalul Judeţean Ilfov. Bolnavii internaţi aici beneficiază acum de o investigaţie care îi ajută pe medici să pună diagnosticul exact pentru anumite tipuri de afecţiuni. Este vorba despre SPECT-CT, aparat utilizat pentru investigaţii imagistice de înaltă performanţă, achiziţionat din fonduri europene. Personalul medical a început deja investigaţiile de înaltă precizie cu SPECT-CT, un aparat „doi în unu”. Piesa esenţială este scintigraful, la care este ataşat un computer tomograf. Astfel, SPECT-CT face posibilă aplicarea în acelaşi timp a două metode de examinare. Imaginile depistate de scintigraf se ataşează direct pe dimensiunile tomografice. Această metodă de investi- gare este cea mai bună formă de depistare a metastazelor osoase cu cele mai mici dimensiuni. El mai poate fi folosit şi pentru depistarea unor tumori în sfera neurologică, investigate în mod curent cu ajutorul computerului tomograf şi al RMN-ului. În aceste cazuri, SCECT-CT poate fi folosit complementar, pentru a depista tumorile cerebrale de dimensiuni foarte mici, care nu pot fi văzute la investigaţiile realizate prin alte metode imagistice. În cazul tumorilor depistate în fază incipientă, tratamentul aplicat mai rapid dă mai multe şanse de îmbunătăţire a pronosti- cului pacientului. Am stat de vorbă cu managerul Spitalului Județean Ilfov, conferențiar doctor Patricia Ene, care ne-a explicat cum funcționează noul aparat și cum îi sprijină pe medici să pună diagnostice precise.

Read more: Metastazele osoase de mici dimensiuni, depistate cu un aparat performant la Spitalul Judeţean Ilfov

Butonul Roşu, tehnologia pentru urgenţele vârstnicilor singuri

653 14 1de Roxana Istudor

Butonul Roșu este un serviciu de teleasistență complementar celui de urgență, special conceput pentru vârstnicii care suferă de diferite probleme de sănătate (anxietate, boli, accidente vasculare cerebrale etc.). Serviciul le oferă acestora posibilitatea de a-și păstra independența, de a cere și de a primi ajutor de urgență atunci când este nevoie.

Read more: Butonul Roşu, tehnologia pentru urgenţele vârstnicilor singuri

FIV-uri gratuite pentru cuplurile infertile cu veniturile mici

653 15 1de Cătălina Tăgârță şi Alexandru Brădescu

Asociația „Și eu am dreptul să fiu părinte”, împreună cu Clinica Medicum, anunță lansarea Campaniei „Newborn”. În cadrul acesteia, la începutul anului 2018 vor avea loc primele zece proceduri de fertilizare in vitro gratuite pentru cuplurile cu venituri mici diagnosticate cu infertilitate. Astfel, persoanele care nu pot deveni părinți pe cale naturală și care nu își permit să plătească singure procedura (al cărei preț se ridică la câteva mii de euro) trebuie să se grăbească să își depună dosarele!

Read more: FIV-uri gratuite pentru cuplurile infertile cu veniturile mici

Tulburările de alimentaţie la vârsta a doua fac ravagii

652 12 1de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu

Bombardate cu anunțuri despre păstrarea siluetei cu orice preț, persoanele de vârsta a doua - și care nu sunt neapărat celebrități - devin de multe ori victime ale manipulărilor externe și dezvoltă tulburări de alimentație cu efecte dintre cele mai grave.

Read more: Tulburările de alimentaţie la vârsta a doua fac ravagii

Răceală sau gripă? Cum faceţi diferenţa?

652 14 1de Adrian Barna şi Alexandru Brădescu

Deşi, la prima vedere, răceala şi gripa au manifestări comune, însă fiecare are particularităţi ce le diferenţiază una de cealaltă. Astfel, încă de la debut, organismul oferă semnale distincte ce ajută la deosebirea acestor două tipuri de viroze respiratorii. Iată care este diferenţa dintre aceste boli şi mai ales cum le puteţi trata.

Read more: Răceală sau gripă? Cum faceţi diferenţa?

Stiri sanatoase

de Roxana Istudor şi Florica Pintea

Alcoolicii se pot trata cu exerciţii de concentrare

După doar o scurtă sesiune de exerciții de concentrare asupra momentului, cunoscute și sub numele de „mindfulness”, persoanele care au probleme cu consumul de alcool pot constata că beau mai puțin timp de o săptămână, arată o cercetare a specialiștilor de la University College London. „Practicarea acestei metode poate face o persoană mai conștientă de tendința de a răspunde din reflex anumitor nevoi. Se poate reintroduce în ecuație ideea de intenție în loc de un automatism”, argumentează cercetătorul Sunjeev Kamboj.

Read more: Stiri sanatoase

Incidenţa cancerului mamar masculin creşte alarmant

651 12 2de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Considerat o boală a femeilor, cancerul mamar îi atinge și pe bărbați. Incidența acestei boli a crescut într-atât de alarmant, încât se pune problema cunoașterii în profunzime a particularităților acesteia, întrucât regulile medicale care se aplică în cazul tumorilor femeilor nu sunt întotdeauna valabile și pentru cancerul mamar al bărbaților.

Read more: Incidenţa cancerului mamar masculin creşte alarmant

Bandajul-tratament revoluţionează cicatrizarea rănilor

651 12 1de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu

Personalizat, inteligent, controlabil cu ajutorul unui smartphone, noul bandaj creat de cercetătorii de la Universitatea Nebraska promite să revoluționeze vindecarea rănilor.

Read more: Bandajul-tratament revoluţionează cicatrizarea rănilor