Main menu

header

Ştiri sănătoase (445)

de Dana Purgaru

Premieră medicală: celule suşă embrionice, „cultivate“ într-o fiinţă vie

Oamenii de ştiinţă din Spania au reuşit, în premieră mondială, să producă primele celule suşă embrionice într-un animal viu. Până acum celule suşă embrionice fuseseră obţinute doar în vase de laborator. Experimentul efectuat pe şoareci ar putea deschide noi căi spre regenerarea ţesuturilor defecte din corpul pacienţilor afectaţi de numeroase boli, de la probleme cardiace până la diabet.

Read more: Ştiri sănătoase (445)

Profesor universitar doctor Mircea Gorgan: „Chiar şi o banală migrenă trebuie investigată, fiindcă poate avea cauză tumorală“

16-08-1de Cătălina Tăgârţă

Cu ocazia celui de-al 39-lea Congres al Societăţii Române de Neurochirurgie, ce a avut loc luna trecută, la Bucureşti, specialişti veniţi din toate colţurile lumii au dezbătut probleme de actualitate, precum patologia vasculară neurochirurgicală sau patologia neurooncologică. Aceasta din urmă este a doua cauză de mortalitate în rândul populaţiei întregului glob şi a treia cauză de deces în România, ea afectând în special persoanele cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani.

Read more: Profesor universitar doctor Mircea Gorgan: „Chiar şi o banală migrenă trebuie investigată, fiindcă...

Medic Marilena Băluţă: „Rezultatele fertilizării in vitro depind de vârsta partenerei şi de patologia asociată“

19-07-1de Cătălina Tăgârţă

În ultimii ani, multe femei, în special cele din mediul urban, pun pe locul al doilea conceperea unui copil, acordând o mai mare atenţie statutului social şi celui profesional. Chiar dacă acestea par a fi lucruri normale în evoluţia personală sau de cuplu, trebuie avut în vedere că fertilitatea unei femei este previzibilă şi că, o dată cu trecerea anilor, conceperea unui copil devine din ce în ce mai dificilă. Marilena Băluţă, medic specialist obstetrică-ginecologie şi embriolog la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Panait Sârbu”, ne-a spus mai multe pe această temă.

Read more: Medic Marilena Băluţă: „Rezultatele fertilizării in vitro depind de vârsta partenerei şi de...

Medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, despre stopul cardiac: „Puse la dispoziţia omului de rând, defibrilatoarele pot salva vieţi“

de Cătălina Tăgârţă

Aeroportul „Henri Coandă”, Muzeul Antipa şi Tribunalul Bucureşti vor fi dotate cu defibrilatoare externe, iar 700 de angajaţi ai acestor instituţii vor fi instruiţi să le folosească, în cadrul unui proiect derulat de Asociaţia Română de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă (ARISU). În cazul unui stop cardiorespirator, aparatele pot fi folosite de oricine, mărind în acest fel şansele de supravieţuire ale românilor.

Read more: Medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, despre stopul cardiac: „Puse la...

Ştiri sănătoase (443)

de Dana Purgaru

Adeverinţele medicale pentru şcoli şi grădiniţe sunt gratuite

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat că eliberarea documentelor medicale necesare la şcoală pentru copiii până la 18 ani se face gratuit de medicii de familie. Şi tinerii între 18 şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, ucenici sau studenţi, care nu realizează venituri, au dreptul la aceste analize gratuite. Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate pot fi efectuate gratuit, prin medicul de familie.

Read more: Ştiri sănătoase (443)

Medicul ortoped Vasile Druţă atrage atenţia asupra spondilozei: „Apar amorţeli la nivelul membrelor şi dificultăţi la mers“

17-07-1de Cătălina Tăgârţă

Coloana vertebrală prezintă modificări degenerative frecvente, cunoscute sub numele de spondiloză sau spondilatroză. Acestea sunt localizate la diferite niveluri, afectând articulaţiile discovertebrale şi/sau articulaţiile interapofizare, deci posterioare. Doctor Vasile Druţă, medic primar ortoped - General Manager la BioOrtoclinic (Bucureşti) şi membru al Societăţii Europene de Ortopedie şi Traumatologie -, ne-a spus mai multe despre această afecţiune.

Read more: Medicul ortoped Vasile Druţă atrage atenţia asupra spondilozei: „Apar amorţeli la nivelul...

Anastacia: „Am învins cancerul la sân a doua oară“

07-07-1de Gabriela Militaru

- Cântăreaţa, care s-a confruntat toată viaţa cu probleme de sănătate, vede afecţiunea ca pe un cadou care a ajutat-o să se descopere pe sine

Anastacia, pe numele său complet Anastacia Lyn Newkirk, a aflat ce înseamnă să reiei viaţa de la început de mai multe ori. În vara acestui an, cântăreaţa, în vârstă de 44 de ani, supranumită „micuţa doamnă cu voce mare”, a învins pentru a doua oară cancerul la sân şi simte din nou că trăieşte. Acum ea s-a reîntors în studioul de înregistrare şi plănuieşte reprogramarea turneului european, pe care l-a anulat la începutul lui 2013, la aflarea veştii că are din nou cancer.

Read more: Anastacia: „Am învins cancerul la sân a doua oară“

Cancerul ucide anual mai mulţi oameni decât toate catastrofele naturale la un loc

de Cătălina Tăgârţă

- A fost lansat primul „Dicţionar de limfom“ adresat pacienţilor

Starea de oboseală cronică, scăderea în greutate, infecţiile repetate şi inflamarea unuia sau mai multor ganglioni sunt simptome care trebuie luate în seamă, fiindcă pot ascunde prezenţa unui limfom. La nivel global, limfomul ucide mai multe persoane decât toate catastrofele naturale care se întâmplă de-a lungul unui an pe întreaga planetă. Conform unui raport oficial, limfomul non-Hodgkin a ucis peste 100.000 de persoane numai în anul 2008. Din acest motiv, cu ocazia Lunii Internaţionale de Luptă Împotriva Limfomului, a fost scos pe piaţă „Dicţionarul de limfom”. Este o lucrare care ajută atât bolnavii (ca să înţeleagă afecţiunea cu care se confruntă), cât şi persoanele sănătoase, care vor şti să recunoască boala într-un stadiu cât mai incipient şi să crească astfel şansele de răspuns la tratament.

Read more: Cancerul ucide anual mai mulţi oameni decât toate catastrofele naturale la un loc

Tratamentul zilnic, extrem de important pentru cei schizofrenici

12-07-1de Cătălina Tăgârţă

Multă vreme, bolile psihice au constituit ceva misterios şi ameninţător pentru pacienţi şi pentru cei apropiaţi lor. Între toate aceste suferinţe, schizofrenia era percepută ca fiind cea mai înspăimântătoare. Deseori cu un debut în adolescenţă sau în prima tinereţe, boala părea să marcheze viaţa celor afectaţi, mai ales fiindcă survenea tocmai în momentul în care toate promisiunile de realizare şi fericire ale fiecărui om aflat la vârsta respectivă erau încă doar o posibilitate. Discursul negativ care înconjoară schizofrenia, lipsa cunoştinţelor în legătură cu boala şi nevoile reale de îngrijire pot avea consecinţe grave. Neavând nicio speranţă, considerând că totul a fost pierdut şi orice efort terapeutic este inutil, unii bolnavi ajung să abandoneze tratamentul, ceea ce le poate compromite procesul de recuperare.

Read more: Tratamentul zilnic, extrem de important pentru cei schizofrenici

Aspirina poate duce la pierderea vederii

de Elena Şerban

Aspirina, unul dintre cele mai folosite medicamente din toată lumea, nu aduce numai avantaje celor care o utilizează. Conform unui studiu efectuat pe 4.000 de bătrâni, aspirina poate creşte riscul pierderii vederii atunci când este folosită în exces. Studiul mai arată că persoanele care iau acest medicament în fiecare zi au şanse duble să îşi piardă vederea. Cercetarea nu a dovedit încă dacă dozele mai mici pot cauza şi ele aceleaşi probleme. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât, în general, bătrânii sunt cei care iau mai multe aspirine în fiecare zi.

Read more: Aspirina poate duce la pierderea vederii

Ştiri sănătoase (441)

de Dana Purgaru

Femeile fumătoare, mai predispuse la accident vascular cerebral

Fumătorii se expun unor afecţiuni identice şi la fel de grave, indiferent de sex, însă, conform unei cercetări recente, femeile prezintă un risc cu 17% mai mare decât bărbaţii de a face un tip mortal de accident vascular cerebral, conform unui studiu realizat de experţii de la Universitatea din Queensland, Australia. Pentru cercetare, aceştia au analizat informaţiile provenite din 80 de studii internaţionale de profil efectuate între anii 1966 şi 2013.

Read more: Ştiri sănătoase (441)