Main menu

header

826 21 1de Călin Popa şi Silviu Ghering

Se spune că mediul în care trăim ne influenţează enorm în activităţile de fiecare zi. Acesta trebuie să fie unul compatibil cu personalitatea celor care locuiesc în spațiul respectiv. Specialiștii punctează unele dintre trucurile care pot transforma locuința într-o zonă care furnizează optimism, încredere, speranță și stare de bine.

Pereții curați sporesc productivitatea

În condițiile în care munca de acasă a devenit ceva obișnuit, un studiu derulat de OnePoll a evidențiat faptul că jumătate dintre cei chestionați simt că au o productivitate mai mare atunci când pereții spre care privesc sunt curați, eventual zugrăviți în culoare albă. De asemenea, liniștea din jur este foarte importantă pentru concentrare, 53% dintre respondenți susținând că nici muzica nu schimbă această capacitate. La rândul său, dezordinea este considerată un factor perturbator al muncii de la domiciliu pentru 66% dintre cei care își desfășoară activitatea acasă, total sau parțial.

Mirosul și temperatura, elemente definitorii

Derulat pe un eșantion reprezentativ de 2.000 de persoane, studiul a relevat, de asemenea, faptul că 40% dintre oameni afirmă că dispoziția este în strânsă legătură cu mediul de acasă, cu un sfert dintre respondenți afirmând că felul în care arată interiorul casei are capacitatea de a le schimba total starea de spirit. Nu este de mirare că afacerile din domeniul bricolajului au crescut atât de spectaculos inclusiv în perioadele de lockdown, în aproape toată lumea. Cele mai importante elemente de ambient în ecuația schimbării dispoziției s-au dovedit a fi felul în care miroase în încăpere, temperatura și curățenia. „Simțul olfactiv este cel mai strâns legat de centrul emoțiilor din creier”, explică Sandra Barvaux, reprezentant al companiei Aera.

Luminozitatea, benefică pentru activitatea intelectuală

Lumina din casă poate spori puterea de concentrare sau, dimpotrivă, poate provoca o mulțime de neplăceri. Luminozitatea este considerată de specialiști esențială pentru o stare de bine și, de asemenea, influențează semnificativ puterea de concentrare. Lumina naturală este de departe cea mai benefică pentru ochi și pentru activitatea intelectuală. Pe de altă parte, dintre încăperile numite în primul rând din perspectiva relaxării s-a detașat dormitorul - 45% dintre respondenți au afirmat că în camera de dormit se simt mai detașați, dar și mai creativi. În același timp, un sfert dintre cei chestionați au afirmat că folosesc o anume parte a casei pentru a se destresa. „Antrenarea simțurilor este una dintre cele mai simple și la îndemână metode de a convinge creierul să se simtă mai bine. Cele mai mici schimbări în mediul de acasă pot avea efecte majore pe direcția modificării stării de spirit”, detaliază Barvaux.

Culorile calde favorizează relaxarea

Munca de acasă, precum și celelalte activități angajante, este presărată cu pauze de relaxare, imperios necesare. Aici intervine influența culorilor din jur. Într-o locuință sunt recomandate, în general, culorile calde - roșu, galben, oranj - dar și unele nuanțe reci pot fi utile pentru anumite încăperi. În dormitor, de pildă, cea mai potrivită culoare este albastrul deschis, dar pentru camera de dormit, specialiștii recomandă și culoarea lavandei, care susține relaxarea și odihna. Roșu, culoare puternică și vie, este potrivită pentru bucătărie sau living. În ansamblu, culorile vibrante conferă dinamism, pastelurile liniştesc, iar prea multe nuanțe diferite într-o singură cameră pot crea haos la nivel mental. Potrivit rezultatelor cercetării OnePoll, 65% dintre cei chestionați au numit albastrul ca nuanță liniștitoare, cu alți 39% susținând că această culoare îi energizează.

Mobilierul echilibrează emoțional

Specialiștii afirmă că mobila din casă trebuie să fie în relație directă cu personalitatea celor care locuiesc în imobil, cu gusturile lor și astfel poate contribui la starea de bine. Spre exemplu, un design contemporan, definit de linii drepte şi finisaje netede, generează o vibraţie răcoritoare şi echilibrează mai uşor emoţiile. Pe de altă parte, o cameră decorată cu mobilă din lemn masiv în nuanţe deschise lasă să circule o energie pozitivă şi o stare de relaxare pregnantă. În același timp, și felul în care este plasat mobilierul are o mare importanță. Astfel, dacă încăperea este mică, iar elementele de mobilier sunt aşezate foarte aproape unele de altele, imaginea va sufoca din perspectivă optică. Însă dacă spaţiul este suficient de mare, mobilierul din lemn masiv conferă un sentiment de eternitate a clasicului, de stabilitate și siguranţă.

Decorațiunile inspirate împrospătează imaginea de ansamblu

Specialiștii recomandă ca piesele de mobilă din lemn masiv să fie cât mai moderne şi uşor de asortat, astfel încât redecorarea să poată fi realizată fără prea mult efort. De asemenea, o formulă general valabilă este opțiunea pentru nuanţe deschise, care aduc mai multă lumină în casă, şi, de asemenea, câte o pată de culoare acolo unde este nevoie. Un covor colorat, un tablou sau câteva perne cochete pot face minuni în orice cameră în care există mobilier clasic, din lemn masiv. Rezultatele studiului OnePoll au pus în evidență faptul că de la începutul pandemiei, 66% dintre respondenți au făcut eforturi pentru ca locuința să-i facă să se simtă mai bine, cumpărând piese de mobilier pe care și le doreau de mult, în principal canapele, scaune și birouri, sau înviorând spațiul cu ajutorul decorațiunilor.

Majoritatea respondenților la studiul OnePoll au declarat că acasă au diverse rutine cu ajutorul cărora se eliberează de sentimentele neplăcute și își îmbuntățesc starea de spirit

Un refugiu cât o terapie

Vazele cu flori diminuează anxietatea

Una dintre cele mai plăcute şi eficiente metode de a schimba în bine starea de spirit este amplasarea florilor proaspete în încăperi. Cercetătorii au demonstrat că florile au o influenţă de excepție asupra psihicului uman. Tocmai de aceea există și terapii cu flori. Stările de anxietate, depresie şi agitaţie sunt mult diminuate dacă există flori în jur. Acestea trebuie aşezate într-un loc vizibil, având rolul de a îmbunătăţi comunicarea şi relaţiile cu membrii familiei, de a spori capacitatea intelectuală şi rezistenţa la efort. De asemenea, experții atestă faptul că în prezenţa florilor oamenii devin mai creativi.