de Iulian D. Moleianu
- În ziua de vineri, 13 octombrie 1307, Regele Filip i-a arestat pe majoritatea templierilor, în frunte cu Marele Maestru Jacques de Molay
Chiar în această săptămână, la 13 octombrie, se împlinesc 705 ani de la arestarea cavalerilor templieri, în frunte cu Marele Maestru Jacques de Molay. În cele ce urmează vă oferim amănunte referitoare la acest subiect teribil de incitant.
Regele Ierusalimului, mort în condiţii suspecte
Mediatizarea din ultimii ani (prin filme de tipul „Codul lui Da Vinci”, „Arn, cavalerul templier” sau „Ultimul templier”, cărţile lui Dan Brown sau Raymond Khoury, muzica unor trupe rock precum Hammerfall sau diverse talk-show-uri) a făcut din acest ordin medieval al călugărilor războinici cea mai populară, dar, paradoxal, şi cea mai enigmatică societate secretă. Se spune că din nobilimea care deţinea puterea politică în ţinutul Champagne din Franţa s-a ales un grup de nouă cavaleri, în frunte cu nobilul Hugo de Payens, care s-au întâlnit în anul 1118 d.Hr. la Ierusalim şi au fondat acest Ordin. Totuşi, scrierile nu conţin dovezi care să ateste acest lucru, şi după toate probabilităţile gruparea fusese fondată tot în Franţa, dar cu ani în urmă. Cavalerii au jurat să-şi ducă viaţa şi să-şi înfăptuiască opera urmând un cod strict de reguli şi susţineau că au fost predestinaţi să asigure trecerea pelerinilor în Ţara Sfântă. La început şi-au prezentat doleanţa Regelui Baldwin al Ierusalimului, însă monarhul a refuzat. După ce regele şi-a găsit sfârşitul în condiţii misterioase, urmaşul său, Baldwin al II-lea, le-a acordat templierilor privilegiul dorit. În următorii nouă ani, templierii (sau cruciaţii) au săpat sub Templul lui Solomon, iar Marele Maestru s-a întors în Europa, aducând cu el mistere ascunse de secole.
Descoperirea tainelor arhitecturii
La început, emblema lor era formată din doi cavaleri care călăreau acelaşi cal, simbol al sărăciei (dar şi al fraternităţii), însă lucrurile aveau să se schimbe. Templierii au primit de la Papă o dispensă care le permitea să ceară dobândă la împrumut, şi astfel imediat au reuşit să se îmbogăţească. Traversau liber orice graniţe, nu plăteau taxe şi răspundeau doar în faţa Papei. Curând, s-a născut epoca înălţării marilor catedrale, o dată cu descoperirea de către cruciaţi a secretelor arhitecturii. Această nouă cunoaştere îşi are originea în descoperirile templierilor, mai ales dacă ne gândim că înălţarea edificiilor a fost o misiune lăsată pe seama Sfântului Bernard, autorul Regulamentului Ordinului Templier. Averea cavalerilor a sporit datorită sistemului de arendare a pământului şi a împrumuturilor băneşti, templierii se bucurau de respectul nobilimii şi aveau numeroase proprietăţi în Ţara Sfântă, devenind una dintre cele mai puternice şi mai temute confrerii din Europa. În Anglia, lângă Loughton On Sea, se află mai multe situri arheologice templiere şi, potrivit istoricului George Tull, „Templul de aici era bogat în cărţi de cult şi argintărie, obiecte din argint aurit, fildeş şi cristal, veşminte de ceremonial şi antimisuri (n.r. - stofe aşezate în altar, pe care se pun pâinea sfinţită şi potirul). Pe lângă aceste vestigii se aflau două cruci ce conţineau fragmente din Sfânta Cruce şi o rămăşiţă din Sfântul Sânge”.
500 de ostaşi înving o armată de 26.000 de luptători
Templierii au avut un rol important în răspândirea cultului Sfântul Gheorghe, succesul lor a fost strâns legat de cruciade, campaniile de cucerire a „Pământului Sfânt” (precum bătălia de la Montgisard, din 1177, când o mică armată creştină din care făceau parte 500 de templieri a zdrobit o armată musulmană de peste 26.000 de ostaşi, condusă de temutul Saladin), însă, în zorii veacului al XIV-lea, Regele Filip al Franţei a pus la cale prăbuşirea Ordinului, iar tainele şi comoara Cavalerilor au dispărut.
Monarhul francez, dator vândut la cruciaţi
În ziua de vineri, 13 octombrie 1307, Regele Filip i-a arestat pe majoritatea templierilor, în frunte cu Marele Maestru Jacques de Molay, iar după ce a obţinut o serie de mărturisiri sub tortură, cei mai mulţi au fost arşi pe rug. Motivul prigonirii cavalerilor a fost foarte simplu: regele le datora bani... La 3 aprilie 1312, Ordinul a fost (oficial) desfiinţat prin Bula Papală Vox in Excelso, iar Jacques de Molay a fost executat la 18 martie 1314. Înainte de a fi ars pe rug, Marele Maestru a cerut să fie legat în aşa fel încât să fie aşezat cu faţa la Catedrala Notre Dame şi să-şi ţină mâinile împreunate. Conform legendei, de pe rug i-ar fi blestemat pe Regele Filip şi pe Papa Clement al V-lea. Acesta din urmă a mai trăit doar o lună, iar monarhul a murit înainte de sfârşitul anului, într-un accident de vânătoare.
Organizaţiile moderne admit femei
În prezent există organizaţii moderne ale templierilor axate pe studiul filosofiei, religiei şi ezoterismului, unele dintre ele primind în rândurile lor chiar şi femei. Mai mult, între Ordin şi Francmasonerie există strânse legături simbolice, însă nu toţi cavalerii templieri sunt francmasoni şi nici toţi francmasonii nu sunt templieri, aceştia din urmă râmânând un ordin militar-religios.
La judecată, templierii au fost acuzaţi de închinare la căpăţâna sacră (n.r. - o legendă celtică îl are în centru pe Baphomet sau Bahamoot, despre care se spune că ar fi capul lui Bran cel Binecuvântat, înmormântat undeva lângă Londra) şi de aderare a şarpelui. Scriitorul Andrew Sinclair subliniază în lucrarea „Pergamentul secret” că o altă emblemă a Ordinului era toiagul înfrunzit al lui Moise, care s-ar fi prefăcut în şarpe şi care ar fi reprezentat el însuşi cultul religios dedicat şarpelui şi virtuţilor lui tămăduitoare.
„Templul era bogat în cărţi de cult şi argintărie, obiecte din argint aurit, fildeş şi cristal, veşminte de ceremonial şi antimisuri” (ezoteristul George Tull)