de Cătălina Tăgârță şi Cătălin Dicu

Indiferent că e vorba despre o prezentare în cadrul unui spectacol, a unui curs sau chiar despre o ședință de lucru ori despre o serbare școlară, oamenii se tem să ia cuvântul în public. În calitate de moderator de evenimente și organizator de cursuri, doctor Miruna Lovinescu (foto) vă învață să vă înfrângeți această teamă.

„Nu vă lăsați doborâți de experiențele negative”

- Doamna doctor, de unde vine teama de a vorbi în public?

- Teama de a vorbi în public vine din jena de a nu ne face de râs, pentru că, dacă nu am avea această jenă, ce ne-ar reține, de ce ne-ar fi teamă? Doar toți oamenii vorbesc în public și atunci când se întâlnesc cu prietenii lor, nu?! Asta ar fi prima întrebare pe care ar trebui să și-o pună orice aspirant la titlul de bun orator.

- Mulți elevi/studenți preferă să dea lucrări scrise decât să fie ascultați. Așadar, educația are vreo legătură cu această teamă?

- Da. Dacă ar fi să analizăm puțin problema, am observa că românilor (spre deosebire de americani) nu le e jenă doar să vobească în public, ci și să urce pe scenă pentru karaoke, spre exemplu. Preferă să spună: „Eu nu pot, nu sunt în stare, nu am cum, mi-e jenă...” Așadar, copiii ar trebui învățați încă de mici că e perfect în regulă să își împărtășească experiențele în public, indiferent că ceilalți îi judecă sau nu, fiindcă întotdeauna se vor găsi și cârcotași. Ideea e să nu vă lăsați doborâți de experiențele negative, ci să mergeți mai departe, să creați și altele pozitive. Dacă, spre exemplu, vi s-a întâmplat ca să râdă cineva de dumneavoastră în școală, veți purta mereu cu voi, în subconștient, toată jena și rușinea. Și evident că atunci când veți avea de făcut o prezentare la o ședință veți încerca să găsiți orice altă variantă, numai să o evitați. Chiar dacă dumneavoastră poate ați uitat evenimentul cu pricina, subconștientul a înregistrat și acele experiențe din școală pe care nu le mai țineți minte în mod conștient, dar pe care le cărați cu voi, fără a ști de ce nu vreți să vorbiți în public, fiindcă în calitate de adult nu vă amintiți să fi trecut printr-un eșec.

„Începeți prin a aborda subiecte care vă pasionează”

- Cu alte cuvinte, oamenii „îngroapă” experiențele în care ceilalți au râs de ei și în care s-au simțit rușinați, jenați. Și atunci ce e de făcut?

- E bine ca persoanele care au astfel de probleme să meargă în primul rând la psiholog. Apoi, pentru a se evita asemenea situații pe viitor, părinții nu trebuie să le mai spună copiilor: „Nu ai voie să faci asta și cealaltă!”, și să-i lase să exerseze mai mult ceea ce se cheamă „cântatul în baie” (zâmbește). Cântatul în baie nu are pretenția să fie un act demn de Operă, dar el are rolul de a elimina niște energii, fie că-s negative, fie pozitive. De asemenea, eu mai cred că, dacă ar exista niște locuri unde oamenii să poată cânta karaoke fără jenă sau să poată vorbi în public despre ceea ce îi pasionează, ar fi mult mai ușor. Fiindcă în momentul în care vorbiți despre ceva care vă pasionează o să aveți mai puțină teamă, dragostea pentru lucrul respectiv vă face să depășiți obstacolele. Pe când, dacă vorbiți despre un subiect neutru sau, mai rău, necunoscut, cum ar fi, spre exemplu, rezultatele din vânzări de pe ultimul trimestru al anului, e clar că se mai adaugă niște obstacole la cele deja existente.

„Mergeți cu programele limitative la... psiholog”

- Ce sfaturi aveți pentru cei care își doresc o meserie ce presupune să țină discursuri?

- Eu am fost un caz fericit, fiindcă la mine nu a existat teama indusă de familie. Din contră, ea a fost cea care a încurajat întotdeauna acest gen de activități. Iar ulterior am ales să fiu reprezentant medical, pentru că îmi plăcea să stau de vorbă cu oamenii. Așa am ajuns să vorbesc în public. Dar, dacă nu ați avut norocul să fiți încurajați de familie și ați identificat niște programe limitative, ce provin din copilărie, aveți două variante: fie mergeți la psiholog, cum am spus deja, fie încercați să faceți acest demers de unul singur. Și o altă soluție ar fi să adunați cât mai multe experiențe pozitive pe tema dată, pentru a „rescrie” mai repede peste jenă, peste rușine, și să înlocuiți, practic, programele din subconștient cu unele pozitive.

„Familiarizați-vă cu locul prezentării”

- Cât de bine trebuie să știe oratorul/invitatul la eveniment subiectul dezbaterii?

- Pentru a învinge teama de a vorbi în public este necesar să acumulați informații despre subiect, să vă faceți temele, poate chiar mai mult decât ați avea nevoie pentru prezentarea respectivă. Apoi, ar fi ideal să găsiți pe cineva care să vă învețe niște tehnici despre cum să vă țineți privirea, ce spune poziția corpului despre oameni, ce transmite vocea lor. Dacă sunteți emoționați - luați un pix în mână să vă țineți ocupați. Mai mult, aveți grijă la poziție, să nu fie nici de superioritate, nici de inferioritate față de public; să nu vă ascundeți după prezidiu... E important să vă modelați vocea, să știți să folosiți tăcerea, intensitatea și secvența, să accentuați cuvintele.

- Cunoașterea sălii are vreo importanță?

- Desigur. E important să vă familiarizați cu locul în care țineți prezentarea. Dacă mergeți într-un loc necunoscut și mai vorbiți și despre un subiect necunoscut, cu public necunoscut, indiferent cât de bun vorbitor sunteți, tot veți avea emoții. Și-atunci, indicat ar fi să mergeți să cunoașteți locul. Eu obișnuiesc să fac asta cu o zi sau două înainte de cursuri sau de conferințe.

„Luați-vă jaloane pentru a nu termina prea repede sau târziu”

- Ce altceva ar mai fi de spus?

- Alt lucru pe care îl puteți face este să repetați subiectul, să fiți foarte siguri pe dumneavoastră. Din cauza emoțiilor e posibil să aveți tendința de a vorbi mai repede, așa că ar fi bine să vă luați niște jaloane (spre exemplu, la ce slide să fiți după cinci minute, zece minute), ca să nu terminați prea repede sau să intrați peste speech-ul celorlalți. Încercați să ajungeți mai devreme la prezentare/serbare/eveniment, pentru a vă familiariza cu lumina, cu tehnica... Căci, dacă sunteți obișnuit să vorbiți liber, iar deodată vă treziți cu microfonul în mână, pierdeți atenția la alte lucruri. Apoi, până la începerea evenimentului relaxați-vă, respirați profund, eventual faceți o plimbare, dar în niciun caz nu mai repetați! Sunt oameni care au blocajul atât de mare, încât le piere vocea.

- Vi s-a întâmplat vreodată?

- Mi s-a întâmplat să am niște accese de tuse, și abia mai târziu am înțeles că mesajele erau nepotrivite pentru oamenii cărora le vorbeam. Oricum, pentru subconștientul meu, port tot timpul pastile de tuse în geantă, deși nu mi s-a mai întâmplat de foarte mult timp să pățesc ceva de acest gen.

„Până la începerea evenimentului relaxați-vă, respirați profund, eventual faceți o plimbare, dar în niciun caz nu mai repetați“

Notaţi-vă ideile principale pe o foaie

- Ne-am adresat în general persoanelor care urmăresc informația pe un videoproiector. Ce se întâmplă dacă apare o defecțiune tehnică?

- Întotdeauna trebuie să aveți un plan B, să știți ce le puteți spune oamenilor dacă nu aveți prezentarea în față. Iar cea mai bună variantă ar fi să vă notați totuși ideile principale pe o foaie A4 fie printată la calculator, cu corp mare de literă, fie scrisă lizibil, aerisit, ca să observați cu ușurință informația și să vă amintiți ce aveți de spus.