de Raluca Grințescu
În cilindri speciali se prelucrează nişte bucăţi deosebite de shungit. Dimensiunea lor variază de la 3-4 centimetri până la 12 centimetri în diametru. Acestea se folosesc pentru masajul palmelor. Metoda se practică încă din timpurile Egiptului Antic, unde se ştia că masarea palmelor înlătură stresul, însănătoşeşte organele interne, permite dezvoltarea degetelor şi le redă elasticitatea şi puterea.
Masajul, pentru articulații
Masajul cu ajutorul acestor bucăţi de shungit este recomandat în cazul durerilor articulaţiilor şi muşchilor (pentru aceasta trebuie să masaţi uşor locul dureros). Aceste bucăţi de shungit înlătură durerea de dinţi dacă sunt aplicate pe obraz şi scad considerabil durerea de cap dacă sunt puse pe cap. Folosirea lor este indicată şi în cazul răcelilor şi al nasului înfundat. În afară de aceasta, bucăţile acestea speciale sunt de ajutor persoanelor care efectuează masajul să înlăture energia negativă din palme. Pentru obţinerea pastei de shungit se amestecă praf din această rocă împreună cu apă purificată, până la obţinerea unui amestec de consistența smântânei. Dacă este păstrată mai mult timp, pasta se întăreşte, de aceea, înainte de folosire, trebuie bine amestecată.
Este recomandată și în cazuri de radiculită
Pasta are un efect de încălzire a corpului, ceea ce conduce la întărirea microcirculaţiei şi la îmbunătăţirea stării ţesuturilor. Mijloacele de folosire a pastei sunt numeroase. Dacă este aplicată pe articulaţiile dureroase, după zece şedinţe se observă o îmbunătăţire a stării. Este recomandată, de asemenea, şi în cazurile de radiculită, miozită, poliartrită reumatismală. În toate aceste cazuri, ea trebuie folosită în stadiul în care durerea este surdă. Foarte eficientă este pasta de shungit în afecţiunile cutanate - psoriazis, neurodermită, dermatită. Înainte de folosire, pasta se amestecă bine şi se aplică într-un strat uniform pe suprafaţa afectată a pielii. Deasupra se pun o hârtie de pergament şi o pânză călduroasă. Această compresă trebuie ţinută aproximativ două ore, apoi pasta se înlătură cu apă călduţă.
Mătăniile normalizează glanda tiroidă
Pentru tratarea articulaţiilor, vasul cu pastă trebuie încălzit până la 37-40 de grade Celsius sau pasta se pregăteşte cu apă fierbinte. Tratarea afecţiunilor cu pastă de shungit este foarte eficientă pe fondul folosirii regulate a apei de băut purificată printr-un filtru de shungit. Contraindicaţiile în folosirea pastei sunt tumorile maligne şi benigne, afecţiunile cardiovasculare şi inflamatorii cronice, tendinţa către tromboză. Mătăniile şi mărgelele contribuie la autoreglarea fondului energetic. Mătăniile şi mărgelele din shungit folosite regulat acţionează permanent asupra organismului, contribuind la autoreglarea şi echilibrarea fondului energetic general. Acestea sunt de foarte mare ajutor în cazul afecţiunilor glandei tiroide, făcând-o să funcţioneze normal, în distonia vegeto-vasculară, în tonusul scăzut.
Țineți globurile în palme
Globurile din shungit nu trebuie să aibă dimensiuni foarte mari, astfel încât două globuri să poată fi cuprinse cu o mână. Luaţi globurile în mână şi rotiţi-le în direcţii diferite, dar nu îndepărtaţi degetele în acest timp. Acest exerciţiu, simplu la prima vedere, contribuie la dezvoltarea armonioasă a creierului. În afară de aceasta, masajul zilnic de câte cinci minute al palmelor cu aceste globuri contribuie la o relaxare maximă şi la creşterea acţiunii tuturor sistemelor vitale. Una dintre proprietăţile pe care le are shungitul constă în aceea că produsele care se păstrează pe o bucată din această rocă rămân mai mult timp proaspete. Dacă se pune pe o bucată de shungit lapte sau carne, ele îşi păstrează calităţile iniţiale mai mult timp.
Perna face minuni
Perna cu shungit se aşază alături de sursa de lumină şi în zonele geopatogene. Aceasta poate fi pusă sub pat, alături de masa de scris sau de fotoliu, lângă televizor. După cum arată cercetările medicale, starea sistemelor funcţionale ale persoanei care se găseşte într-o zonă geopatogenă se normalizează dacă alături se află o pernă cu shungit. Perna cu shungit poate fi pregătită de fiecare dintre dumneavoastră, punând aproximativ trei kilograme de praf de shungit într-un săculeţ cu dimensiunile de 35/35 centimetri.
Stați desculți în nisip
Nisipul de shungit are diferite dimensiuni. Este folosit pentru purificarea apei şi pentru băi. Totodată, el lucrează foarte bine şi independent. Presăraţi praf pe podea (numai aveţi grijă că lasă nişte pete negre ca de cărbune) şi staţi pe el cu picioarele desculţe. Puteţi imita mersul sau puteţi sta pur şi simplu în picioare pe această rocă timp de unu-cinci minute. Pentru că această procedură este destul de dureroasă, perioada de efectuare se alege individual, în funcţie de cât suportă fiecare. Dacă este vorba despre persoane în vârstă sau foarte bolnave, această procedură poate fi urmată stând pe un scaun şi apăsând cu picioarele pe roca presărată pe jos. Pentru persoanele care au probleme cu sănătatea este recomandată efectuarea unui masaj al tălpilor pe pietriş de shungit, controlând şi tensiunea arterială. Aceasta trebuie să se schimbe semnificativ înainte şi după procedură.
Crește tonusul energetic
Efectul acestei proceduri este foarte diferit. Acţiunea asupra zonelor reflexogene dispuse în talpă contribuie la îmbunătăţirea alimentării cu sânge a organelor şi ţesuturilor organismului. Este înlăturată oboseala obişnuită, durerea de picioare a persoanelor în vârstă şi a sportivilor dispare, creşte tonusul energetic, este îndepărtată imediat tensiunea nervoasă, este vindecată radiculita, coloana vertebrală este eliberată de energiile dăunătoare pentru om. Dacă se pune shungit pe bătături sau se cunfundă picioarele într-o baie cu shungit, bătăturile se vindecă în numai câteva ore. La baza tratamentului cu praf de shungit stă reflexoterapia. Talpa este una dintre zonele cel mai reflexogene din corpul uman, pe talpă se găsesc puncte care corespund practic tuturor sistemelor şi organelor.
Scade rata accidentelor rutiere
Un experiment neobişnuit a fost făcut pe străzile din Alma-Ata. Într-una dintre intersecţiile din acest oraş, în care se întâmplau foarte multe accidente, a fost pusă sub pământ o piramidă de 100 de kilograme, carcasa căreia a fost pregătită din ebonită şi umplută cu praf de shungit. Piramida din Alma-Ata a făcut ca în curând în acea zonă numărul evenimentelor de circulaţie să scadă cu 30%. După reuşita acestui experiment, şoferilor li s-a recomandat să aibă cu ei piramide din shungit, ca un mijloc de apărare împotriva accidentelor.
Se foloseşte şi în construcţii
Capacităţile crescute ale shungitului de a produce căldură sunt de neînlocuit în componența materialelor de construcţii contemporane. Prin folosirea shungitului se pot face podele calde. În plus, shungitul este ecologic, nu eliberează substanţe dăunătoare. Una dintre proprietăţile unice ale shungitului folosit în construcţii este faptul că această rocă nu se magnetizează, dar este un bun conducător de electricitate. Aceste proprietăţi ale shungitului prezintă mult interes pentru clădirile de birouri în care sunt multe calculatoare. Pereţii din shungit pot fi capabili să acapareze toate radiaţiile electromagnetice.