de Roxana Istudor şi Adrian Barna
Îmbrățișarea copacilor a purtat până recent simbolistica mișcării hippie, dar beneficiile pentru sănătatea umană au fost relevate de nenumărate studii derulate de-a lungul ultimilor ani. Astfel s-a validat științific o veche credință prezentă în numeroase culturi și civilizații: arborii vindecă!
Alină stresul, depresia și ADHD
Apropierea de un copac sau îmbrăţişarea lui poate avea efecte benefice asupra stării de sănătate, lucru demonstrat de cercetători. În unele cazuri, contactul cu natura și proximitatea arborilor sunt mai avantajoase decât administrarea unor medicamente pentru tratarea unor boli mintale. Într-o carte publicată de scriitorul și economistul Matthew Silverstone, intitulată „Blinded by Science” („Orbiți de știință”), acesta vine cu dovezi care confirmă beneficiile pe care le aduce îmbrăţişarea unui copac persoanelor care suferă de boli mintale, nivel redus de concentrare, stres, depresie, ADHD etc. De asemenea, acest procedeu are capacitatea de a atenua durerile de cap. Numeroase alte studii au relevat faptul că există efecte semnificative asupra capacității cognitive a copiilor și a stării emoționale a celor care se află în proximitatea copacilor.
Crește imunitatea organismului în fața bolilor
După o pauză destul de îndelungată în timp, omul s-a apropiat din nou de copaci. Mulţi cercetători au folosit în studiile lor biolocaţia - capacitatea omului de a fixa cu ajutorul unei rame câmpurile fizice ale diferitelor obiecte, în aceeaşi măsură şi ale plantelor. Potrivit măsurării schimbărilor de energie ale omului sub influenţa diferitelor tipuri de arbori, există trei tipuri de influenţă energetică: de „paralizare”, atunci când contactul scade energia omului; de alimentare, atunci când energia creşte; neutră, atunci când energia nu se schimbă. Fiecare dintre aceste influenţe se poate folosi în scopuri terapeutice. Influenţa de alimentare creşte imunitatea organismului în fața bolilor, normalizează presiunea sangvină, înlătură durerile din zona inimii. Acţiunea de „paralizare” contribuie la „dezumflarea” tumorilor sau înlătură durerile de dinţi.
Vibrațiile schimbă datele biologice
De unde puterea tămăduitoare a arborilor? Pentru că toate plantele din jur vibrează, în mod automat multe dintre aceste vibrații au efecte biologice. Argumen- tul este pe deplin științific: conform „Natural News”, studiile au demonstrat că, dacă o persoană bea un pahar cu apă tratat cu vibrații de zece hertzi, rata de coagulare a sângelui se schimbă imediat ce respectiva apă a fost ingerată. Prin urmare, este limpede că vibrațiile unui copac pot influența datele biologice ale persoanei care îl atinge sau care îl îmbrățișează. De altfel, cartea lui Silverstone abundă de exemple de cercetări validate care aduc dovezi covârșitoare în sprijinul teoriei că a îmbrățișa un arbore oferă o sumă de beneficii certe.
„Un flux de energie umple tot corpul”
Potrivit unora dintre studiile descrise, atunci când copiii sunt în contact cu plantele, funcţionează cognitiv şi emoţional mult mai bine. Iar pentru durerile de cap, cartea recomandă: „Mai întâi ne apropiem de un copac sănătos, fără scorburi şi cioturi, şi îl rugăm mental să ne dea energie. Apoi rugăm arborele să ne energizeze. Dacă acesta este de acord, obiectele personale vor fi atrase uşor spre copac. Apoi prindem trunchiul în braţe şi ne lipim de el cu tot corpul. Ne imaginăm că picioarele noastre sunt rădăcinile pomului, iar corpul şi mâinile sunt tulpina şi crengile acestuia. Atunci o să simţim un flux de energie care ne umple tot corpul. Apoi, la despărţire, trebuie să-i mulţumim”, explică medicul chirurg Margareta Cazacu.
Extrag durerea, dau sănătate
De asemenea, este bine de știut că unii arbori au energie pozitivă, alţii energie negativă. Spre exemplu, energia pozitivă este proprie mesteacănului, stejarului, pinului, catanului, arţarului, teiului, frasinului, sălciei. Aceşti arbori ne alimentează cu energia lor vitală, dând sănătate organismului uman. Arborii cu energie negativă sunt plopul, plopul tremurător, bradul, platanul, mălinul, arinul. Aceşti arbori absorb energia din corpul omului şi, odată cu ea, extrag şi durerea. Iată câteva exemple: mesteacănul este activ între orele 4:00 şi 8:00; stejarul este cel mai activ în intervalul 21:00-3:00 (persoanele iritate, nervoase, nu pot beneficia de aportul energetic al stejarului decât după calmare!); pinul este activ în permanență; arțarul are perioada de activitate între orele 6:00 şi 9:00 (deochiul este cel mai bine alungat sub coroana unui arţar!); frasinul redresează psihicul uman, fiind activ în intervalul orar 10:00-12:00; de energia blândă a teiului puteți beneficia între ora 1:00 şi ora 5:00.
Terapie din strămoși
În tradiția populară se vorbeşte foarte mult despre „dendroterapie” sau vindecarea bolilor cu ajutorul copacilor. Forţa magică le-a fost atribuită arborilor din cele mai vechi timpuri. De darul minunat al interdependenței dintre copac şi om ştiau să se folosească strămoşii noştri îndepărtaţi. În fiecare localitate, lângă fiecare locuinţă existau păduri sfinte sau copaci separaţi. Iată cum descrie cercetătorul francez Jacques Bross unul dintre obiceiurile care uşurau suferinţele şi stabileau legătura între om şi copac: „Pentru a vindeca un copil bolnav, acesta era purtat gol de trei ori printr-o secţiune făcută într-un copac viu. Copilul lua energie de la copac, iar copacul îi lua boala copilului. După această ceremonie, tăietura din copac era legată şi unsă cu argilă”.
Tradiţii: germanii sădeau un măr la naşterea unui băiat
În multe ţări din lume, tradițional, în ziua naşterii unui copil se sădea un copac care devenea protectorul micuţului: locuitorii Germaniei, în cinstea naşterii unui băiat sădeau un măr, iar în cinstea unei fete, un păr; în Rusia, când pe lume venea un băiat se sădea un stejar, iar atunci când apărea o fată, un pin sau un mesteacăn. Fiecare om mergea când avea nevoie la copacul său, pentru tămăduire.