de Roxana Istudor şi Florica Pintea
Deficitul de atenție la tineri și la adulți este o problemă cu care se confruntă tot mai multe persoane, de toate vârstele, în toată lumea. Greu de depistat și de tratat, boala cunoscută sub prescurtarea ADHD dă de furcă specialiștilor, făcând dificilă tratarea. Despre simptomele, prevalența și remediile acestei afecțiuni care durează o viață vorbește într-un interviu doctor David W. Goodman (medalion), profesor de Psihiatrie la Școala de Medicină a Universității „Johns Hopkins”, din Baltimore, SUA.
„Circa 50% dintre copiii afectați vor avea manifestări ale bolii și mai târziu”
- Care este prevalența ADHD în rândul adulților?
- Dacă ne referim la SUA, este de aproximativ 4%. La o populație de 280 de milioane de locuitori, este vorba despre opt-nouă milioane de persoane, dintre care mai puțin de un milion au fost diagnosticate și urmează un tratament.
- Cum recunoașteți afecțiunea în mod obișnuit?
- Pornim de la copiii diagnosticați cu ADHD. Concret, circa 50% dintre ei vor avea manifestări ale bolii și la vârsta adultă. Mai luăm în considerare factorul genetic, adică în cazul în care și părinții au boala, copilul diagnosticat cu ADHD va duce afecțiunea în timp. Mai departe, se ia în calcul adversitatea socială - cu cât este mai tulbure mediul în care crește copilul diagnosticat, cu atât cresc șansele să ducă ADHD spre vârsta adultă. Un al treilea factor pe care îl avem în vedere este comorbiditatea: mai multe afecțiuni psihiatrice conexe înseamnă un risc mai mare de a avea boala mai târziu.
„Comorbiditatea include tulburare bipolară, depresii grave, anxietate severă”
- Care sunt afecțiunile asociate care pot agrava ADHD?
- Pentru tineri și adulți, riscurile sunt majore de a dezvolta în legătură cu ADHD tulburare bipolară, depresii grave, anxietate severă, panică, manifestări de comportament obsesiv-compulsiv. Poate cea mai răspândită comorbiditate este abuzul de alcool, care se manifestă la circa jumătate dintre adulții cu ADHD.
- Care sunt riscurile sociale care derivă din netratarea acestei afecțiuni?
- În adolescență se poate vorbi despre o recurență mai mare a accidentelor rutiere provocate de acești tineri cu ADHD (predispoziție dublă față de medie), precum și despre sarcini nedorite (de zece ori este mai crescut riscul pe acest segment). În plus, au tendința de a nu termina studiile, apoi, pe parcursul înaintării în vârstă, au mai multe joburi în decurs de zece ani, prezintă un risc crescut de a divorța sau de a intra în faliment. Tot la vârsta tinereții privim cu atenție, ca risc, tendința spre infracționalitate.
„Abia după stabilirea exactă a diagnosticului se poate prioritiza tratamentul”
- Care este considerată, în aceste condiții, cea mai bună abordare terapeutică?
- Abordarea cea mai rațională a tratamentului se bazează pe acuratețea diagnosticului. Pentru acest scop este esențială petrecerea unui timp suficient pentru o evaluare cât mai precisă, întrucât la comorbiditatea menționată se pot adăuga, de exemplu, și tulburările alimentare, iar motivele pentru care se întâmplă acest efect nu sunt pe deplin cunoscute. Abia după stabilirea exactă a diagnosticului se poate prioritiza tratamentul. De exemplu, multe tulburări cognitive legate de ADHD pot fi de fapt derivate din consumul excesiv de alcool. Mai mult, trebuie acordată atenție celorlalte afecțiuni psihiatrice și interacțiunii medicației dedicate acestora cu tratamentul împotriva ADHD. Odată aceste aspecte clarificate, se poate trece la stabilirea unui program de tratament farmacologic.
- Ce terapii complementare recomandați pacienților cu ADHD?
- Pe lângă medicație, terapia cognitiv-comportamentală (n.r. - psihoterapie care susține că există o relație de reciprocitate între ceea ce gândim, ceea ce simţim şi comportamente) s-a demonstrat de-a lungul timpului de un real folos pacienților adulți cu acest diagnostic, combinația dintre cele două depășind, ca rezultate, medicația singură. În plus, lucrăm îndeaproape cu cei apropiați persoanelor cu ADHD, pentru că aceștia pot să nu înțeleagă motivele pentru care persoana afectată se poartă într-un anume fel.
„Medicația este permanentă”
- Care este durata tratamentului în aceste cazuri?
- Din păcate, ADHD este o afecțiune cronică și durează întreaga viață. Pacienților mei care se întreabă dacă trebuie să ia medicamente toată viața le spun că de acest tratament depinde calitatea vieții pe care o duc, pentru că boala nu pleacă nicăieri.
- Când ar trebui o persoană să-și facă probleme și să meargă la un specialist?
- Atunci când o persoană a avut toată viața simpome ca neatenția (cu nouă manifestări), impulsivitatea și hiperactivitatea (cu alte nouă manifestări) și recunoaște cel puțin șase dintre acestea, dintr-o arie sau alta din cele menționate. De asemenea, ca regulă generală, orice adult cu anxietate sau cu depresie ar trebui să meargă la o evaluare, întrucât prevalența ADHD este mai mare decât multe dintre afecțiunile psihice pe care le caută de regulă specialiștii.
„Hiperactivitatea din copilărie se diminuează, dar numai la suprafaţă“
- Cum se comportă adulții cu ADHD prin comparație cu copiii afectați de această boală?
- Pe măsură ce cresc, acești copii se comportă diferit ca adulți. Hiperactivitatea se mai diminuează, dar numai la suprafață. În interior, din cauza bolii, păstrează acea neliniște caracteristică, o foială și o impulsivitate care nu-i părăsesc. Ceea ce devin evidente la adulții cu ADHD sunt neatenția și lipsa de organizare.