Main menu

header

702 11 2de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Într-o lume care oferă calmante la tot pasul, a gestiona durerea cronică fără medicamente este o misiune dificilă. Din lipsă de informare, comoditate sau interes, terapii care pot da rezultate fără atâtea efecte secundare sunt trecute cu vederea.

Alternativă la consumul excesiv de medicamente

Există o modalitate de a face față durerii cronice și fără medicamente. Deși nu este simplu nici pentru pacient să recunoască faptul că mare parte din durere se află în mintea sa și nici pentru terapeut să-l convingă de asta, bolnavii pot fi învățați să se adapteze la senzația de durere constantă prin terapia comportamental-cognitivă, alternativă viabilă la obiceiul de a lua opioide, care a ajuns să ucidă. „Această terapie este o metodă utilă de tratament pentru simptomele durerilor, care poate scădea consumul excesiv de medicamente”, explică specialistul Muhammad Hassan Majeed, de la Spitalul Natchaug, din Mansfield, SUA. Medicația împotriva durerilor care nu sunt provocate de cancer a ajuns o problemă de securitate în SUA, iar rezultatele cercetărilor din ultima perioadă nu demonstrează că acest consum uriaș de opioide ar fi rezolvat în ultimul deceniu problema celor care le folosesc, notează sciencedaily.com. „Nu există dovada că tratarea durerii cronice cu opioide mai mult de un an ar avea efecte. Dimpotrivă, se ajunge la dependență, supradoze, chiar moarte”, arată Majeed.

Antrenamente și programe de activități plăcute

În aceste condiții, terapia comportamental-cognitivă, pe scurt TCC, este percepută ca un ajutor mult mai consistent pentru cei care suferă de durere cronică sau de alte afecțiuni pe fond nervos, cum este anxietatea generalizată. Mai precis, îi ajută să-și schimbe modul de a percepe suferința pe care o au și să descopere metode de a o gestiona care nu implică și efectele nefaste amintite. TCC le arată pacienților că durerea este un factor de stres și, ca orice factor de stres, este un element la care se pot adapta. TCC implică antrenamente, programarea unor activități plăcute, restructurare cognitivă și exerciții supravegheate, astfel încât urmările să fie cât mai benefice. Relația pacientului cu terapeutul este cheia succesului acestei modalități de a gestiona durerea, iar planul general are la final ca efect scăderea intensității durerii, îmbunătățirea calității vieții și o mai bună funcționare fizică și emoțională, afirmă specialiștii care recomandă TCC. „Prin această terapie, pacienții constată că factorii emoționali și psihologici influențează percepția asupra durerii și comportamentul legat de aceasta”, argumentează Majeed.

Exercițiul modificării gândurilor negative

TCC are eficacitate în gestionarea durerii cronice, putând fi utilizată și ca metodă de sine stătătoare de tratament ori în combinație cu medicamente care nu creează dependență. De altfel, această terapie poate interveni și în cazurile de anxietate generalizată, cu aplicabilitate individuală sau combinată. Premisa de bază a acestei abordări este că emoțiile, gândurile și comportamentele sunt într-o interrelaționare și astfel, prin modificările aduse la una dintre acestea, se facilitează atenuarea problemelor și în celelalte domenii. De pildă, exercițiul modificării gândurilor negative va genera o reducere în intensitate a anxietății, la fel cum percepția asupra durerii cronice, odată schimbată, face gestionarea acesteia mult mai ușoară.

În mod obișnuit, TCC este practicată sub forma unor ședințe săptămânale

Poate fi aplicată tuturor categoriilor de vârstă

TCC conține o serie de tehnici prin care se urmărește modificarea modelelor de gândire negativă, exerciții de relaxare, stabilirea unui orar pentru îngrijorare, dar și planificarea și implicarea în activități cu funcții de recompensă, precum și o serie de expuneri controlate la gândurile și la situațiile care erau evitate anterior. Obiectivul acestor expuneri este de a ajuta pacientul să învețe că rezultatele negative nu sunt corelate cu îngrijorările. Modelul cognitiv-comportamental poate fi aplicat cu succes atât la adulți și copii, cât și la persoanele vârstnice, în funcție de problema căreia i se adresează.