de Ştefania Băcanu şi Sorin Dumitrescu

Vestea că suferi de o boală, aparent incurabilă, e greu de suportat. Zeci de gânduri îţi inundă mintea în doar câteva secunde şi parcă nu găseşti nicio soluţie, nu zăreşti nicio luminiţă la capătul tunelului înnegrit de durere. Dar un psihic bun, un terapeut care să te susţină şi un tratament urmat ca la carte, te pot ajuta. Anca Gulinescu este unul dintre acei psihooncologi care se confruntă zilnic cu pacienţi diagnosticaţi cu cancer. Ne-a povestit despre stările lor, despre poveştile din ochii lor, dar mai ales despre speranţele cu care păşesc pe holurile Spitalului Monza.

„Creierul instalează o stare de alertă sub forma unui stres continuu”

- Cum ajută psihooncologul pacientul diagnosticat cu cancer?

- Psihooncologul este cel care se ocupă cu predilecție de componenta afectivă a pacienţilor și de nevoile lor din momentul respectiv pentru a evita o privire catastrofică asupra evenimentului. De obicei, pacienţii au nevoie de informaţii despre evoluţia bolii, despre tratament, despre cum va fi afectată viaţa lor și a apropiaților. Este important să se creeze reţeaua medic - pacient - psiholog - familie. În această reţea liantul este comunicarea. Modul în care se realizează comunicarea în această reţea depinde, în mare măsură, de felul în care pacientul percepe boala şi se implică în tratament. Pacienţii care se percep ca fiind parte din echipa medicală şi care înţeleg ce urmează să se întâmple pe parcursul procesului terapeutic sunt aceia care sunt implicaţi în tratarea şi vindecarea bolii şi care nu percep boala ca pe o sentinţă. Statistic, a fost demonstrat că una din patru persoane care suferă de cancer dezvoltă o boală depresivă majoră (depresie clinică). O persoană care află că are cancer poate dezvolta tulburări comportamentale care pot conduce la depresie. Aceste manifestări pot să apară atât la bolnavii de cancer, cât şi la familiile acestora şi constau în anxietate, frică şi depresie.

- Ce atitudine are pacientul diagnosticat cu cancer?

- Pacientul se poate confrunta, de cele mai multe ori, cu sentimentul de pierdere a controlului care determină distorsiuni ale imaginii personale, dar şi afectarea rolurilor sociale. Aflarea diagnosticului de cancer se grevează pe tipul de personalitate, iar uneori se trăiește ca o stare de șoc psihoemoţional. Atunci când se percepe diagnosticul ca o amenințare cu risc vital, în mod natural, se declanșează un mecanism prin care creierul transmite semnale sistemului nervos şi hormonal şi determină eliberarea unor substanţe chimice în tot corpul. Creierul instalează o stare de alertă care se resimte sub forma unui stres continuu. De cele mai multe ori, medicul şi psihoterapeutul regăsesc în fața lor o persoană care simte că a pierdut controlul, care nu întrevede direcții clare pentru viața lui, pe care frica o conduce mai degrabă în detrimentul părții ei raționale.

„Este importantă gestionarea conflictelor interioare”

- Există şi alte metode de ridicare a moralului în afară de terapie?

- Şedinţele de terapie sunt focalizate pe nevoile imediate ale pacientului şi pe caracteristicile sale individuale. Terapia este, totodată, flexibilă şi nu impune matriţe rigide pentru toţi pacienţii, concentrarea fiind pe problemele specifice. De asemenea, un pas important este reprezentat de monitorizarea emoțiilor negative şi legarea acestora de gândurile pe care le au. Dar fiecare persoană are resursele ei personale. Terapia ajută la conştientizarea acestor resurse, însă sunt oameni care se cunosc şi ştiu cum să acceseze aceste resurse în situații de criză. Sunt persoane care fac față foarte bine prin solicitarea suportului celorlalți, prin implicarea în activitățile zilnice şi profesionale. Alte persoane apelează la mişcare ca modalitate de creare a stării de bine. Mișcarea înseamnă secreţie de endorfine, deci înseamnă stare de bine şi o bună metodă de a ţine depresia la distanță.

- Care sunt primele reacții ale pacientului oncologic?

- Apar gânduri în legătură cu factorii de stres pe parcursul confruntării cu boala. Cele mai frecvente sunt cele legate de pierderea rutinei zilnice, de neliniştea legată de aşteptarea rezultatelor analizelor şi de modificarea planurilor de viitor. De asemenea, înainte de tratamentul chimioterapic, creşte nivelul de stres şi apar gânduri legate de aspectul fizic şi de modul în care vor reacţiona la tratament.

- Un psihic bun ajută la vindecare?

- Atunci când vorbim despre un psihic bun, regăsim în tabloul clinic o mai bună adaptare la tratament, anxietate scăzută, lipsa depresiei, o mai mică hipervigilenţă la simptomele fizice şi mecanisme adaptative pentru a face faţă bolii. Pe un psihic bun pacientul este adaptat la diagnostic, la situaţiile noi cu care se confruntă în timpul tratamentului, dar şi după tratament. Apare, de cele mai multe ori, în cazul bolnavului oncologic, o confuzie în ceea ce priveşte raportarea la diverse aspecte de viaţă. Printre aceste aspecte regăsim raportul cu propriul corp, dar şi sensul dat bolii şi suferinţei. Gestionarea conflictelor interioare este importantă pentru evoluţia bolii, iar tratamentul psihooncologic are ca scop dezvoltarea de abilităţi de adaptare şi rezolvare de probleme, anihilarea gândurilor defensive, scăderea anxietăţii, rezolvarea tulburărilor emoţionale, dezvoltarea relaţiei cu sine şi cu ceilalţi, împăcarea cu sine şi cu ceilalţi, autocunoaşterea, trezirea optimismului, creşterea interesului pentru viaţă, regăsirea sentimentului de iubire pentru sine şi pentru ceilalţi şi dezvoltarea spiritualităţii.

„Este o artă a pașilor mici în care se descoperă viața de dincolo de eticheta bolii”

- Există pacienţi care refuză terapia?

- Pentru fiecare dintre noi e important să înţelegem faptul că totdeauna avem de făcut alegeri. Alegem cum răspundem şi cum facem față la ceea ce ni se întâmplă. Aici este vorba despre cum alege pacientul să se poziționeze în raport cu boala, în rolul de luptător sau de victimă. Am întâlnit pacienţi care au refuzat orice tratament, fiind în faza de negare a bolii. Însă psihooncologia este o artă a pașilor mici în care se descoperă viața de dincolo de eticheta bolii. Unii pacienţi intră în cabinetele medicale cu o pancartă mare pe care e scris „cancer”, purtând în suflete frica şi tristețea. Dincolo de acea pancartă e viața, sunt ochii copiilor şi e zâmbetul prietenilor. Un psihic bun face diferența prin modul în care se desprinde şi se pune jos eticheta pe care scrie „cancer”. Iar psihooncologul însoțește pacientul şi îl ajută să vadă direcții pentru păstrarea calităţii vieţii pe care a salvat-o medicul.

- Este o suferinţă fizică sau mai mult psihică?

- De obicei, în saloanele de spital, privind în ochii oamenilor nu am regăsit suferinţa fizică. Aceea se scade cu medicație, atunci când apare. Durerea este provocată de confuzia în ceea ce priveşte raportarea la diverse aspecte ale vieţii. Aceste aspecte sunt reprezentate în principal de raportul cu propriul corp şi de sensul dat bolii.

„Tratamentul psihooncologic are ca scop dezvoltarea de abilităţi de adaptare şi rezolvare de probleme, anihilarea gândurilor defensive, regăsirea sentimentului de iubire pentru sine şi pentru ceilalţi şi dezvoltarea spiritualităţii“

„E nevoie de disponibilitate în a trata atât corpul, cât şi ceea ce se întâmplă în mintea şi în sufletul lor“

- Terapia îi poate vindeca?

- Terapia în sine se adresează sufletului şi minţii. Ar fi indicat ca pacienţii să-și amintească faptul că la fel de important precum ceea ce mănâncă este şi ceea ce îi frământă. Așadar, este nevoie de disponibilitate în a trata atât corpul, cât și ceea ce se întâmplă în mintea şi în sufletul lor. Terapia, fără susținerea medicală, nu are instrumentele necesare pentru a vindeca întregul, iar medicina nu poate să opereze sau să trateze rănile sufletești. O privire holistică în care se tratează atât corpul, cât şi sufletul ar fi, prin urmare, o abordare cu beneficii care se vor vedea pe termen lung.