de Ştefania Băcanu şi Carmen Bădulescu

„Sunt condamnat/ă să trăiesc singur/ă!” Acesta este cel mai puternic gând şi cea mai intensă emoţie cu care trăiesc cei care suferă de frica de abandon. Îngrijorare, teamă, tristeţe! Sunt sentimente pe care le experimentează în toate relaţiile pe care îşi doresc să le dezvolte. Psihologul Alina Alexandru ne-a explicat ce este frica de abandon, când şi cum se naşte şi cum ne afectează viaţa, dacă nu cerem ajutor.

„Această schemă dezadaptativă timpurie se dezvoltă în copilărie”

- Ce este teama de abandon?

- Teama de abandon este atât o emoție, cât și o credință puternic înrădăcinată în experiențele din copilărie ale unei persoane, conform căreia cei din jur o vor respinge și apoi o vor abandona, emoțional. Este sentimentul că cei apropiați nu vor putea oferi susținerea emoțională de care au nevoie, din varii motive. Indiferent cât de bună este o relație în care se află, persoana cu teamă de abandon se preocupă intens de orice schimbare în dinamica de cuplu și reacționează cu îngrijorare, teamă și tristețe intense, fiind convinsă, inconștient, că lucrurile se vor deteriora la un moment dat și că va pierde persoana iubită. Această preocupare poate determina distanțarea partenerului, împlinindu-se astfel autoprofeţia conform căreia destinul acestei persoane este să fie mereu abandonată.

- Unde și cum apare?

- Această schemă dezadaptativă timpurie se dezvoltă în copilărie, ca urmare a interacțiunilor dintre temperamentul înnăscut al copilului și experiențele negative repetitive care apar în relația lui cu persoanele care îl îngrijesc: absența sau decesul unuia sau ambilor părinți, lipsa de implicare emoțională a acestora, pierderea atenției din cauza nașterii unui frate, schimbarea mai multor persoane de îngrijire, părinți care au suferit de boli psihice, în special depresie, care au consumat alcool sau au fost prea protectivi și dominatori. Abuzurile emoționale, fizice și sexuale reprezintă şi ele experiențe traumatizante. Astfel, copilul nu își poate dezvolta independența. Toate acestea creează un mediu de nesiguranță, pe care copilul îl internalizează ca făcând parte din identitatea sa și îl va folosi în viața de adult, în mod inconștient, pentru a face preziceri legate de interacțiunile sale cu ceilalți. Teama de abandon poate să apară și mai târziu în viață, în caz de despărțire, divorț sau decesul partenerului.

„Se poate instala în toate relațiile”

- Ce se întâmplă, de fapt, în mintea noastră?

- Toată lumea experimentează sentimentul la diferite niveluri sau în diferite etape ale unei relații de cuplu, însă el este foarte intens pentru persoanele cu atașament nesigur, deoarece ele încorporează experiențele negative din copilărie, ajung să se identifice cu acestea și le transformă în modele de lucru interne, pe care le folosesc apoi în relații. Modelul de lucru intern rezultat în urma relației dintre copil și figura principală de atașament nu este doar un fenomen psihologic, ci o entitate fizică, formată din circuite neuronale și reflectată în activitatea neurochimică și electrică din sistemul nervos central.

- Teama de abandon se poate instala în toate relațiile?

- Da, teama de abandon se poate instala în toate relațiile, începând de la cea cu familia de origine până la cea cu prietenii cei mai apropiați și copiii noștri, pentru că ea este foarte strâns legată de identitatea persoanei care o resimte, însă se manifestă foarte intens în relația de cuplu tocmai pentru că partenerul este învestit foarte puternic cu toate elementele persoanelor de atașament primare: dragoste, încredere, siguranță, confort, contact fizic, disponibilitate emoțională, chiar dacă acestea le-au manifestat sau nu.

„Își reprimă foarte des furia și încearcă să controleze relația”

- Cum se manifestă acest tipar mental?

- Toate relațiile debutează cu o perioadă de idealizare a partenerului, însă persoanele cu teamă de abandon tind să generalizeze această perfecțiune a începutului ca fiind o caracteristică a întregii relații, iar în momentul în care descoperă părțile negative ale partenerului sau se confruntă cu ușoare schimbări de comportament ale acestuia, intră în panică. Apar stările de neliniște și chiar furie, care o constrâng aproape compulsiv pe respectiva persoană să ceară mai multă atenție și afecțiune din partea partenerului, să își manifeste nemulțumirile în mod exagerat și să pedepsească partenerul pentru fiecare greșeală retrăgându-și afecțiunea și îndepărtându-se. Partenerul se poate simți confuz, neînțelegând ce se petrece, se poate simți criticat și penalizat și poate resimți că nimic din ceea ce face nu îl va mulțumi pe celălalt. Astfel, el va renunța treptat la relație, ceea ce va determina persoana cu teamă de abandon să creadă că a avut dreptate tot timpul.

- Cum ne afectează?

- Teama de abandon poate determina reacții emoționale foarte intense, care duc la comportamente nepotrivite, ce măresc șansele ca persoana respectivă să fie respinsă din nou. Persoanele care resimt această frică se simt nesigure și nedemne de iubire, sunt reticente în a se implica pe deplin într-o relație, deoarece resimt intimitatea emoțională ca fiind periculoasă. Le este greu să aibă încredere în oameni, se atașează rapid, chiar și de parteneri indisponibili. Pentru ele, singurătatea este cea mai rea. Odată ce au început o relație, rămân în ea oricât de nesănătoasă este aceasta, sunt dornice să-i mulțumească pe cei din jur, chiar dacă acest lucru poate fi în detrimentul lor. Gelozia, anxietatea și tristețea sunt stări foarte familiare pentru ele. Își reprimă foarte des furia și încearcă să controleze relația.

- Atragem anumite persoane?

- Oamenii aleg adesea parteneri care se potrivesc cu tipare din trecutul lor, pentru a-și reconfirma acea parte a identității lor care îi leagă de primele figuri de atașament. Este o formă de loialitate inconștientă față de familia de origine, însă cu efecte negative asupra vieții personale. De exemplu, dacă s-au simțit ignorați sau respinși în copilărie, ei pot alege parteneri care sunt egocentrici sau evitanți. Oamenii sunt rareori conștienți de acest proces, dar pot simți o atracție în plus față de o persoană care le amintește de cineva din trecutul lor. Sau pot găsi modalități de a recrea climatul emoțional al copilăriei lor.

„Acceptarea temerii de abandon este un pas important“

- Este o formă de protecție?

- Pe lângă selectarea unui partener indisponibil fizic sau emoţional, sau determinarea celui disponibil să le părăsească, persoanele cu teamă de abandon pot alege un al treilea comporta- ment autodistructiv: să nu se mai implice deloc în relații. Ele pornesc de la convingerea că persoanele pe care le iubesc le vor părăsi orice ar face ele, așa că ajung să prefere să nu se mai ajungă acolo, pentru a preveni suferința respectivă. Aceasta este o formă de autoprotecție, însă este temporară, deoarece pe termen lung acest comportament, adică evitarea, nu face decât să întărească teama de abandon.

- Cum putem scăpa de această frică?

- Nu putem scăpa de emoțiile noastre oricât de inconfortabile sunt. Problemele apar când nu le putem tolera, nu le ascultăm și facem tot posibilul să nu le mai simțim. De aceea, acceptarea temerii de abandon este un pas important. Persoanele cu teamă de abandon au o încredere de sine foarte fragilă, de aceea caută mereu soluții și rezolvări în exterior. Ele trebuie să înțeleagă că partenerii nu trebuie învestiți cu atâta putere și că sentimentele lor de teamă devin mai puțin amenințătoare atunci când sunt acceptate ca parte inerentă a oricărei relații. O persoană cu teamă de abandon poate să-și depășească dificultățile odată cu experimentarea unei relații de atașament sigur, care poate deveni model pentru o relaționare sănătoasă. Dacă cineva a fost rănit într-o relație, doar în cadrul altei relații se poate vindeca, pentru că oamenii sunt ființe sociale, iar creierul nostru este structurat la naștere pentru conectare.