Main menu

header

971 10 1de Simona Soare şi Claudia Mîţoi

Terapia Ceragem se bazează pe utilizarea căldurii infraroșii, pentru a detensiona corpul, eliberându-l de durerea din anumite zone. În ce constă această terapie și în ce afecțiuni este benefică, aflați de la terapeutul Letiția Bosînceanu (foto; număr de telefon: 0722.992.989).

„Susține vindecarea zonelor afectate”

971 10 2- Ce este terapia Ceragem?

- Terapia Ceragem este, de fapt, masajul termic cu căldură infraroșie, prin intermediul unui dispozitiv medical cu bile de jad imperial, de înaltă tehnologie, din Coreea de Sud. Metoda are la bază principiile din medicina tradițională asiatică - termomasaj (pietrele de jad imperial încălzite cu infraroșu), presopunctură (ne așezăm cu propria greutate pe proiectorul cu nouă sfere), chiropraxie (alinierea vertebrelor) și moxibustie (arderea într-un punct de acupunctură, pentru a facilita vindecarea). Efectele sale benefice sunt cunoscute în toată lumea, terapia având și rolul de a preveni multe probleme de sănătate.

- Care este mecanismul de funcționare a acestei terapii?

- Terapia cu căldură infraroșie combină virtuțile terapeutice ale masajului cu cele ale căldurii. Masajul reprezintă una dintre cele mai vechi metode de relaxare a corpului, de stimulare a circulației sangvine, ce detensionează nervii spinali și duce la eliminarea durerilor. Totodată, căldura aplicată pe anumite zone de pe corp are același efect terapeutic ca masajul. Practic, cei care beneficiază de o ședință de terapie Ceragem se bucură de beneficii duble. Terapia cu căldură acționează în trei moduri: crește fluxul sangvin, stimulează metabolismul țesutului lezat și diminuează durerea. Prin căldură, vasele de sânge se dilată, aspect ce îmbunătățește fluxul sangvin. Acest lucru face să crească aportul de oxigen și nutrienți la nivel muscular, pentru a susține vindecarea zonelor afectate. Efectul căldurii este analgezic și grație faptului că sunt stimulați receptorii de căldură. În drumul lor către creier, stimulul de temperatură „se află în competiție” cu cel de durere. De aceea, noi percepem durerea mai puțin intens, întrucât la creier ajung mai puține semnale de durere. 

„Razele infraroșii cresc numărul de celule albe din sânge”

971 10 3- De ce această terapie utilizează căldura infraroșie?

- Radiațiile infraroșii pătrund adânc în țesuturi, printr-o încălzire profundă a acestora. De pildă, soarele, sursa naturală de căldură, emite atât raze ultraviolete (lumina vizibilă), cât și raze infraroșii (invizibile cu ochiul liber). În momentul în care razele soarelui întâlnesc o suprafață, energia lor este absorbită, transformându-se în căldură. Este minunat că organismul uman nu face deosebire între razele infraroșii ale soarelui și cele generate prin intermediul acestor dispozitive medicale de uz casnic. Datorită acestui fapt, putem folosi razele infraroșii pentru a trata o multitudine de afecțiuni. Subliniez faptul că terapia Ceragem utilizează pietrele de jad imperial, încălzite cu infraroșu. Jadul imperial este o piatră semiprețioasă folosită încă din cele mai vechi timpuri ca piatră vindecătoare în Coreea.

- Cum stimulează, mai exact, razele infraroșii procesul de vindecare?

- Ele susțin procesul de vindecare prin creșterea numărului de celule albe din sânge. Mai multe celule albe în sânge înseamnă imunitate mai mare, adică sănătate mai bună.

„Reduce anxietatea și îmbunătățește calitatea somnului”

- Ce beneficii resimte pacientul după prima ședință de termomasaj Ceragem?

- Majoritatea celor care au încercat această terapie au remarcat o îmbunătățire a stării de sănătate. Efectele resimțite după o ședință de termomasaj cu dispozitivul medical sunt: stimularea fluxului limfatic, relaxarea coloanei vertebrale și a musculaturii acesteia, atenuarea durerilor cervicale, lombare, musculare. Totodată, terapia are și un puternic efect antistres, de reducere a anxietății, de îmbunătățire a calității somnului și a stării generale de relaxare. Bineînțeles că fiecare individ reacționează într-o manieră specifică.

- În ce alte afecțiuni are efecte dovedite terapia Ceragem?

- Este important de menționat că această terapie are rezultate excepționale în toate bolile coloanei vertebrale, inclusiv în cifoză, scolioză, hernie de disc, discopatii cervicale şi lombare. Stimularea sistemului imunitar, îmbunătățirea digestiei și a funcției sistemului digestiv, precum și creșterea flexibilității și mobilității articulare constituie alte beneficii ale acestei terapii, dar pentru toate acestea este nevoie de utilizarea zilnică a dispozitivului de termomasaj. Totodată, terapia și-a dovedit eficiența și în afecțiunile bronho-pulmonare, ale organelor genitale, în sinuzită și diabet.

„Stimulează punctele de acupunctură”

- Cum acționează terapia asupra organelor interne?

- După cum am precizat, paturile de termomasaj acționează, în primul rând, asupra coloanei vertebrale, nucleul corpului uman. Coloana conține măduva spinării, conducta principală a sistemului nervos, care adăpostește nervii spinali. Prin intermediul acestora se realizează conexiunea permanentă între coloană și toate organele. Astfel se explică faptul că tratarea coloanei vertebrale prin intermediul terapiei Ceragem are beneficii și asupra organelor interne, deci asupra întregului organism. Cu alte cuvinte, este important să avem grijă de coloană și să înțelegem cât de mult depinde starea generală de sănătate de buna funcționarea a acesteia. Proiectorul intern al dispozitivului se deplasează prin mișcări de tipul urcare-coborâre de-a lungul coloanei vertebrale, măsurând, în același timp, atât lungimea, cât și curbura acesteia, pentru a oferi un masaj personalizat. Proiectorul intern coboară din zona cervicală și ajunge până la coccis, pentru a masa și stimula punctele de acupunctură.

„Metoda contribuie la detoxifierea organismului, prin stimularea sistemului limfatic și circulator“

Razele infraroşii emise de jadul imperial din dispozitivul medical au efect de detensionare a nervilor spinali, corespondenţi tuturor organelor

„Are beneficii şi asupra organelor interne, deci asupra întregului organism“

„Nu are reacţii adverse“

- Pentru ce perioadă de timp se poate aplica terapia, astfel încât efectele acesteia să fie evidente?

- Depinde de fiecare organism în parte. Pentru rezultate optime, este nevoie, în general, de mai multe luni, terapia fiind realizată zi de zi.  Inițial, se realizează normalizarea organismului, iar apoi ședințele se fac pentru întreținere. Fiecărei persoane, în funcție de afecțiune, i se recomandă unul dintre cele 15 programe ale dispozitivului. De pildă, programul șase este destinat zonei lombare, iar programul șapte, zonei cerebrale. O ședință de terapie durează între 36 și 90 de minute. Dispozitivul poate fi achiziționat pentru acasă, iar cele mai bune rezultate le-am observat la persoanele care fac zilnic această terapie. 

- Ce efecte secundare există?

- Terapia nu are reacții adverse. Aceasta este destinată tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv bebelușilor. De asemenea, nu există contraindicații pentru femeile însărcinate sau pentru cele care alăptează. Singura precauție este să nu se aplice persoanelor care au tijă metalică montată pe coloană. Mai exact, nu se poate aplica programul automat pe zona unde există această tijă metalică.