de Roxana Istudor şi Adrian Pătrăuceanu
În orice moment al vieții pot fi instituite mici gesturi care, odată intrate în reflex, aduc o bucurie mult mai mare decât „investiția” în ele. Fără mari eforturi, fără costuri incluse, fără schimbări frustrante în stilul de viață, la îndemână și de o simplitate uimitoare, aceste măsuri simple de fiecare zi cântăresc enorm în ecuația stării de bine a oricui.
Farmecul întâmplărilor obișnuite
Bucuria anticipativă este un adevărat concept, care include mai multe componente. „Ideea este să găsim bucurie înaintea unui eveniment. De exemplu, simțim entuziasm când planificăm o călătorie, ne gândim să mergem la o întâlnire sau anticipăm ce plăcere va genera o masă specială”, detaliază Sophie Mort, psiholog clinician și expert în sănătate mintală la apli- cația de meditație și mindfulness Headspace. „Pe lângă sărbători și ocazii speciale, o viață plină de bucurii înseamnă și întâmplări de zi cu zi. Secretul constă în a umple calendarul cu o mulțime de momente mici, așteptate cu nerăbdare”, adaugă Rory Platt, de la compania de dezvoltare personală The School of Life. Acest tip de bucurie anticipativă legată de nenumărate detalii de mai mică anvergură stimulează starea de spirit, poate reduce nivelul de stres și scade riscul de epuizare. Un studiu publicat în revista Frontiers of Psychology a constatat că anticiparea evenimentelor pozitive activează cortexul prefrontal al creierului, zonă asociată cu un nivel mai ridicat de bunăstare psihică. „A aștepta cu nerăbdare ceva poate declanșa bucurie în prezent”, afirmă Karen Neil, fondator al Mindful Medicine.
Pași mărunți în ritm constant
Specialiștii în dezvoltare personală afirmă că inițierea obiceiului de acumulare de mici bucurii în fiecare zi poate începe cu pași mărunți. „Încercați să observați un lucru vesel - puteți încadra asta ca pe o provocare foto: petreceți puțin timp zilnic căutând o floare frumoasă, o priveliște interesantă sau un câine drăguț, numai bun de fotografiat”, detaliază Neil. De asemenea, se poate recurge la memento-uri vesele pe telefon cu care să înceapă ziua și care să poată fi revăzute și mai târziu, cu efect de bucurie. „Este nevoie doar de un mic pas, din obișnuință, și de conștientizare pentru a ne bucura de oamenii din jurul nostru pe care îi iubim, pentru a savura mâncarea sau pentru a dansa pe muzică în bucătărie în timp ce gătim. Aceste momente ne sunt disponibile tot timpul”, detaliază Willem Kuyken, profesor de mindfulness la Universitatea din Oxford.
Gândire pozitivă, în limite normale
Mai multe studii recente au pus în evidență faptul că o căutare neîncetată, obstinată, a fericirii maxime nu este de cel mai bun augur pentru viața cuiva. În schimb, experții recomandă, pentru un bun echilibru psihic și pentru bucuria de a trăi viața în fiecare zi, un optimism firesc, adaptat propriei persoane și propriei zone de confort psihic. „Optimiștii au abilități de adaptare mai bune atunci când se confruntă cu suferințe neplanificate și tind să se recupereze mult mai repede”, explică psihoterapeutul britanic Tania Taylor. De asemenea, specialiștii susțin că transformarea unei rutine simple într-un ritual în cadrul căruia fiecare să se concentreze pe sine și pe bucuria acelei rutine este o cale bună de a trăi cu mai multă plăcere. De exemplu, înainte de a bea cafeaua de dimineață, gândiți-vă o clipă cum va mirosi, cum va avea gustul și cum vă veți simți în timp ce o savurați. De asemenea, o altă modalitate eficientă de a încheia ziua cu bucurie este gândul la câteva lucruri care urmează să fie făcute cu plăcere a doua zi.
Ieșirea din modul „pilot automat”
Oamenii sunt ființe ale obiceiurilor și fiecare are o rutină care îl face să se simtă în siguranță. Dar, potrivit experților, unele mici gesturi de ieșire din acest modul de „pilot automat” devin adevărate bucurii de fiecare zi. Mai precis, orice hobby care „așteaptă” acasă este un gând plin de bucurie, la fel un animal de companie sau timpul de calitate împreună cu cei dragi, chiar și a umple cada cu apă parfumată și a face o baie în condițiile în care obișnuiți să faceți doar duș are același efect. „A ieși din rutina automată și a aștepta în mod conștient aceste momente este o modalitate realizabilă pentru oricine de a experimenta bucurie în fiecare zi”, susține Karen Atkinson, CEO MindfulnessUK. În același timp, pentru a îmbunătăți starea de spirit și a putea permite micilor bucurii să vă umple zilele, este recomandat să vă faceți un obicei din a evita așa-numitele „capcane ale minții” - percepția negativă excesivă și ignorarea potențialului pozitiv dintr-o situație sau un eveniment.
Jurnalul cu întâmplări și planuri plăcute
Echipa de la The Mindfulness Project a elaborat o serie de exerciții simple pentru bucuria de fiecare zi - I Am Here Now -, iar unul dintre cele mai eficiente s-a dovedit a fi jurnalul cu planuri și întâmplări plăcute. Autorii arată că simplul act de a pune pixul pe hârtie și de a scrie ceva care urmează să se întâmple și vă va face plăcere poate face planurile să pară mai reale și crește entuziasmul. De asemenea, se pot nota lucrurile frumoase și vesele care deja s-au petrecut în ziua respectivă. În același timp, mișcarea fizică potrivită fiecăruia sau adoptarea unei diete mai sănătoase pot fi văzute nu ca niște obligații sau ceva neplăcut ce trebuie făcut, ci adaptate nevoilor și preferințelor individuale și percepute ca un plan mai mare, de grijă pentru propria persoană. În fond, o masă sănătoasă poate fi savurată într-o companie care să umple inima de bucurie sau poate fi personalizată până la nivelul de surpriză plăcută.
„Savurarea” mentală a vacanței
După ce nenumărate cercetări și multe experiențe personale au vădit faptul că pregătirea unei vacanțe poate ajunge să acumuleze chiar mai multă bucurie decât vacanța însăși, tot mai mulți specialiști recomandă renunțarea la concediile decise ad-hoc și „savurarea” mintală, cu bucurie, dinainte, a tot ce include perioada de pauză, de la ținute până la priveliști și meniuri. Pe de altă parte, una dintre bucuriile mari care implică un gest mic este petrecerea timpului disponibil în aer liber. Nu este nevoie să mergeți departe de casă pentru a asculta o pasăre într-un arbore sau să simțiți parfumul florilor pe o alee dintr-un parc. „Când ies la plimbare, încerc să percep tot ceea ce mă înconjoară, de la frunzele care șoptesc în vânt și până la licărirea stelelor, noaptea. Toate aduc bucurie”, spune Neil. Există nenumărate cercetări care atestă faptul că aceste plimbări fac minuni și pentru fizic, și pentru starea de spirit.
Arta care schimbă starea
Experții în dezvoltare personală recomandă creația artistică pentru bucuria de fiecare zi. Indiferent că este vorba despre a desena, despre a scrie poezie, despre a învăța un instrument muzical, despre a face origami, despre a participa la un curs de dans, la un atelier de obiecte artizanale sau la un cor al comunității, orice manifestare artistică personală, indiferent de gradul de pricepere, este de natură să aducă bucurie.