Main menu

header

de Daniela Purgaru

Se spune că România abundă de spaţii în care energia pozitivă musteşte. Chiar dacă nu suntem conştienţi de aceste lucruri, pentru că nu le vedem, putem descoperi, în diverse perindări prin ţară, că ajungem în zone în care ne cuprind, aparent inexplicabil, liniştea şi pacea şi parcă ne vindecăm de gândurile negative. Acestea se află în special în ariile muntoase sau în cele cu încărcătură istorică deosebită, intens apreciate în vremea dacilor, spre exemplu. Pasul obosit şi sufletul chinuit trebuie să se oprească la intervale regulate în aceste colţuri de Rai, unde, în linişte, se poate medita. Vă veţi regăsi astfel, cu siguranţă, odihna mentală de care aveţi nevoie, se va produce o revigorare psihică şi vă veţi încărca bateriile cu energie pozitivă.

Iată o listă cu câteva dintre astfel de locuri, cu puteri tămăduitoare pentru suflet:
- Mănăstirea Peştera Ialomiţei - comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa;
- Peştera Moşului, Stânca Dorinţelor - zona Mănăstirea Cetăţuia, comuna Cetăţeni, judeţul Argeş;
- Peştera Cuv. Ioanichie Schimonahul (secolul al XVII-lea) - Sihăstria „Valea Chiliilor”, Muscel, judeţul Argeş, pe versantul muntelui de la Mănăstirea Cetăţuia;
- Peştera (Paraclis) Sf. Antonie de la Iezeru - schit Iezeru, sat Cheia, Băile Olăneşti;
- zona crucii de pe Muntele Cozia;
- peşterile Cuv. Daniil şi Misail - zona Mănăstirea Turnu, Călimăneşti, judeţul Vâlcea;
- Peştera Cuv. Neofit Sihastrul şi cea a Cuv. Meletie Sihastrul (cu un izvor tămăduitor) - Mănăstirea Stânişoara - Nucet, Sat Păuşa (gara Jiblea), lângă Mănăstirea Turnu - Călimăneşti, judeţul Vâlcea;
- Mănăstirea Maglavit - comuna Maglavit (lângă Calafat), judeţul Dolj;
- zona crucii de la Coslogeni - comuna Coslogeni (pe Şoseaua Călăraşi - Feteşti);
- Mănăstirea Dervent - comuna Ostrov, judeţul Constanţa;
- Peştera Sf. Ap. Andrei - Mănăstirea „Peştera Sf. Andrei”, comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa;
- Peştera Sf. Ioan Casian - Mănăstirea „Peştera Sf. Ioan Casian”, comuna Târguşor, sat Casieni, judeţul Constanţa;
- bisericuţele rupestre - Basarabi, comuna Murfatlar, judeţul Constanţa;
- complexul rupestru - comuna Dumbrăveni, judeţul Constanţa;
- zona Sfinxului din Bucegi;
- Cetatea Sarmizegetusa Regia;
- Martiriconul de la Niculiţel - sat Niculiţel, judeţul Tulcea;
- Templul Ursitelor - localitatea Şinca Veche, între Braşov şi Făgăraş;
- schitul rupestru Corbii de Piatră - sat Corbi, judeţul Argeş, lângă Domneşti.