Main menu

header

18-07-1de Alice Ştefan

Masajul indian a apărut de puţină vreme în România, iar Cosmin Sturzu (foto), terapeut masaj la Gett’s Salons, ne-a vorbit cu pasiune despre această procedură minunată. Aflaţi care sunt beneficiile masajului indian, cum se practică, dar şi puţin istoric interesant.

„A fost dezvoltat de luptătorii practicanţi ai artelor marţiale”
- Ce este masajul indian? Vorbiţi-ne puţin despre istoria acestui stil.
- În India, încă din timpuri străvechi, masajul a constituit o parte importantă a vieţii. Masajul capului şi corpului, masajul copiilor, masajul special al femeilor însărcinate îşi au sursa în tradiţia populară. Chiar şi astăzi, 80% din populaţia Indiei trăieşte în mediul rural, unde tradiţia este încă vie. În aceste zone, masajul săptămânal este o scenă de familie, oricine îl practică, şi poate că tocmai aceasta, la nivel emoţional, creează legături foarte puternice în cadrul familiei. Masajul tradiţional indian pe care îl practic provine din statul Kerala, din sud-vestul Indiei. Aici, el a fost dezvoltat de luptătorii practicanţi ai artelor marţiale, Kalari. Aceştia puteau fi numiţi artişti ai modelării corpului, ei lucrau cu energia vitală prana şi diferite exerciţii fizice pentru a edifica puterea, rezistenţa şi vigoarea. Masajul era şi încă este parte integrantă a pregătirii lor. Înaintea sesiunilor de exerciţii fizice, masajul pregătea musculatura şi articulaţiile, prevenind o accidentare, iar după terminarea acestor sesiuni, masajul avea scopul de a relaxa corpul şi de a preveni acumularea de acid lactic în muşchi, evitând febra musculară. Acest masaj tradiţional indian este în primul rând preventiv şi trebuie practicat cu regularitate în acest scop, neavând indicaţie terapeutică.

- Cu ce este mai special decât masajul clasic?
- Îmi este destul de greu să spun că este mai special decât masajul clasic. Eu apreciez foarte mult masajul clasic, acesta având rădăcinile bine înfipte în civilizaţiile greacă şi romană. Masajul indian nu s-a dezvoltat ermetic, el conţine şi manevre (tehnici de masaj) din masajul clasic. Dacă totuşi este cu ceva mai special decât masajul clasic, aceasta s-ar putea datora faptului că masajul indian este mai conştient de acţiunile lui asupra activităţii energiei vitale. Masajul tălpilor şi presiunea pe anumite puncte de-a lungul meridianelor energetice, mobilizările şi întinderile membrelor au drept scop îmbunătăţirea circulaţiei energiei vitale prana.

Combate stresul şi contribuie la eliminarea toxinelor
- Care sunt efectele pe care le putem observa după mai multe şedinţe?
- În urma practicării masajului indian, putem, după un anumit număr de şedinţe, să observăm următoarele efecte: eliminarea oboselii şi senzaţiei de surmenaj fizic şi psihic; eliberarea cantităţii de gaze din stomac şi intestine; creşterea rezistenţei fizice; favorizarea somnului; întărirea sistemului imunitar; îmbunătăţirea circulaţiei periferice; îmbunătăţirea mobilităţii articulaţiilor; îmbunătăţirea vieţii sexuale.

- Putem spera că masajul indian are şi efect anticelulitic?
- Unul dintre cele mai eficiente tratamente este masajul specific anticelulitic, asociat cu un program alimentar adecvat şi exerciţiu fizic. Dacă tratamentele medicamentoase şi curele drastice de slăbire ţinute cu scopul eliminării celulitei pot genera uneori grave perturbări fizico-psihice pacientelor, masajul, reflexoterapia şi presopunctura sunt singurele tratamente complete, naturale şi lipsite de efecte secundare nedorite. Masajul indian, prin îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi a circulaţiei limfatice, ajută organismul să primească oxigen şi substanţe nutritive în cantităţi optime şi să elimine eficient toxinele din organism. Aceste procese sunt foarte importante în combaterea celulitei.

- Trebuie să existe o comuniune deosebită între pacient şi masor?
- Compatibilitatea masor-pacient este importantă. În funcţie şi de aceasta este stabilită calitatea şedinţei de masaj. Atât timp cât masorul este conştient că trebuie să dăruiască, iar pacientul să ştie să primească masajul, calitatea unei şedinţe de masaj nu poate fi decât bună.

„Se desfăşoară timp de 90 de minute”
- Care este cadrul ideal atunci când încercăm masajul indian? Muzică, lumânări?
- O cameră cu temperatura plăcută, muzică relaxantă, ulei cald şi lumânări parfumate - sunt de ajuns pentru o experienţă greu de uitat.

- Masajul indian se adresează şi spiritului? Există beneficii şi la nivel de stres?
- Masajul indian se adresează atât spiritului, cât şi trupului, el se desfăşoară timp de 90 de minute, având spaţiu alocat şi masării zonei capului, acţionând astfel foarte eficient în combaterea stresului.

- Care sunt paşii pe care îi urmaţi? Procedura este dureroasă?
- Clientul este rugat să se aşeze pe patul de masaj cu faţa în sus. Începem să aplicăm un ulei relaxant pe cele cinci puncte cunoscute în medicina ayurvedică şi chineză ca fiind „cele cinci porţi” de intrare şi ieşire a energiilor: fontanela, centrul palmelor, centrul tălpilor. Rămânem în zona tălpilor şi începem masajul propriu-zis cu piciorul stâng (talpa, laba piciorului, gamba, genunchiul, coapsa), apoi urmează piciorul drept, braţul drept, braţul stâng, zona abdominală, torace, piept, zona gâtului, zona cervicală, zona feţei şi scalpul. Se întoarce clientul pe partea dreaptă şi se lucrează coapsa şi talia, repetăm procedeul pe partea cealaltă a corpului, apoi acesta se va întoarce cu faţa în jos pentru a putea masa piciorul stâng, piciorul drept şi spatele. Asupra membrelor sunt executate manevre de mobilizare articulară şi întindere, cât şi presiune pe punctele specifice. Pe toată durata şedinţei se lucrează cu ulei cald şi se încearcă menţinerea contactului fizic cu pacientul cât mai mult posibil. Durerea poate apărea când sunt efectuate presopunctura şi mobilizarea articulaţiilor, dar nu este o durere deranjantă, ci elibetatoare de tensiune, fiind uşor suportată.

- Folosiţi uleiuri speciale?
- În general, uleiul folosit este cel de măsline, de struguri sau alt ulei bio presat la rece. Uleiul e folosit încălzit, într-un vas special, pe toată durata masajului. Pentru aromaterapie se pot pune în uleiul de bază câteva picături de ulei esenţial de lavandă, mentă, bergamotă, lămâie sau patchouli, nu mai mult de două arome simultan.

• Pentru ca beneficiile să fie evidente, se recomandă cel puţin două şedinţe pe săptămână, iar rezultatele încep să se simtă chiar de la prima şedinţă, adică o stare de bine generală.

• Ca tehnică, masajul indian tradiţional şi masajul ayurvedic nu diferă foarte mult - îşi asumă caracterul ayurvedic când masorul, la indicaţiile medicului ayurvedic, aplică tehnica masajului ajutat de diferite preparate cu proprietăţi terapeutice specifice condiţiei unei anumite boli.