de Cătălina Tăgârţă

Căutăm vindecarea trupului, dar rar şi pe cea a sufletului, deşi, potrivit specialiştilor, suferinţele şi traumele interioare stau la baza celor exterioare. „Terapie pentru suflet” înseamnă îmbinarea conversaţiei terapeutice de tip ontologic - ştiinţa lui „a fi”, a ceea ce există - cu transa hipnotică şi tehnici pentru amintirea de Sine. Scopul acesteia e de a ajuta persoana să identifice tiparele greşite, judecăţile de valoare întipărite în sistem ca modalităţi de percepţie a lumii şi reacţia la ceea ce se întâmplă în jur. Cătălin Dandeş (foto), psihoterapeut la www.terapiepentrusuflet.com, ne-a spus mai multe despre domeniul în care activează.

„Rolul meu e să induc starea de prezenţă”
- De ce apelează oamenii la dumneavoastră, şi cum îi puteţi ajuta?
- În 90% din timp, omul este ancorat în imaginaţie - fie în viitor, fie în trecut, fie se gândeşte la ceea ce îşi doreşte, iar rolul meu e să induc starea de prezenţă. Omul care vine la mine se află de cele mai multe ori într-o stare de confuzie. Adică încearcă să obţină ceva - o stare, un lucru - ce nu le-a mai avut până atunci, dar fără a schimba ceva în comportament. Sarcina mea e să-i fac să realizeze cu ce ingrediente îl combină pe „a face” pentru a obţine ceea ce îşi doreşte.

- Şi cum reuşiţi să faceţi asta?
- Metoda pe care o folosesc nu e una strategică, ci e calibrată pe ce se întâmplă în momentul respectiv. De aceea nici nu există un număr de şedinţe, pentru că structura fiecărei persoane e extrem de diferită. Mulţi oameni vin la mine pentru relaţii disfuncţionale de cuplu: „Nu mai ştiu ce să fac cu relaţia mea, în ce direcţie să o apuc″- îmi spun ei, pentru atacuri de panică sau când nu ştiu ce se mai întâmplă cu ei, nu se mai recunosc... Anxietatea are multe cauze aparente, depresia la fel. Terapia pentru suflet se doreşte a fi un ajutor pentru fiinţele ce traversează un moment dificil în viaţă. Şi, ca să răspund la întrebare, procesul îmbină conversaţia terapeutică, transa hipnotică, programarea neurolingvistică, relaxarea, muzica vindecătoare, tehnicile de respiraţie şi o serie de programe audio menite să echilibreze cele două emisfere cerebrale, ducând la modificarea frecvenţei undelor cerebrale şi facilitând accesul către zone mai greu accesibile minţii şi aflate în stare de veghe.

„Transa ajută persoana să-şi acceseze resursele”
- Vorbiţi-mi, vă rog, despre transă. Se sperie oamenii de ea? Ce se întâmplă, mai exact, în acele momente?
- Prin intermediul transei are loc trecerea creierului într-o stare ce-i permite accesul la zona unde se află resursele, emoţiile şi amintirile, ce vor duce, prin participarea discernământului, la reconfigurarea modului în care privim viaţa şi dobândim înţelegerea necesară unui nou mod de a ne raporta la noi şi la mediul exterior. Procesul de transă cuprinde patru etape: interviul preliminar - în care clarificăm scopul pentru care se doreşte această experienţă, apoi urmează inducţia transei şi „călătoria” propriu-zisă, după care vin ieşirea din transă şi evocarea conţinuturilor călătoriei. Apropo de „se sperie oamenii de ea”, răspunsul este „da, uneori necunoscutul sperie”, iar în acel caz le recomand să meargă la o şedinţă de respiraţie holotropică, dar asta face deja subiectul altei discuţii.

- Care sunt beneficiile acestor acţiuni?
- Printre beneficiile terapiei se numără: acceptarea de Sine şi mulţumire interioară, mai multă bucurie, capacitatea de a lua decizii clare în situaţii pe care altminteri le percepem ca fiind copleşitoare sau eliberarea de stres şi efectele generate de acesta. Atât transa, cât şi terapia în sine ajută omul să se cunoască mai bine, să-şi acceseze resursele. Eu văd structura umană ca pe o păpuşă rusească, ca pe o matrioşka... Boala, din punctul meu de vedere, ia naştere în principal de la conflictul interior. Aşa că începem să scotocim pentru a vedea ce filtre pune omul şi cum reacţionează în raport cu acele filtre.

Doi profesori în viaţă: suferinţa şi înţelepciunea
- Puteţi explica puţin, vă rog?
- Să luăm un exemplu: când se produce o traumă în viaţa unui copil, cum ar fi „frica de abandon, de respingere”, în momentul acela el îşi pune un filtru - deci crede că, dacă se întâmplă ceva neplăcut, el este de vină. Când se întâmplă lucrul acesta, el inventează o poveste despre realitate, creează o reprezentare a ei. De aceea îmi place să spun că „atenţia asigurată copilului este egal cu dovada iubirii, egal cu asigurarea de viaţă în lumea copilului”. Şi de aici apare compulsia, apoi criza, iar persoana realizează că nu se mai poate. Deci ideea e că mulţi oameni dorm, iar eu urmăresc să îi ajut să se trezească.

- Şi în cât timp se trezesc?
- Am avut cazuri de panică ce s-au rezolvat în doar două săptămâni, dar şi persoane care vin în continuare pentru dezvoltare personală după rezolvarea problemei, dar aceasta se întâmplă ceva mai rar decât în situaţiile de criză.

- Cum se desfăşoară şedinţa?
- Şedinţa durează 50 de minute. Eu prefer abordarea interactivă, dar sunt momente în care intervin destul de puţin şi las omul să conştientizeze ce se întâmplă cu el. Când vine prima oară în cabinet provoc persoana să vorbească despre problemele sale, o ajut să-şi dea seama unde anume s-a produs „ruptura″ sau să înţeleagă dacă e bine ceea ce îşi doreşte, să-şi vadă propriile disfuncţii, să-şi construiască modul dorit de abordare, iar apoi îi reamintesc ceea ce a hotărât pentru ea şi scopul său. Ideea e că până nu faci munca de autocunoaştere, de observare, rămâi pradă unei concepţii greşite. Suferinţa şi înţelepciunea sunt doi profesori în viaţă, iar noi învăţăm pe rând, cu fiecare.

„Caut să văd atitudinea legată de mâncare“

- Pot veni şi copiii la şedinţele de terapie?
- Da. Am lucrat şi cu copii. Acum, de exemplu, sunt implicat într-un proiect pentru copii supraponderali, caut să văd dacă există o patologie în comportamentul lor sau atitudinea legată de viaţă, de mâncare şi cum gestionează problemele atunci când apar. Şi, evident, caut să provoc conştientizarea problemelor. Dar, atenţie…, doar în măsura în care sunt dispuşi să le vadă. Nu pot lucra decât cu cei care-şi doresc.

• Terapia pentru suflet îmbină psihologia clasică, grija pentru suflet şi cunoaşterea Sinelui.

„Când ne confruntăm cu suferinţa, primul şi cel mai convenabil impuls e să privim către exterior: dacă s-ar schimba oamenii, instituţiile, conducerea, modul de a vedea lucrurile al unora… ar fi altceva, şi nu ceea ce e deja ACUM şi AICI! De aceea e timpul să înţelegem toţi că suferinţa provine din rezistenţa noastră în faţa realităţii. A da vina pe exterior şi pe ceilalţi presupune fuga din faţa răspunderii pe care o avem faţă de noi înşine, faţă de fiinţa noastră“ (Cătălin Dandeş)