Main menu

header

20-07-1de Cătălina Tăgârţă

Pentru obţinerea unei stări de bine e important ca oamenii să mănânce sănătos, să evite stresul şi să facă mişcare cât mai des. Doar împreună, cei 3-D din terapia PIDDDS - Soluţii Personalizate Integrate prin Dinamică, Determinare şi Dietă - oferă oamenilor energia necesară pentru a se concentra asupra a ceea ce şi-au propus. Astfel, corpul se va debarasa de orice blocaj, va fi sănătos şi echilibrat prin propriile resurse de energie vitală. Prin această metodă pot fi tratate mai multe afecţiuni, însă, pentru menţinerea stării de echilibru cât mai mult timp, terapeuta Alina Cosîmbescu recomandă efectuarea, zilnic, acasă, a exerciţiilor învăţate în cele două şedinţe efectuate la Centrul Shakti.

„Să fie făcute dimineaţa, înainte de a coborî din pat”
- Alina, unul dintre cei 3-D ai terapiei pe care o practici reprezintă mişcarea, dinamica. De altfel, am înţeles că în timpul terapiei furnizezi sfaturi preţioase, care îmbunătăţesc starea de sănătate.
- Într-adevăr. Realizarea tehnicii PIDDDS presupune rezolvarea diverselor probleme de sănătate şi corectarea poziţiei vicioase a coloanei vertebrale cu ajutorul unor mişcări naturale, uşoare, a dietei bazate pe grupa sangvină, a atitudinii motivante şi voinţei. Dacă ar fi să luăm pe rând cei 3-D am avea aşa: Determinare egal dorinţa de a-ţi îmbunătăţi starea generală prin eliminarea blocajelor care te împiedică să-ţi desfăşori activitatea în mod natural, eşti mai puţin tensionat, scăpând de durerile permanente în zona cervicală şi lombară, care se remit şi în zona genunchilor şi a articulaţiilor coxofemurale (n.r. - şold). Dinamica este înţelegerea nevoii de a face mişcare şi de a urma, zilnic, acasă, exerciţiile de mentenanţă pe care eu le arăt în timpul celor două şedinţe, iar în ceea ce priveşte Dieta, o recomand pe cea a doctorului D’Adamo, bazată pe grupa sangvină, care e în concordanţă cu ce poate procesa organismul fiecăruia.

- Să ne oprim puţin asupra dinamicii. Vorbeşte-ne despre exerciţiile de mentenanţă pe care le recomanzi pacienţilor!
- După realizarea mişcărilor osteoarticulare, reflexoterapeutice sau de kinetoterapie executăm cinci exerciţii pe care le recomand oamenilor să le facă şi acasă zilnic. Ideal e ca dimineaţa, înainte de a ne da jos din pat, să facem următoarele mişcări. Culcat pe spate, cu genunchii îndoiţi, rotiţi piciorul stâng de cinci ori spre exterior - mişcându-l cu totul din şold -, apoi de cinci ori spre interior. Faceţi acelaşi lucru şi cu piciorul drept, după care aduceţi genunchii la piept, alternativ. Apoi coborâţi uşor din pat, corect: vă întoarceţi pe o parte, cu genunchii îndoiţi şi cu mâinile vă sprijiniţi pe partea pe care sunt genunchii. În timp ce lăsaţi picioarele jos, sprijinindu-vă în mâini, ridicaţi şi trunchiul. Acest lucru e foarte important.

„Indicate mai ales pentru cine stă mult în faţa calculatorului”
- Ce alte exerciţii mai recomanzi pentru acasă?
- Cei care au probleme la nivelul coloanei, pentru întărirea musculaturii spatelui şi a muşchilor abdominali, pot face ridicări de bazin din poziţia stat culcat, cu genunchii îndoiţi şi talpa perfect dreaptă, apoi doar cu genunchii îndoiţi şi sprijin doar pe călcâi, cu vârfurile tălpii şi degetelor de la picioare ridicate. Acest exerciţiu e foarte bun şi pentru femeile care se pregătesc să devină mămici. Apoi, din poziţia în picioare, lângă o masă sau un pat înalt, se sprijină mâinile pe obiectul respectiv, sărim cu picioarele depărtate şi revenim, tot printr-o săritură, în poziţia iniţială. Lăsăm o mână pe masă, iar cealaltă o punem la jumătatea muşchiului fesier şi balansăm de zece ori piciorul în spate, contra presiunii pumnului, apoi schimbăm poziţia şi efectuăm mişcarea şi cu celălalt membru. În timp ce facem asta e bine să balansăm şi capul stânga-dreapta.

- Mai sunt şi unele mişcări pentru zona cervicală care se execută cu braţele. Ne povesteşti?
- Da. Sprijiniţi-vă cu spatele, bazinul şi mâinile de un perete şi duceţi doar picioarele la o distanţă de 10-15 centimetri de perete. Ridicaţi braţele astfel încât să formaţi un unghi de 90 de grade, dar ţinând coatele lipite de perete şi balansaţi mâinile spre lateral, pornind din poziţia în faţă cu palmele lipite. Veţi vedea că mişcarea e asemănătoare unui fluture care zboară. Următorul exerciţiu se execută din aceeaşi poziţie, doar că de data aceasta veţi dezlipi bazinul de perete, iar mâinile le duceţi în faţă, paralel cu faţa, cu coatele îndoite la 90 de grade. Lăsaţi mâinile în jos, în trei timpi, ca şi când aţi arăta ceasul cuiva, apoi răsuciţi-le şi ridicaţi-le tot în trei timpi, ca şi când aţi ascunde ceasul. Acestea sunt pentru zona cervicală, pentru muşchiul deltoid şi pentru trapez... Sunt ideale în special pentru persoanele care petrec mult timp în faţa calculatorului sau a televizorului. Toate exerciţiile pe care le recomand ajută la menţinerea poziţiei corecte a spatelui şi la detensionarea muşchilor fie că aţi cărat ceva, fie că aţi făcut o mişcare greşită.

„Mişcările pot fi executate în 10-15 minute”
- Cât efort presupun aceste mişcări? Iau mult timp?
- Pare complicat, dar nu este deloc aşa. După ce fac aceste mişcări aici, cu mine, oamenilor li se par foarte uşoare. Însă e nevoie de voinţă şi determinare pentru a le face în fiecare zi. Dar ideea este să ne apropiem de pacient şi să lucrăm împreună, să-l facem să înţeleagă nu doar importanţa mişcării, ci şi a dietei şi a determinării, a stării psihice. De aceea, eu explic în prima şedinţă despre ce este vorba, cum şi ce trebuie să facem, ce rezultate vrem să atingem, iar atunci şi pacientul cooperează cu mine şi-mi dă un feedback. Revenind însă la mişcări, acestea pot fi executate în 10-15 minute, de preferat dimineaţa, dar şi în pauza de masă, la serviciu.

- Ce altceva mai recomanzi pacienţilor?
- Ideal ar fi ca dimineaţa să facă un exerciţiu de respiraţie, care ajută la o mai bună oxigenare a creierului. Să inspire şi să expire puternic de 30 de ori - până scot tot aerul din plămâni, asta e tot ce trebuie să facă. De altfel, tot dimineaţa pot spune un cântecel în care să folosească toate tonalităţile. Şi acesta e un exerciţiu foarte bun de respiraţie.

„Ar fi bine ca dimineaţa să se facă un exerciţiu de respiraţie, care ajută la o mai bună oxigenare a creierului“

Masaj pentru reglarea circulaţiei

- Ştiu că în timpul terapiei te ocupi şi de reglarea circulaţiei... Pentru evitarea acestor probleme pe viitor, ce pot face pacienţii acasă?
- De exemplu, persoanele care prezintă pete de culoare mai închisă în jurul articulaţiilor - genunchi, degete - înseamnă că au circulaţie sangvină deficitară în zonele respective, şi atunci aceste zone trebuie masate pornind de la extremităţi către inimă.