Main menu

header

20-07-1de Cătălina Tăgârţă

Metoda Constelaţiilor Familiale vă ajută să vă regăsiţi, să înţelegeţi mai bine tot ce vi se întâmplă şi de ce, să descoperiţi esenţa vieţii, cauza bolilor şi mesajul pe care vi-l transmit acestea. În acest fel veţi şti să luaţi deciziile corecte, să vă schimbaţi comportamentul şi să obţineţi o stare de bine pe plan emoţional şi în unele situaţii chiar fizic. În cazul în care nu aveţi timp sau curaj să participaţi la seminarul de grup, Mihaela Marinaş, facilitator Constelaţii Familiale la Aimee.ro, ne-a spus mai multe şi despre şedinţele individuale.

„Afecţiunile ne arată ceva ce noi nu conştientizăm”
- Mihaela, metoda funcţionează doar pe partea emoţională sau cu ajutorul ei pot fi rezolvate şi probleme de sănătate?
- Metoda Constelaţiilor Familiale poate avea efect şi asupra problemelor de sănătate, pentru că de multe ori bolile fizice sunt o consecinţă a trăirilor emoţionale, a sentimentelor blocate în noi, dar funcţionează cel mai bine atunci când nu avem o anumită aşteptare de la terapie. De exemplu, dacă avem o boală fizică şi cu diagnostic de la medic, trebuie să ne îngrijim de noi pe toate căile şi să folosim alternativ şi această metodă, ca să avem o nouă perspectivă asupra motivului pentru care ne-am îmbolnăvit. Dar tehnica nu trebuie luată ca o pastilă magică, ce ne poate vindeca de orice, căci sunt şi situaţii care trebuie acceptate aşa cum sunt. Apoi, trebuie să înţelegem că boala are un rol/motiv pentru care se află acolo, de obicei ne arată ceva ce noi nu conştientizăm la anumite lucruri, e un semnal/mesaj care vine către noi, iar prin această metodă putem conştientiza ceea ce avem noi de făcut. Iar asta poate atrage după sine ameliorare, vindecare, dar nu ca un efect garantat.

„Absolut orice gest sau cuvânt are o semnificaţie”
- Dar la şedinţele individuale de Constelaţii Familiale cum se procedează? În acest caz, din rândul cui se aleg membrii constelaţiilor?
- Şi la şedinţele individuale principiul rămâne acelaşi, numai că vom fi prezenţi doar eu, ca facilitator, şi persoana în cauză. Pentru a reprezenta problema şi constelaţia ne ajutăm de nişte statuete, dar în acest caz întreaga scenă a constelaţiei se întâmplă mai mult în interiorul persoanei. Metoda e la fel de eficientă, dar nu e la fel de spectaculoasă, să zicem, ca lucrul în grup. Dar şi aici se pot întâmpla conştientizări foarte profunde, pentru că absolut orice gest sau cuvânt are o semnificaţie. De exemplu, i-am dat unei persoane sacul cu figurine, să îşi aleagă personajele, iar după ce le-a luat şi le-a aşezat pe fiecare, a rămas cu sacul strâns la piept. Şi nu se întâmpla nimic interesant, doar faptul că ţinea strâns acel sac la piept. Şi când am întrebat-o de ce, mi-a răspuns: „E ca şi cum aş ţine ceva foarte drag mie”. Şi imediat am intrat în tema pentru care a venit, a început descărcarea, a început să plângă...

- Cât durează şedinţa individuală la constelaţii?
- Depinde cu ce problemă vine persoana şi ce se găseşte în câmpul ei. Cam o oră, o oră şi jumătate.

Fiecare personaj e reprezentat printr-o figurină
- Care e modalitatea de lucru cu figurinele alese?
- Figurinele înfăţişează bărbaţi, femei şi copii de diferite culori şi forme. Şi inclusiv modul în care sunt aleşi sau poziţionaţi aceşti „oameni/membri ai familiei” ne poate spune ceva. De exemplu, rog persoana să-i reprezinte pe mama, tata şi pe sine. Şi alege aceeaşi culoare pentru sine şi pentru mamă, lucrul care are o semnificaţie aparte. Sau de multe ori mai spun: „Poziţionează copilul tău interior”. Se întâmplă ceva şi copilul cade, iar atunci se activează ceva în sufletul lui: „Vai, copilul meu e la pământ...”.

- Pare un joc mai degrabă...
- Da. Este un joc, dar pe alocuri devine foarte serios. Şi foarte profund.

- Lucrezi şi cu copii?
- Nu. Metoda asta e pentru persoane peste 18 ani, deci, şi dacă sunt probleme cu copiii, recomand metoda tot părinţilor. După ce ei se vor regăsi, copiii lor se vor simţi şi ei mai bine.

- Înainte de a veni la terapie, oamenii trebuie să se pregătească în vreun fel?
- Nu neapărat. Dar recomand să fie atenţi la semnele şi schimbările de după constelaţie.

„Să nu analizăm mental ce se petrece la nivelul sufletului”
- Se mai întorc la tine să dezbateţi problema?
- Unii revin cu întrebări, alţii nu. Recomand oamenilor care vin la mine să lase lucrurile să se aşeze şi să nu încerce să analizeze mental ceva ce se petrece la nivelul sufletului. Apoi, când ne eliberăm de ceva rămâne şi un spaţiu gol în urmă, de care trebuie să avem grijă şi pe care trebuie să-l umplem cu o energie nouă şi cu lucruri noi. Acesta, de exemplu, poate fi un motiv pentru care terapia să nu dea rezultat. Poate cineva vine şi spune: „Am venit, a fost minunat, dar sunt în acelaşi punct din viaţa mea”. Trebuie să avem grijă ce facem după, să nu umplem golul cu aceleaşi lucruri familiale, cu aceleaşi depresii.

- Şi cum pot evita acest lucru?
- Umplând spaţiul gol cu lucruri noi, care le plac, pe care vor să le facă de mult timp şi până acum nu au avut curajul să le facă. Şi în fiecare clipă trebuie să fie conştienţi de ceea ce li se întâmplă. Căci e o metodă prin care includem sau excludem lucruri în şi din viaţa noastră. De aceea spun că aceasta este o metodă de lucru transgeneraţională. Spre exemplu, chiar dacă un membru a fost exclus (fie că a fost în închisoare, că a decedat înainte de vreme etc.), el trebuie să fie inclus în sufletul nostru. Uneori, o boală apare tocmai pentru a ne aduce în faţa ochilor ceva ce a fost exclus cândva, undeva, demult în sistemul nostru familial.

„După refacerea echilibrului pot dispărea simptome”
- Ne poţi explica mai pe înţeles?
- Uneori, boala reprezintă o persoană dragă ce trebuie inclusă în constelaţie, o persoană de care am uitat... Dar noi ce facem? Când avem o boală vrem să o excludem, să o alungăm, să dispară. Ei bine, metoda asta propune o altă variantă. Hai mai întâi să includem, şi apoi să aducem lucrurile în echilibru. Deci refacem sistemul familial, includem persoanele excluse, se reface echilibrul şi aşa pot dispărea simptome, probleme emoţionale sau chiar boli. Dar nimic nu e garantat, pentru că atunci când lucrăm cu această metodă ne punem în mâna a ceva mai mare decât noi, o forţă universală, pe care putem s-o numim cum vrem noi: Câmp, Sursă, Dumnezeu, Destin... Şi nu ştim încotro ne va duce.

• Pentru a ne reconstrui e nevoie să ne deconstruim pentru o perioadă, să trecem prin lucrurile dureroase care ni s-au întâmplat şi să le privim din altă perspectivă

„E nevoie de timp ca să se încheie un ciclu“

- Pentru eliberarea mai multor probleme, dacă la seminar nu e timp suficient, recomanzi şedinţe individuale?
- Da. Oamenii pot veni şi la şedinţe individuale, însă mai degrabă recomand să fie atenţi la procesul în care intră după ce pleacă de la constelaţii, pentru că începe un proces de conştientizare care îi duce în locuri din interiorul lor pe care poate nu le-au mai accesat până atunci. Nu aş recomanda să se lucreze foarte repede, o constelaţie după alta, că e un proces foarte profund, care are nevoie de timp ca să se aşeze. Însă pot veni în continuare la seminarii ca reprezentanţi.

- Şi în cazul şedinţelor individuale e valabil acelaşi lucru, adică nu se fac una după alta?
- Este nevoie, în general, de câteva luni între constelaţii, ca să lăsăm ciclul să se încheie, să nu deschidem altul peste el, căci atunci totul devine puţin haotic.