Chimenul este printre puţinele condimente originare din România, fiind utilizat la scară largă în trecut în tratarea diverselor afecţiuni. Decoctul şi ceaiul din seminţe de chimen se dădeau pe vremuri copiilor, mici pentru a scăpa de bube şi pentru a estompa durerile de burtă. De asemenea, fetele se spălau cu zeamă de chimen călduţă, pentru a avea faţa curată. Chimenul fiert în lapte sau în apă se lua pentru bolile de inimă, iar pisat şi pus cu puţin unt pe burtă era considerat remediul excelent contra durerilor de stomac. Ceaiul din chimen era eficient şi împotriva răcelilor. Studii recente reflectă eficienţa chimenului în ceea ce priveşte colonul iritabil, astenia, colita şi mirosul neplăcut al respiraţiei. 
Lipsa totală a apetitului sexual la femei, cunoscută sub numele de frigiditate, îşi găseşte rezolvarea folosind metodele naturiste. Având drept cauze principale factori psihici, cum ar fi raporturi sexuale inadecvate, stresul sau oboseala cronică, boli ale organelor genitale şi, nu în ultimul rând, teama de sarcină, frigiditatea afectează, în acest moment, trei femei din zece. Lipsa libidoului poate fi prevenită printr-o viaţă cât mai echilibrată, evitarea pe cât posibil a stresului şi crearea unei bune dispoziţii, precum şi respectarea regulilor de igienă intimă. Se recomandă consumul a cât mai multor legume (usturoi, ceapă, morcovi, spanac, ovăz, grâu, ardei, ouă, roşii, salată verde), dar şi a fructelor şi a tărâţelor. 
Cicoarea, pe numele ei ştiinţific Chihorium intybus, este o plantă pe cât de frumosă la aspect, pe atât de folositoare în medicina naturistă. Creşte pe pajişti şi fâneţe, pe marginea drumurilor, dar şi în grădini şi se pretează chiar la cultivarea în scopuri terapeutice. Principalele boli în care este indicată sunt: furunculoză şi acnee (administrată sub formă de ceai, în asociaţie cu rădăcină de brusture şi trei-fraţi-pătaţi), în angiocolite, deschinezii biliare, constipaţii cronice, tuse, insuficienţă cardiacă, seboree. Extern este folosită în vindecarea rănilor şi tăieturilor. 
Mărarul, cunoscut de marele public doar pentru virtuţile lui culinare, este şi un medicament extrem de eficient, pus la dispoziţie de generoasa mamă natură. Pe numele ştiinţific Anethum graveolens, mărarul este o plantă anuală, ce înfloreşte spre sfârşitul lunii iulie până la începutul lui septembrie. 
În această perioadă de vară, cu temperaturi de peste 35 de grade, trebuie să ne hidratăm bine şi acest lucru se face şi prin consumarea unor legume şi fructe bogate în apă. Unul dintre aceste alimente este castravetele. Castraveţii sunt originari din îndepărtata Indie şi există atestări documentare despre folosirea lor în alimentaţie încă de peste 3.000 de ani. Primii de pe continentul european care au consumat castraveţi au fost grecii, iar apoi romanii. 
Osul-iepurelui este o pantă pe jumătate ierboasă, pe jumătate lemnoasă, spinoasă, ramificată, înaltă de 20-60 cm şi are o rădăcină ce ajunge lesne la 60 cm. Florile sunt foarte decorative, de culoare roz-purpuriu, şi sunt aşezate câte una sau două imediat sub frunze. Fructul acestei plante este o păstaie de formă ovală, ce are trei seminţe. 
Boala Crohn este o afecţiune inflamatorie intestinală, ce cauzează inflamaţia şi ulceraţia tractului digestiv. Poate afecta orice porţiune a tubului digestiv, dar are predilecţie pentru partea terminală a intestinului subţire (ileon) şi a intestinului gros (colon). Boala este deseori întâlnită la mai mulţi membri ai aceleiaşi familii (transmitere genetică). 
Fraţi buni cu „marele” dovleac, dovleceii proaspeţi şi suculenţi, cu coaja fină ca pielea unui bebeluş, constituie încă din vechime un leac imbatabil în lupta cu numeroase maladii. Bogaţi în apă (aproape 95% din masa lor) şi conţinând din belşug fosfor, potasiu, carbon, magneziu, calciu, dar şi vitaminele A, B, C şi E şi antioxidanţi carotenoizi, aceste legume contribuie la menţinerea sănătăţii ochilor, reduce riscul de infarct şi de accidente vasculare, au rol benefic în scăderea tensiunii arteriale, previn cancerul de colon şi, nu în ultimul rând, ne feresc de astm. Se recomandă copiilor, persoanelor aflate în convalescenţă, dar şi celor care au probleme cu greutatea. 
Verbina, denumită şi „iarba sacră”, este una dintre cele mai vechi plante medicinale, pentru că datează de mai bine de 5.000 de ani. Verbina se găseşte pe tot mapamondul (de la Tokio la New York) şi creşte pe locuri virane şi prin preajma locuinţelor. Planta ajunge până la un metru înălţime, are flori liliachii, frunzele de pe tulpină sunt înguste şi zimţate şi se culege în lunile iulie-august, când este înflorită. 
Florile se deschid la soare, dar se închid pe vreme noroasă. De la această plantă se utilizează frunzele şi tulpinile, ce se storc pentru a se obţine seva. Acest suc se poate aplica direct pe anumite părţi sau se poate folosi la prepararea de creme şi de unguente. Părţile aeriene ale acestei plante pot fi folosite la realizare de cataplasme, excelente în combaterea pruritului, eczemelor etc. Rocoina, care poate fi mâncată şi în salate, este plină de vitaminele A şi C, dar şi de siliciu. Alte componente: saponine, triterpenoide, cumarine, flavonoide, acizi carboxilici şi cartenoizi. 
Cu florile ei de un galben strălucitor, splinuţa se întâlneşte în toată Europa. Datorită faptului că este utilizată mai ales în tratarea rănilor deschise, a primit şi numele de planta rănilor.