Main menu

header

Ochi bionic implantat unei persoane fără vedere

537 12 1de Gabriela Niculescu

Medicina și tehnica fac casă din ce în ce mai bună, iar inovațiile din domeniu ajung să ne uimească. Astfel, o echipă de chirurgi din oraşul britanic Manchester a realizat primul implant din lume al unui ochi bionic pe un pacient diagnosticat cu degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV), o afecţiune care reprezintă principala cauză de orbire în ţările dezvoltate. Ray Flynn, în vârstă de 80 de ani, suferea de această afecţiune ce provoacă pierderea totală a vederii centrale, iar, în prezent, foloseşte un implant retinian care transformă în imagini înregistrările video realizate de o cameră video miniaturală ataşată de ochelarii săi.

Consumul de ceai sau de cafea nu afectează inima

537 14 2de Dana Purgaru

A mai fost demontat un mit: consumul de ceai sau de cafea nu afectează inima. Totuşi, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre băuturile energizante, care pot provoca probleme cardiace, au relevat unele studii realizate de centre de cercetare prestigioase din mai multe țări, prezentate la congresul anual al Societății Europene de Cardiologie.

5 semne că aveţi intoleranţă la gluten

537 14 1de Raluca Grințescu

Glutenul este un termen cumulativ, care reprezintă o serie de elemente proteice pe care le regăsim cu precădere în cereale. Tocmai de aceea, glutenul este prezent şi în alimentele fabricate din cereale. Odată introdus în organism, este autorul unor modificări genetice şi pune sănătatea în pericol.

Stiri Sanatoase

de Dana Purgaru

Procedură nouă pentru regenerarea ficatului

Transplantul de celule strâns înrudite cu hepatocitele - celulele suşă din ductul biliar - în interiorul ficatului reprezintă o procedură care poate determina o regenerare completă a acestui organ, afirmă oamenii de ştiinţă britanici. Aceștia au demonstrat prin intermediul unui studiu realizat pe şoareci că un ficat sever bolnav poate fi readus la o stare de funcţionare aproape normală. Studiul lor ar putea să îi ajute pe oamenii aflaţi pe listele de aşteptare în vederea unui transplant hepatic. (D.P.)

Fizioterapeut Ramona Pavel vă învaţă să scăpaţi, fără medicamente, de sindromul răului de transport:„Prevenţia ideală, reeducarea specifică a urechii interne“

537 15 1de Gabriela Niculescu

Știți acea stare de rău și de greață care apare după un drum cu mașina, cu avionul, cu autocarul sau pe parcursul unei croaziere, și care afectează persoane de toate vârstele? Se numește sindromul răului de transport (cinetoză) și, potrivit fizioterapeutului cu supraspecializare în tratarea problemelor de echilibru, vertij și a amețelilor, Ramona Pavel (foto), de la Bio Ortoclinic, poate fi vindecat printr-un proces de reeducare vestibulară, total neinvaziv.

Sfatul medicilor pe timp de caniculă: Beţi un pahar cu apă la 20 de minute şi nu staţi la soare!

536 12 1de Dana Purgaru

Canicula a cuprins România și deja face victime. Pentru a evita astfel de situații neplăcute în zilele în care temperaturile depăşesc 37 de grade Celsius, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU) trece peste pragul critic, medicii recomandă să evitați expunerea prelungită la soare între orele 10:00 şi 17:00, să beți un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute, să consumați multe fructe şi legume, dar să renunțați la alcool și la cofeină.

Dispozitiv contra sforăitului:Airing

536 14 2de Gabriela Niculescu

De curând, a fost lansat în America gadgetul care vă poate scăpa de sforăit. Se numeşte Airing şi este invenţia unui grup de medici, ingineri şi designeri americani. Dispozitivul se adresează persoanelor cu sindrom de apnee, adică celor care suferă un blocaj al căilor respiratorii în somn. Pe lângă sforăit, efectele apneei sunt: presiune sangvină crescută, probleme cardiovasculare, probleme cu memoria şi dureri de cap.

Tratament de ultimă generaţie pentru osteoartrită: „Intervenţia cu MAKOplasty reduce perioada de recuperare şi de spitalizare“

536 14 1de Cătălina Tăgârță

Indiferent că suferiţi de osteoartrită în formă uşoară sau severă, medicul dumneavoastră vă va recomanda anumite schimbări ale stilului de viaţă, pentru a reduce presiunea exercitată asupra articulaţiilor genunchiului. De asemenea, strategiile de management al durerii şi al tratamentului pot include: fizioterapie, injecţii cu steroizi, calmante care nu necesită reţetă (precum acetaminofen), medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau creme de atenuare a durerilor. În ceea ce privește intervenția chirurgicală, cea mai comună operație realizată la genunchi în caz de osteoartrită este înlocuirea totală a acestei părți din corp.

Stiri Sanatoase

de Dana Purgaru

Ultrasunetele, excelente în răni cronice

Şedinţele cu ultrasunete pot ajuta la vindecarea mai rapidă a rănilor cronice, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici de la universităţile din Sheffield şi Bristol. Autorii spun că rezultatele testelor au fost „destul de impresionante”, dar sunt necesare studii clinice pentru a vedea dacă procedura poate fi aplicată şi în cazul oamenilor. Ultrasunetele sunt deja folosite de medici pentru a trata traumatisme osoase.

Doctor Ionela Anghelescu:„Dereglările de ovulaţie sunt uşor de tratat“

536 15 1de Gabriela Niculescu

Un semnal important care indică faptul că organismul feminin este pregătit pentru concepţie este prezența ovulaţiei. Tocmai de aceea, faptul că disfuncţia ovulatorie constituie una dintre cele mai frecvente cauze ale infertilității în cazul femeilor, este o problemă tot mai presantă pentru cuplurile care încearcă să conceapă un copil. Disfuncţia ovulatorie poate varia de la o persoană la alta fie prin manifestarea unei ovulaţii rare şi neregulate, oligo-ovulație, sau chiar prin lipsa completă a acesteia, anovulaţie. Cu toate acestea, tratamentul pentru astfel de afecţiuni implică un minimum de timp şi de efort. Doctor Ionela Anghelescu (medalion), specialist în fertilitate şi reproducere asistată în cadrul Gynera Fertility Center, ne-a lămurit câteva aspecte esențiale pentru buna funcționare a organismului nostru.

1.500 de pacienţi, pe listele de aşteptare pentru transplant renal

535 12 1de Cătălina Tăgârță

Chiar dacă spune o vorbă din popor că „banii aduc fericirea”, adevărul este că cel mai de preț lucru al unui om este sănătatea. De cele mai multe ori, în fața bolii nu contează poziția socială, ci norocul și... credința. Iată un exemplu simplu: în momentul de față, potrivit reprezentanților Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, peste 1.500 de români se află pe listele de așteptare pentru transplant renal. Nu credeți că cel puțin o mică parte dintre ei ar plăti bani grei ca să se însănătoșească? Dar, din păcate, pentru acești pacienți, rinichii nu se vând la piață, iar atunci când este disponibil câte unul, bolnavul trebuie să aibă și norocul de a fi compatibil cu donatorul.