Main menu

header

„Spionii“ vegetali, în lucru în laboratoarele militare

658 31 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

DARPA, segmentul Armatei SUA care se ocupă de dezvoltarea de noi tehnologii, are în lucru în laboratoare plante modificate genetic care pot detecta amenințări și pot „spiona” cu discreție.

Read more: „Spionii“ vegetali, în lucru în laboratoarele militare

Carlo Ponti, sufletul şi Dumnezeul Sophiei Loren

657 2 2de Silviu Ghering

Unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați producători de film s-a născut la Magenta, în apropiere de Milano, la 11 decembrie 1912, fiu de avocat. A studiat Dreptul la Universitatea din Milano, pe care a absolvit-o în 1935. A lucrat în cabinetul de avocatură al tatălui său câțiva ani. A întâlnit acolo clienți din industria cinematografică și s-a specializat în negocierea contractelor din domeniu, iar în 1941 s-a hotărât să devină producător de filme. Prima sa producție a fost „Piccolo Mondo Antico” (1941), film regizat de Mario Soldati, cu actrița Alida Valli. Tema antifascistă aleasă i-a adus o scurtă perioadă de închisoare. A produs peste 260 de filme, dintre care unele au devenit repere în istoria celei de-a șaptea arte: „La Strada” (1954), „Război și Pace” (1956), „La Ciociara” (1960), „Ieri, oggi e domani” (1963), „Matrimonio all’italiana” (1964), „Doctorul Jivago” (1966), „Blow-up” (1966). În 1947 s-a căsătorit cu actrița Giuliana Fiastri, cu care a avut doi copii: Guendalina (1951) şi Alex (1953).

Read more: Carlo Ponti, sufletul şi Dumnezeul Sophiei Loren

Romania frumoasa

657 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Read more: Romania frumoasa

Clinicile de dezintoxicare digitală, o realitate

657 22 1de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Lista lungă a dependențelor omului contemporan s-a lungit în ultimii ani cu încă una: adicția de internet. Cum la orice cerere oferta nu întârzie mult, au fost înființate clinici de dezintoxicare digitală care își propun să-i vindece pe doritori de apetitul vorace pentru lumea virtuală.

Read more: Clinicile de dezintoxicare digitală, o realitate

Ştim să ne „vaccinăm“ împotriva ştirilor false?

657 31 1de Andrei Dicu şi Alexandru Brădescu

Trăim în secolul informaţiei, iar avalanşa de minciuni invadează canalele media şi reţelele de socializare. Odată cu această „boală” a apărut, în paralel, criza „informaţiilor alternative”. Felul în care ştim să diferenţiem o ştire adevărată de un „fake” (n.r. - „fals”) este condiţia esenţială pentru a nu cădea pradă dezinformării.

Read more: Ştim să ne „vaccinăm“ împotriva ştirilor false?

Profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi: „Scrisul m-a ajutat să nu-mi pierd minţile în penitenciar“

657 32 1de Daniela Arnăutu

Toată România îl cunoaşte, multă lume îl respectă şi îi urmează sfaturile sau i-a citit cărţile şi, incontestabil, profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi (medalion; 68 de ani) este o adevărată somitate, fiind doctor în biologie-biochimie, specialist în nutriţie umană, biologie moleculară, inginerie genetică şi, nu în ultimul rând, în alimentaţie şi industrie alimentară. Ştirea că în august 2014 cercetătorul, pe care toţi îl ştim ca „doctor Menci”, a ajuns în spatele gratiilor în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) i-a surprins pe toţi cei care l-au cunoscut direct, i-au fost prieteni sau colaboratori. Mulţi se aşteptau ca deznodământul să fie altul. Însă vestea că în septembrie 2016 renumitul profesor a fost eliberat condiționat în urma deciziei definitive a Tribunalului Ilfov a bucurat opinia publică. Din păcate, în vocea sa se simte o tristeţe, o oboseală, iar în povestirile sale, aproape invariabil, precizează „înainte de…” , „acolo” sau „după”.

Read more: Profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi: „Scrisul m-a ajutat să nu-mi pierd minţile în penitenciar“

A fost inventată casa care se asamblează în şase ore

657 35 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Un pachet de dimensiuni mai mari, transportabil cu un camion, poate constitui o casă. Grație invenției unui arhitect italian, locuința care se asamblează în șase ore este o realitate.

Read more: A fost inventată casa care se asamblează în şase ore

Interviul oferit de Stela Popescu când a împlinit 80 de ani „Simt că am 55 de ani de viaţă şi 80 de carieră“

656 12 1Cu doi ani în urmă, la împlinirea rotundei vârste de 80 de ani, dintre care 55 de carieră, fără cusur, Stela Popescu, geniul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, a avut parte de triplă aniversare: la 19 decembrie, i-a fost organizată o expoziție la Teatrul de Comedie, la 20 decembrie, printr-un spectacol aniversar la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, și la 21 decembrie, printr-un alt show grandios, cu invitați speciali și intrare liberă, la Palatul Național al Copiilor. Actrița a primit de două ori premiul pentru cea mai populară artistă a României și s-a bucurat întreaga viață de admirația publicului. Amintiri memorabile care nu se vor șterge niciodată cu Stela Popescu. Citiți ultimul interviu acordat revistei Taifasuri... Atâtea emoţii...

Read more: Interviul oferit de Stela Popescu când a împlinit 80 de ani „Simt că am 55 de ani de viaţă şi 80...

José Carreras, între glorie şi cancer

656 2 2de Silviu Ghering

S-a născut la 5 decembrie 1946, în Barcelona, cu numele catalan Josep, cel mai mic dintre cei trei copii ai Antoniei şi ai lui Josep Carreras. Tatăl a fost de partea republicanilor în Războiul Civil din Spania (1936-1939) și, odată cu venirea generalului Franco la putere, și-a pierdut slujba de profesor de franceză. Mama, pentru a întreține familia, şi-a deschis un salon de coafură, unde Josep junior a câștigat primii săi bani cântând pentru cliente când avea doar 6 ani! Au emigrat în Argentina, dar s-au întors după un an și, în ciuda greutăților materiale, părinții i-au asigurat studii muzicale, iar la 8 ani José făcea prima sa înregistrare, la Radioul naţional din Spania. Apoi, la 11 ani, a dat primul recital, la Opera din Barcelona. A urmat cursuri muzicale la Conservatorul din Barcelona și, în 1970, la 24 de ani, semna primul său contract cu Opera din Barcelona. După distribuirea sa într-un rol secundar în „Norma”, de Bellini, Montserrat Caballé atrăgea atenţia asupra unei „voci a secolului”. Apoi, succesele au venit unul după altul.

Read more: José Carreras, între glorie şi cancer

Lucruri mai puţin cunoscute despre marea artistă

656 11 1de Carmen Ciripoiu

Nu și-a petrecut niciodată vremea pe un palier, ci a stat mereu doar în camera împlinirii. Și-a propus să fie fericită și atunci o bucățică din marea fericire dată de Dumnezeu a ajuns și la ea. Marii actori au spus că drama se face singură, dar pentru comedie a trebuit să ai ceva venit de Sus. Așa că Domnul a fost bun cu Stela Popescu și i-a dat ceva în plus… Apoi a ajutat-o să joace comedia în cel mai serios mod posibil, ridicând bursa umorului la cele mai înalte cote. Chiar dacă și-a pus sufletul „pe tavă” în fața tuturor celor care au divinizat-o, există totuși câteva lucruri mai puțin știute despre Regina Teatrului de Comedie, Stela Popescu.

Read more: Lucruri mai puţin cunoscute despre marea artistă

Motto-ul doamnei Stela: „Bucură-te, bucură-te, fiindcă nici nu ştii cât este de târziu!“

656 10 1de Luana Mare

A cunoscut de mică ororile războiului, destrămarea familiei, sărăcia şi toate au construit o Stela Popescu puternică şi cu o aură pozitivă, gata să mute munţii din loc. Când spui Stela Popescu te gândeşti la optimism, la bucurie, la talent artistic, la energie debordantă, calităţi care au reprezentat-o pe tot parcursul vieţii.

Read more: Motto-ul doamnei Stela: „Bucură-te, bucură-te, fiindcă nici nu ştii cât este de târziu!“