Mozaic

Prietenul pe care l-am abandonat: Oceanul planetar

de Andrei Dicu şi Claudiu I.

Dincolo de lozincile preferate de unele organizaţii care au găsit noi modalităţi de a strânge bani pentru proiecte „invizibile”, degradarea mediului a atins cote înalte. Respectarea şi aplicarea legilor sunt aproape absente, în timp ce politicile publice sunt aproape inexistente. În largul Oceanului Planetar, activităţile ilegale, nedeclarate şi neautorizate sunt la ordinea zilei...

Magellan, jertfa supremă a primului ocol al lumii

de Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu

La 27 aprilie s-au împlinit 491 de ani de la moartea unuia dintre cei mai de seamă navigatori ai tuturor timpurilor: Ferdinand (Fernando) Magellan. Fără a exagera în vreun fel, Fernando Magellan este unul dintre acei puţini oameni care au schimbat soarta omenirii. Spirit cutezător, atras de cunoaştere şi de aventură în egală măsură, Fernando Magellan s-a dovedit a fi un om care a impulsionat întreaga evoluţie a societății omenești. Căci, în urma reuşitei sale, lumea nu a mai fost deloc aceeaşi...

Un actor din noua generaţie îşi creează propriul drum în artă Răzvan Bănică: „Publicul e singurul care îţi aprobă cartea de vizită“

de Irina Ţolea

La numai 24 de ani, Răzvan Bănică are deja scrise primele pagini într-un CV ce se anunță consistent. Încă din adolescență a jucat în mai multe seriale de televiziune, documentare și scurtmetraje. Este un fan al lui Al Pacino și al școlii de teatru rusești. A absolvit UNATC, este actor angajat al Teatrului Nottara, dar joacă în numeroase producții pe scenele bucureștene. În studenție a format trupa Stress Control, cu care a lansat un album, un videoclip și a susținut o serie de concerte. Răzvan este nepotul lui Ștefan Bănică jr, dar nu este primul lucru pe care îl spune atunci când îl cunoști. Despre pasiunea pentru teatru, muzică, sport și eforturile de afirmare ale noii generații de actori, Răzvan Bănică ne-a vorbit într-un interviu în exclusivitate pentru Revista „Taifasuri”.

Criticul nepereche al raţiunii pure: Immanuel Kant

de Silviu Ghering

Immanuel Kant a fost unul dintre cei mai mari filosofi din perioada Iluminismului în Germania. S-a născut la 22 aprilie 1724, la Königsberg, în Prusia Orientală (astăzi Kaliningrad, în Federaţia Rusă), cel mai mare dintre cei cinci copii care vor atinge maturitatea din cei nouă născuți ai unui meșter șelar și ai soției sale, ambii credincioşi fervenţi ai Bisericii Luterane, care i-au dat o educație riguroasă, pioasă, dar deschisă cunoașterii. La 8 ani a intrat la şcoala pe care o conducea pastorul familiei, şcoală în limba latină, în care a dobândit dragostea pentru clasicii latini. În 1740 s-a înscris la Universitatea din Königsberg, ca student la Teologie. Deşi se hotărâse să urmeze o carieră academică, moartea tatălui său, în 1746, l-a făcut să se retragă şi să caute un mijloc de a-şi câştiga existenţa. A găsit o slujbă de profesor particular şi, timp de nouă ani, a lucrat pentru trei familii bogate. Astfel a pătruns în societatea înaltă a oraşului și a dobândit un statut social. În 1755 a absolvit Universitatea şi a obţinut postul de privatdozent (lector). Universitatea îl numește în 1765 sub-bibliotecar la Biblioteca Regală, post foarte prost plătit (va renunța la el în 1772) pentru a spori firavele sale venituri. În 1770 ajunge, în fine, profesor titular la catedra de logică și metafizică. În 1780, devine membru în Senatul Universității, iar în 1787, membru al Academiei de Științe din Berlin. În 1786 este numit rector, titlu conferit de Regele Frederic al II-lea al Prusiei. Anul 1781 consemnează apariţia monumentalei sale lucrări „Critica raţiunii pure”. Odată cu această carte, lumea spiritului suferă o transformare din temelii în spaţiul occidental: niciun gânditor apusean nu va mai putea filosofa fără să se raporteze, într-un fel sau altul, la „kantianism”. Nu a fost căsătorit și nu a trecut niciodată de granițele țării. În 1797, slăbit de vârstă, renunță la învățământ și își petrece ultimii ani într-o retragere studioasă și solitară. Moare la 12 februarie 1804, după o lungă perioadă de slăbiciune fizică și intelectuală, în vârstă de 79 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost „Es ist gut” („E bine”).

Romania frumoasa

de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Poate criogenarea să învingă moartea?

de Cătălina Tăgârță şi Claudiu Melinte

Când teama de moarte se întâlnește cu dorința cercetătorilor de a salva lumea de la pieire pot lua naștere experimente care să dea vieții un cu totul alt sens. Diagnosticată cu o formă agresivă de cancer, care a avansat într-un mod galopant, o copilă de numai 14 ani din Marea Britanie a făcut o alegere care spera să îi readucă viața cândva: criogenarea.

O nouă modă intră în România! Meditaţiile Vipassana vă ajută să înţelegeţi natura minţii umane

de Cătălina Tăgârță şi Daniel Alexandrescu

Din ce în ce mai mulţi români apelează la Vipassana - o nouă metodă orientală de a înţelege direct sau intuitiv natura minţii umane şi a fenomenelor fizice. Tehnica provine din India și are o vechime de cel puţin 2.500 de ani. Aceasta a fost predată de Gautama Buddha drept „un remediu universal pentru regăsirea echilibrului interior şi pentru purificarea minţii”. Profesorul internaţional de yoga Dana Ţupa, unul dintre primii specialişti care au experimentat această tehnică în România, afirmă că Vipassana este o cale de autotransformare bazată pe o călătorie de autoexplorare, care dizolvă, treptat, impurităţile mintale.

Strămoşii protezelor

de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Chirurgia reparatorie pe care cu toții o cunoaștem are rădăcini încă în Antichitate. Din motive estetice sau funcționale, pentru că erau respingători, mutilați sau cu defecte congenitale, oamenii au inventat protezele din cele mai vechi timpuri.

De la Sonja Henie la George Vraca...Vedetele filmului au fost campionii sportului

de Andrei Dicu şi Adrian Barna

François Mauriac a numit secolul al XX-lea „acest straniu secol al sportului”. Scriitorul francez depăşea limitele ironiei, renunţând la sarcasmul său obişnuit pentru a constata o realitate pregnantă. Temele clasice ale cinematografiei au fost, mult timp, natura, dragostea, munca, moartea. După Al Doilea Război Mondial li s-a mai adăugat una: sportul.

Sherlock Holmes vs 10 negri mititei

de Silviu Ghering şi Claudiu I.

Era 28 aprilie 1841 când în revista „Graham’s Magazine”, din Philadelphia, apărea povestirea lui Edgar Allan Poe „Crimele din Rue Morgue”, considerată prima narațiune polițistă din istoria literaturii. De atunci s-au scris mii de povestiri, nuvele, romane „policier”, genul fiind lider în preferințele cititorilor din întreaga lume. Acum, în preajma verii, deci a vacanțelor și a concediilor, „Taifasuri” vă prezintă un clasament al celor mai apreciate romane polițiste, din care să vă alegeți lectura cea mai potrivită pentru timpul liber care va urma. Selecția a fost făcută după „Cele mai bune 100 de romane polițiste dintotdeauna” (în original „The Top 100 Mystery Novels of All Time”), un clasament publicat de „Asociația Autorilor de Romane Polițiste” (MWA) din SUA.

Fenomenul şahist anti-Putin: Gari Kasparov

de Silviu Ghering

Garik Kimovich Weinstein s-a născut în 1963, la Baku, capitala RSS Azerbaidjan, în familia lui Kim Moiseievic Weinstein, evreu rus, și a Klarei Gasparian, de origine armeană, amândoi pasionați de șah. Tatăl a murit de leucemie când Garik avea 7 ani și, cinci ani mai târziu, băiatul a adoptat numele de familie al mamei sale, Gasparian, în varianta sa rusificată, Kasparov. Iar Garik a devenit Gari.