de Silviu Ghering şi Adrian Barna
Nume: Peștera Ponicova, Peștera de la Gura Apei, Peștera liliecilor. Localizare: Malul stâng al Dunării, în Cazanele Mari, străpunge Masivul Ciucaru Mare, la mică distanță de satul Dubova, Mehedinți. Lungimea: 1.666 m. Denivelare: 60 m. Intrări: Cheile Ponicovei, unde ajungeți din DN57 coborând pe lângă podul peste râul Ponicova până dați de „gaură”. De pe Dunăre, unde ajungeți cu barca.
Read more: Cea mai spectaculoasă „gaură“ din Cazanele Dunării: Peştera Ponicovade Ștefania Băcanu şi Florica Pintea
Afecțiunea și dragostea pe care le primește un copil în primii ani de viață reprezintă baza dezvoltării sănătoase a acestuia. Se întâmplă, însă, ca la maturitate, adultul să se confrunte cu anumite situații dureroase, greu de gestionat, care, de cele mai multe ori, își au originea în copilărie. De aceea, este nevoie să ne vindecăm copilul interior, pentru a ne putea bucura de liniște și evoluție. Florentina Gionea (medalion), specialist și terapeut spiritual, ne-a explicat cine este copilul interior, cum ne influențează viața și cum putem face pace cu el.
Read more: Suntem ca o bază de date în care am stocat toate experienţele trăite, bune şi rele Florentina...de Ștefania Băcanu şi Silviu Ghering
În ultimii ani, dar mai ales odată cu instalarea pandemiei de SARS-CoV-2, tot mai mulți români s-au văzut nevoiți să își schimbe domeniul de activitate. Unii au rămas fără serviciu, alții și-au droit altceva, mai bun și mai bine plătit. Cristina Maria Cojocariu (foto), coach și expert în consiliere profesională, autoare a cărților „101 lecții de succes” și „Iubire De-condiționată”, ne-a vorbit despre reconversia profesională, când este indicat să o facem și de ce avem nevoie pentru a ne schimba direcția profesională.
Read more: Conform statisticilor, în ultimul an, 2 din 10 români s-au reorientat spre alt domeniul de...de Călin Popa şi Adrian Barna
Zeci de celebrități din lumea strălucitoare a Hollywoodului popularizează prin exemplu personal un stil de viață care se extinde în ritm alert: veganismul. Unele vedete de primă mărime și-au deschis restaurante vegane, pentru a răspândi cât mai mult gastronomia bazată pe plante și alimentația fără carne.
Read more: Un stil de viaţă care se extinde cu repeziciune Celebrităţi care şi-au deschis restaurante veganede Călin Popa şi Daniel Şuta
Duratele de viață foarte lungi sunt astăzi o raritate. Dar, în timp ce tot mai mulți adulți în vârstă ating 100 de ani cu fiecare deceniu, mult mai puțini ajung la etatea de 110. Cu toate acestea, un nou studiu constată că aceste statistici s-ar putea schimba în curând.
Read more: Oamenii vor trăi 120 de ani. În acest secolde Valentin Țigău
Pentru mulți turiști români, Bulgaria este „casa” de lângă casă. Distanța mică față de România, formalitățile vamale facile, un litoral generos cu zeci de stațiuni și sute de hoteluri moderne, prețurile imbatabile fac din Bulgaria destinația preferată de vacanță a românilor.
Read more: Unde să vă petreceţi vacanţa, într-o vară atipică? Litoralul bulgăresc - răsfăţ pe plajă şi...de Călin Popa şi Florica Pintea
Cea mai simplă atingere de încurajare îi poate îmbărbăta pe cei mai mulți dintre oameni. Această realitate a devenit și mai pregnantă în perioada de restricții generate de criza sanitară mondială. În plus, o cercetare de dată recentă relevă că nici nu contează de unde vine gestul - atingerea unui robot umanoid poate avea același efect.
Read more: Atingerea unui robot face oamenii mai fericiţide Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu
Se crede că fiecare lucrare de artă își trăiește propria viață și are propriul suflet. De asemenea, se spune că nimeni nu poate să facă o fotografie adevărată dacă nu pătrunde în ritmul locului și al oamenilor, nu este acceptat de aceștia, fiind omniprezent și, totuși, discret. Toate acestea pentru a transmite în cel mai bun mod vizual povestea sau mesajul. Fotografia, în sine... Mai mult, parapsihologii susțin că o fotografie poate influența pozitiv sau negativ destinul unui om, schimbându-i chiar viața!
Read more: Bucăţica de istorie care vă poate schimba viaţa Imaginile influenţează pozitiv sau negativ...de Irina Ţolea şi Florica Pintea
Organizatorii de spectacole răspund nevoilor publicului și își adaptează rapid proiectele sezonului de vacanță. În prezența publicului sunt celebrați marii artiști, muzica de calitate și producțiile de succes prin reprezentații inedite, susținute în spații clasice ori neconvenționale. În continuare vă enumerăm câteva dintre evenimentele de neratat în această săptămână.
Read more: Luna august începe cu spectacole inspirate de atmosfera de vacanţăde Silviu Ghering şi Adrian Barna
La intrarea în Câmpulung Muscel venind dinspre Pitești, la câțiva kilometri de vestitul bulevard „Pardon” și la fel de cunoscuta „grădină publică Merci”, la numărul 69 B de pe DN 73, puteți vizita un muzeu unic în România. Acolo a adunat Hagi... ați tresărit la acest nume? ...nu, nu este vorba despre sinonimul fotbalului românesc, Gică Hagi, ci despre singurul aromân, spun muscelenii, din Câmpulung, Emil Hagi. Întemeietorul acestui muzeu istoric, Muzeul Automobilului Românesc, inaugurat în 2014.
Read more: Muzeul Automobilului Românesc, dovada distrugerii planificate a României după 1989de Simona Soare Ghișea şi Adrian Barna
„Toți copiii, cu excepția unuia, cresc”, a scris J.M. Barrie în romanul său „Peter și Wendy”, publicat în 1911. Se referea la Peter Pan, băiatul care nu avea să se maturizeze, rămânând la stadiul de adolescent. Popularizat de către psihologul Dan Kiley, în anul 1983, sindromul Peter Pan se referă la adulții care se comportă precum adolescenții, care nu sunt dispuși să-și asume responsabilități. Potrivit studiilor, atât femeile, cât și bărbații se pot confrunta cu acest sindrom. Totuși, acesta este mai frecvent în rândul bărbaților.
Read more: Ajunşi la vârsta adultă, aşa-numiţii „adolescenţi“ ezită să se mute din casa părintească şi să...