Main menu

header

Sanatate - Abuzul de produse chimice afectează copiii

    Tinerele mămici, dar şi femeile însărcinate sunt sfătuite să aibă grijă la cantitatea de produse de menaj (dezinfectante, deodorante de cameră etc.) folosite, întrucât utilizarea prea frecventă a acestora în timpul sarcinii sau în perioada ce urmează naşterii poate afecta sănătatea copiilor, relevă un studiu realizat de cercetătorii britanici.

Dezvoltarea plămânilor este periclitată
      Realizatorii studiului, John Henderson (Universitatea din Bristol, Marea Britanie) şi colegii săi au examinat frecvenţa utilizării produselor chimice de menaj de către femeile însărcinate şi influenţa acestora asupra funcţiilor pulmonare ale copiilor. La studiu au participat 7.162 de copii. Mamele lor au completat un chestionar asupra utilizării a 15 produse de menaj (dezinfectanţi, produse din clor, produse de curăţat mochetele sau tapiţeriile, deodorante de cameră, insecticide, lacuri, vopsele etc.). În cazul copiilor, astmul este cea mai comună formă de zgomot respiratoriu cronic, un simptom luat în calcul la acest studiu. Copiii au fost supuşi unor teste respiratorii şi cutanate (pentru depistarea alergiilor).
Read more: Sanatate - Abuzul de produse chimice afectează copiii

Sanatate - Tampoanele ultraabsorbante, un risc pentru sănătatea genitală

Cercetători de la prestigioasa Universitate din Bruxelles consideră că „tampoanele cu mare putere de absorbţie oferă maximum de confort în schimbul riscului maxim la boli genitale, unele imposibil de tratat”.

Schimbă PH-ul secreţiilor vaginale
     Printre pericolele la care vă expuneţi amintim: modificarea PH-ului (acidităţii) în zona vulvară şi vaginală, precum şi absorbţia puternică a secreţiilor vaginale (normale). Acest lucru obligă sistemul genital la un efort suplimentar de restabilire a lubrifierii mucoasei. Secreţia suplimentară, ce va fi produsă „în grabă”, în cele mai frecvente situaţii, este mai bazică. De aici şi o mulţime de alte probleme, cum ar fi: dereglarea sistemului de control nervos al secreţiilor vaginale. Procesul poate să conducă ulterior la o diminuare până la „zero” a umectării canalului vaginal, ce reduce drastic protecţia faţă de eventualele infecţii. Aşadar, un PH modificat influenţează echilibrul ecologic dintre diferitele specii de bacterii şi de ciuperci, ce „convieţuiesc” paşnic între ele, fără a provoca boli.
   
Read more: Sanatate - Tampoanele ultraabsorbante, un risc pentru sănătatea genitală

Sanatate - Pastilele de slăbit vă fac mai supli?

Există fel de fel de leacuri băbeşti ce favorizează arderea caloriilor, batoane de slăbit, prafuri sau pastile. Ei bine, trebuie să ştiţi că pastilele pentru slăbit încă sunt un subiect delicat, ce implică diverse opinii controversate. Medicii au ajuns la concluzia că unele pastile de slăbit favorizează apariţia bolilor de inimă, de aceea este foarte important să consultaţi un medic specialist înainte de a recurge la o astfel de metodă.

    Cu frumuseţea ne mai putem juca, dar cu sănătatea… ba! Aşadar, alegeţi cu precauţie şi numai la sfatul nutriţionistului orice pastile de slăbit.  Medicamentele pentru slăbit pot fi cu uşurinţă grupate în două: cele care se eliberează cu reţetă medicală şi cele care se pot lua fără niciun fel de recomandare. Iată ce fel de atitudine puteţi avea în cazul ambelor situaţii:

 Nutriţionistul are ultimul cuvânt
În primul rând, se vor face anumite teste ce vor dovedi compatibilitatea organismului la anumite substanţe ce vă vor ajuta să pierdeţi în greutate. După aceea, respectaţi doza zilnică pe care v-a prescris-o specialistul în nutriţie şi încercaţi să nu depăşiţi perioada ce v-a fost recomandată. Totuşi, nu vă bazaţi foarte mult pe pastilele de slăbit dacă nu aveţi şi o alimentaţie săracă în calorii! Ele nu pot face minuni! 
Read more: Sanatate - Pastilele de slăbit vă fac mai supli?

Sanatate - Maladia secolului, un pericol pentru copiii înstăriţi

    Copiii şi tinerii care provin din familii înstărite prezintă mai multe riscuri de a dezvolta un cancer şi a muri din cauza acestei boli decât cei din familiile cu venituri mai modeste, potrivit unui studiu al cercetătorilor englezi.
   Cifrele sunt inverse celor înregistrate în rândul adulţilor, experţii spunând că majoritatea formelor de cancer din rândul tinerilor, precum cel al pielii sau cerebral, sunt influenţate de veniturile familiei. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru nu a fost încă stabilit de specialişti.

    La nivel general, incidenţa cancerului şi mortalitatea cresc invers proporţional cu venitul familiei. Însă anumite tipuri de cancer şi anumite grupe de vârstă indică tipare diferite. Variaţiile geografice ale incidenţei, tendinţele înregistrate în timp şi asocierea cu venitul (mai mic sau mai mare) indică faptul că printre posibilele cauze se numără stilul de viaţă şi alţi factori de mediu.
Read more: Sanatate - Maladia secolului, un pericol pentru copiii înstăriţi

Sanatate - Cum să vă feriti de alergiile de vară

    Alergia poate fi considerată o boală sezonieră, pentru că apare în special primăvara şi vara şi este din ce în ce mai frecventă în oraşele cu o industrializare mai puternică. Alergiile pot fi date în special de praf, polen, pulberi din prelucrarea lemnului, alimente sau din multe alte motive, uneori greu de depistat. Alergiile, din punct de vedere imunologic, pot apărea din cauza factorilor externi (alergeni inhalaţi, praf de casă, polen, pulberi din prelucrarea lemnului, paraziţi, parfumuri şi diferite gaze), a alergenilor de contact (cum ar fi creme, uleiuri, săpunuri, şampoane, vopsea de păr), a alimentelor (peşte, crustacee, kiwi, căpşune, zmeură, ciocolată), a vaccinurilor, a medicamentelor (antibiotice), a factorilor fizici (căldura şi frigul).

Factorul ereditar nu este de neglijat
    Factorii interni sunt reprezentaţi de infecţiile bacteriene, virale, fungice (ciuperci), înţepăturile de insecte (veninul de albină, viespe, ţânţari). Cei mai afectaţi de alergii sunt copiii şi tinerii, iar de cele mai multe ori aceasta este ereditară. Multe dintre înţepăturile insectelor reuşesc să străbată bariera imunitară, iar organismul se va apăra, producând anticorpi. Reacţia alergică apare atunci când sistemul imunitar al organismului reacţionează aberant în prezenţa unor alergeni (substanţe străine).
Read more: Sanatate - Cum să vă feriti de alergiile de vară

Sanatate - Celulele stem salvează vieţi!

   Toată lumea vorbeşte despre miracolul produs de celulele stem, însă nu toţi ştiu despre felul în care acţionează ultima inovaţie medicală. Sursele de celule stem sunt: măduva osoasă hematogenă, sângele periferic, sângele din cordonul ombilical. O categorie aparte de celule stem a atras atenţia cercetătorilor: celulele numite spore-like, ce sunt prezente în toate ţesuturile şi par a fi capabile să supravieţuiască perioade lungi în condiţii severe de mediu. Există două tipuri de celule stem: celulele stem embrionare şi celulele stem adulte.

     Celulele stem embrionare provin din embrioni, adică celule provenite din primul stadiu al dezvoltării umane. Un embrion aflat între trei şi cinci zile conţine celule stem angajate în crearea de diferite ţesuturi şi organe pentru viitorul făt. Celulele stem embrionare sunt cele mai cunoscute şi sunt obţinute dintr-un embrion uman în faza timpurie a diferenţierii (numit şi blastocit, embrion ce este format din 50-150 de celule). Ei bine, cercetările ce necesită celule embrionare umane sunt controversate, pentru că, de obicei, pentru a iniţia o linie celulară cu celule stem este nevoie de distrugerea unui embrion.
Read more: Sanatate - Celulele stem salvează vieţi!

Sanatate - Un compus al vinului roşu încetineşte îmbătrânirea

Rezveratrolul, un antioxidant ce se găseşte din abundenţă în vinul roşu, poate încetini îmbătrânirea organismului şi preveni deteriorarea funcţiilor cardiovasculare, asociate înaintării în vârstă, potrivit unui studiu american. Acesta a fost făcut după publicarea rezultatelor unor teste din 2006, ce au demonstrat că rezveratrolul poate îmbunătăţi sănătatea şi prelungi viaţa în cazul cobailor ce suferă de un exces de greutate.

O moleculă preţioasă 
     Concluziile celui mai nou studiu confirmă rezultatele analizelor precedente, sugerând că rezveratrolul, o moleculă ce se găseşte mai ales în struguri, imită, în cazul cobailor, anumite efecte ale reducerii numărului de calorii, metoda cea mai eficace descoperită până în prezent de a prelungi viaţa mamiferelor şi de a minimaliza efectele îmbătrânirii asupra organismului. Cercetătorii sunt de părere că rezveratrolul poate sta la baza unor tratamente împotriva efectelor îmbătrânirii, însă subliniază că studiul lor s-a bazat pe cobai şi nu pe oameni şi că mai sunt necesare alte teste clinice pentru a analiza mai în amănunt celebra moleculă.

Elena Şerban

Sanatate - Fericirea, moştenită genetic

   Capacitatea de a fi fericit este un lucru predeterminat de gene, evenimentele pozitive din viaţă, precum căsătoria sau naşterea copiilor, având rolul numai de a creşte temporar nivelul acestui sentiment, potrivit unui studiu realizat de o echipă internaţională de cercetători. Nivelul de bază al fericirii rămâne acelaşi aproape pe tot parcursul vieţii de adult. Chiar şi după evenimente dramatice, precum un deces, nivelul de fericire generală scade, dar revine la medie relativ repede.

Şomajul poate deprima pe termen lung
     Specialiştii vorbesc chiar despre un concept nou, „termostatul fericirii”: când survine un eveniment major, pozitiv sau negativ, arcul se întinde, dar revine la starea iniţială relativ repede. Studiul a avut în vedere procesul psihologic numit „adaptare” - modul în care oamenii acceptă noi circumstanţe, negative sau pozitive.
     Specialiştii au descoperit că doar şomajul provoacă o scădere pe termen lung a nivelului general de fericire în următorii cinci ani de la eveniment. În urma acestor studii, profesorii au ajuns la concluzia că proverbe vechi precum „timpul le vindecă pe toate” sunt adevărate în majoritatea cazurilor.

Elena Şerban

Sanatate - Somnul de noapte îmbunătăţeşte memoria

    Cercetătorii elveţieni care au studiat influenţa somnului asupra memoriei au ajuns la concluzia că odihna din timpul nopţii poate fi cea mai bună metodă de a creşte capacitatea memoriei. Specialiştii au descoperit că somnul de noapte are un impact puternic asupra felului în care creierul funcţionează în următoarea zi. Somnul consolidează legăturile dintre celulele nervoase ale creierului, un aspect extrem de important în procesul de învăţare şi memorie. La studiu au participat mai mulţi voluntari, care fie şi-au dezvoltat o nouă deprindere, fie au vizionat anumite imagini pe care mai târziu trebuia să şi le amintească. Sarcina legată de deprindere consta în încercarea de a urmări un punct care se mişca pe un monitor, folosindu-se de un joystick.

    Câţiva dintre participanţi au avut voie să se odihnească opt ore, în timp ce altora nu le-a fost permis să doarmă deloc sau au avut la dispoziţie foarte puţin timp pentru a se odihni. A doua zi, specialiştii le-au cerut acestora să repete sarcina sau să îşi amintească imaginile văzute cu o zi în urmă, în timp ce creierele lor erau analizate cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI).
     Cei care s-au odihnit opt ore au avut cele mai bune rezultate, iar acest lucru a putut fi observat în activitatea înregistrată în creier. Totuşi, în acest moment nu se cunoaşte exact numărul de ore de somn necesare pentru un impact optim asupra organismului.

Elena Şerban

Sanatate - Cancerul e prevenit de activittăţile fizice

    Oamenii care desfăşoară activităţi fizice intense sunt mai puţin pasibili de a se îmbolnăvi de cancer, comparativ cu cei care au un stil de viaţă mai sedentar, au anunţat cercetătorii niponi, după ce au interpretat rezultatele unui studiu realizat pe 80.000 de persoane. În cadrul cercetării, persoanele implicate au fost împărţite în patru grupuri, conform cu rata metabolică personală de activitate, determinată de perioada pe care respondenţii o petrec stând, mergând, dormind şi făcând exerciţii.

Read more: Sanatate - Cancerul e prevenit de activittăţile fizice

Hiperprotecţia maternă împiedică maturizarea tinerilor

   Chiar dacă psihologia modernă încearcă să-l demoleze pe Freud, niciun om de ştiinţă nu poate nega faptul că orice adolescent, indiferent de sex, este supus unei puternice influenţe materne. Criza accentuată de identitate a părinţilor din zilele noastre îi face pe aceştia să devină prea „sfătuitori”, tocmai din lipsa altor posibilităţi de manifestare a propriei personalităţi, aflate în impas într-o epocă atât de zdruncinată din punct de vedere social.

55% dintre liceenii cuminţi, viitorii excluşi ai societăţii mileniului III
     Statistic, cercetătorii români, dar şi cei americani au demonstrat faptul că sfaturile materne atât de binevoitoare conduc în majoritatea cazurilor spre eşecuri şi deziluzii şi, mai mult, împiedică procesele de maturizare a tinerilor. Doctorul Conny Malkowitz, de la Universitatea Buffalo, este de părere că sfaturile materne în privinţa luării unor decizii importante legate de viitor sunt (aşa cum declară acesta în ultimul său articol) „o doză letală de cianură pentru cei slabi, labili din punct de vedere afectiv.”
     Din studiile doctorului Malkowitz, efectuate în România şi în SUA, se conturează în mod elocvent ideea că mai mult de 55% dintre tinerii care-şi petrec o mare parte din timp în mediul familial devin sclavii concepţiilor anilor ´60 şi sunt viitorii excluşi ai societăţii mileniului III.
Read more: Hiperprotecţia maternă împiedică maturizarea tinerilor