Main menu

header

A trecut şi Paştele

472 31 1Nu vi se pare că vremea trece din ce în ce mai repede? N-am apucat să mă plictisesc niciodată. Niciodată n-am avut senzaţia că am terminat tot ceea ce mi-am dorit să fac. Sunt mereu în urmă cu termenele mele despre ordine şi promisiunile pe care mi le-am impus să-i fac pe cei din jurul meu fericiţi. Chiar acum, de Paşte, speram să ajung să pregătesc o seamă de bunătăţi, să mă întâlnesc cu toţi cei pe care-i iubesc. A venit ziua aşteptată, am zis: „Hristos a Înviat!”, şi totul a trecut ca o clipire de pleoape. Îmi place să petrec cu prietenii, să le fac surprize, dar la fel de mult îmi place să urc pe scenă şi să-i văd pe oameni fericiţi. Cele trei zile libere ale Sărbătorilor au trecut, şi iată că următoarea zi m-am urcat în avion să joc la Torino. O să vă povestesc data viitoare cum a fost. Deocamdată o să vă spun câte ceva despre ultimele zile pe care le-am petrecut, unde credeţi, la ţară. Iarbă verde, smălţată cu năsturei galbeni, zeci de lalele (foto 1), lacul strălucitor la câţiva metri, şi-n el oglindindu-se bisericuţa „Lingurica”, veche de sute de ani, care-i primeşte în noaptea de Paşti pe locuitorii din satul Mânăstirea. Mirosea a liliac, iar clopotele acopereau ciripitul păsărelelor care au răsărit ca prin minune. În această privelişte, dimineaţa ne-am sorbit cafeaua în liniştea spartă doar de un cucurigu curajos sau de cotcodăcitul găinilor coanei Anica (foto 2), ce vesteau că au mai scăpat un ou. Adevărul este că întotdeauna mi-a plăcut să respir aerul mirosind a flori în răsărit de soare pe margine de lac. Mi-am reproşat din nou că nu-mi fac timp să petrec mai mult călcând desculţă pe iarba crudă şi să privesc la luciul de apă, depănând amintiri în pace. Să mai stau de vorbă cu vecinul meu Ionel (foto 3), să prăjim împreună cărăşeii proaspeţi, să ciocnim un pahar cu căpşunică făcută de el din struguri aleşi bob cu bob. Am promis să-mi fac timp să gust din farmecul curţii mele de la ţară, căci cred că asta mi-ar face bine chiar în întâlnirile mele cu sutele de spectatori. Aşa că am luat o gură de fericire şi de putere.

472 31 3

472 31 2

Departe în Australia

471 31 1În afară de negri, care lipsesc cu desăvârşire, Australia este un amalgam de rase, naţionalităţi, oameni care nu-şi mai cunosc originea, dar toţi duc împreună o viaţă fără conflicte. Aşa mi s-a părut mie atmosfera acestui continent pe care l-am vizitat de trei ori, pe trei coaste ale sale. Iar dacă ai norocul să călătoreşti cu un avion al Emiratelor Unite, nici nu simţi cele 24 de ore ale călătoriei. Clima, minunată. Nu v-ar conveni şi dumneavoastră ca aproape tot anul să umblaţi în şlapi şi în bluză cu mânecă scurtă? Şi câte minunăţii n-am văzut aici: stoluri de papagali multicolori de dimensiuni fantastice, familii de pinguini care pescuiesc preţ de 40 de kilometri, de dimineaţă până la apusul soarelui, când se întorc în grotele de pe mal cu hrană pentru familie. Este un fenomen rar, căci programul lor se desfăşoară exact la ora anunţată la radio, răsăritul şi apusul soarelui. M-am plimbat printre copacii cu tulpini uriaşe, pe care nu le pot cuprinde şase oameni ţinându-se de mână, şi cu crengi întinse de peste zeci de metri şi am încercat să mângâi un ursuleţ Koala mititel şi somnoros, căci toată ziua rumegă coaja eucaliptului plină de eter. Cangurii mi-au părut urâţi, căci, jumătate iepure şi jumătate măgar, nu-s nişte animale prea simpatice. Aici, în această lume, am cunoscut-o pe Emilia. Măritată cu un grec deştept şi curtenitor, olteanca noastră, la venirea comuniştilor, a plecat în lume. S-a oprit o vreme în Grecia, dar, până la urmă, s-a stabilit la Sydney. Dorul de casă însă n-a părăsit-o nicio clipă şi, ca să-l stingă, şi-a creat în Australia România ei: camere tapetate cu covoare olteneşti, din loc în loc ii autentice brodate pe borangic, ţesături de tot felul şi împletituri colorate. Nu s-a oprit la hobbyul său, ci a creat o întreagă organizaţie de români care păstrează cu sfinţenie tradiţiile româneşti, cu toate sărbătorile, obiceiurile şi credinţa ortodoxă. Face spectacole cu copii îmbrăcaţi în costume naţionale, iar de Paşte îi învaţă pe australieni să vopsească ouă. Strădania nu i-a fost în zadar. A devenit admirată şi respectată în tot oraşul Sydney, iar drept răsplată a avut marea onoare de a fi decorată de însăşi Regina Angliei, pentru activitate culturală de excepţie în comunitatea australiană. Emilia a purtat cu mândrie valorile noastre româneşti acolo departe.

471 31 2

„Ăsta era Amza! Un om obişnuit, care iubea viaţa şi oamenii“

470 31 1Cu o săptămână în urmă, Amza Pellea ar fi împlinit 83 de ani. Nimeni până acum nu l-a uitat şi, spre bucuria noastră, tânărul mediator de televiziune Mihai Morar a avut iniţiativa să-i dedice o oră de emisiune acestuia, care a fost şi va rămâne veşnic un mare artist. Mereu se găsesc persoane care să judece munca altora, se străduiesc făcând comparaţii să micşoreze calitatea celui care (în cazul de faţă) l-a înfăţişat pe Mihai Viteazul, dar a putut să şi cucerească milioane de oameni cu hazul autentic al lui Nea Mărin. Ce prostie! Un mare actor poate trece prin nenumărate ipostaze, căci aceasta este menirea sa, cu condiţia de a fi mereu convingător. Aceasta este, de fapt, marea sa valoare. Amza a fost un erou popular şi în istorie, şi în ipostaza românului obişnuit ce-şi iubeşte semenii şi vrea să-i înveselească.

O veste bună

469 31 1Pe 28 şi 29 martie anul acesta s-a desfăcut frunza liliacului, narcisele sunt înflorite şi ghioceii deja s-au trecut. La Sala Palatului a avut loc un spectacol cu o distribuţie de zile mari. Programat vineri, 28 martie, am fost nevoiţi să-l repetăm şi pe 29 martie, la cererea publicului. Rară întâmplare, căci sala are peste 4.000 de locuri, şi totuşi a doua zi la spectacol au mai venit 3.000 de spectatori. Care este curiozitatea? Afişul a fost, în afară de Corina (foto 1, alături de Steliana Sima), cuplul Ţociu şi Palade, plus subsemnata, ocupat numai şi numai de interpreţi de muzică populară. Spectacolul a fost realizat de producătoarea Elise Stan (foto 2) şi prezentat de Iuliana Tudor (foto 3), care ne-au obişnuit numai cu emisiuni excepţionale iubite de spectatori la „Odată-n viaţă”. Toate partiturile muzicale au fost susţinute de Orchestra „Lăutarii”, dirijor Nicolae Botgros, care de mult ne-a demonstrat că românii şi basarabenii sunt fraţi de sânge şi de neam. De ce spun „O veste bună”, succesul uriaş realizat de muzica populară în aceste spectacole ne dă speranţa revenirii la muzica adevărată, autentică, românească. Asta înseamnă că oamenii s-au săturat de zgomotele imitaţiilor anumitor aşa-zise vedete, de englezeasca neinteligibilă a tinerilor imitatori sau de picioruşelor dezgolite, şi simt nevoia să stea liniştiţi într-o sală frumoasă şi să asculte în tihnă MUZICĂ. De mult n-am văzut atâta lume elegantă, civilizată şi atâtea buchete şi coşuri cu flori oferite, care au demonstrat fără tăgadă dragostea publicului pentru acest gen de muzică. Scopul manifestării a fost aniversarea domnului Constantin Enceanu (foto 4), care a adunat în jurul său 14 nume sonore, invitaţi unul şi unul, care reprezentau diverse regiuni folclorice. Momentele de haz asigurate de Ţociu şi Palade s-au încadrat perfect în atmosfera spectacolului, ştiind că domnul Enceanu are o paletă a repertoriului plină de umor. Nu întâmplător i-a avut alături pe soţii Rednic, Petrică Mîţu Stoian, Niculina Stoican sau Iancu Dinu-Sălăjan. Eu personal am fost fericită. Aplauzele furtunoase care m-au însoţit mi-au demonstrat că publicul acesta curat mă apreciază. În ceea ce priveşte orchestra „Lăutarii”, a întregit perfect acest spectacol minunat.

469 31 2

469 31 3

469 31 4

Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov

Ştiţi cu siguranţă că eu sunt într-un fel braşoveancă. După refugiul cumplit din Basarabia, în sfârşit am fost repartizaţi în acest frumos oraş, unde mama a devenit învăţătoare la Şcoala nr. 11 în cartierul Steagul Roşu, cartier muncitoresc, aşezat la poalele Tâmpei. Dacă nu erai prea leneş ajungeai în centru pe o scurtătură numită Curmătura, care era un drum cam singuratic şi-l frecventam mai mult iarna, în încercările mele de a deveni mare vedetă de schi, ceea ce nu mi-a reuşit, deşi eram mereu aleasă în programele sportive. Aceasta cred că se datora mai mult entuziasmului meu decât calităţilor mele pentru sport. Locuiam la intrarea în oraş, care la ora aceea era marcată de un şir de blocuri cu cinci etaje, cu aer montan şi mult spaţiu verde. Astăzi, intrarea oraşului s-a schimbat. Şoseaua largă este străjuită de mari construcţii cu scop comercial: Metro, Carrefour...

Un tânăr cu talent

Demult de tot erau puţine aparate video în România. Casete pe piaţă, nici vorbă. Le găseai piratate la diverşi prieteni care le aduceau din străinătate. Foamea de filme din Occident era din ce în ce mai mare. Şi Puişor, şi eu eram ahtiaţi după noutăţi cinematografice, drept care făceam eforturi să achiziţionăm cât mai multe filme. Cum amândoi nu eram zgârciţi, curând casa noastră devenise un club video. Aproape seară de seară se adunau mai mulţi prieteni la noi, care vizionau chiar şi câte două filme. Apoi comentam, ne bucuram, şi atmosfera era grozavă. Uneori le împrumutam cu plăcere celor care nu puteau să vină.

Eurovisionul, pe urmele Cerbului

27 1Deci nu întâmplător evenimentul „Cerbul de Aur” din 1968 a făcut mare vâlvă în România şi în Europa. Participarea atâtor artişti mari a îndreptat interesul spre noi. Astăzi, ideea de a face selecţia Eurovision în cadrul oferit de faima „Cerbului” e binevenită. Sala renovată a Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov era un spaţiu minunat, iar Televiziunea are acum mijloace tehnice superioare. De altfel, şi muzica prezentată de concurenţi a fost alta. Au trecut totuşi 55 de ani. Dacă atunci eram foarte francofoni, şi chiar de multă vreme, muzica anilor pe care-i trăim acum se vrea de influenţă anglo-americană. N-aş spune că e o schimbare în mai bine, prefer armonia, romantismul şi graţia şansonetei franceze.

Viva Revista!

24-1Veniţi la teatru şi n-o să regretaţi! A ieşit o nouă premieră la Savoy, bazată pe echipa tânără a teatrului şi, bineînţeles, susţinută de forţele cunoscute din „generaţia de aur”. Trebuie să veniţi în sala aceasta renovată, dotată cu sonorizare performantă şi astfel veţi uita de zilele mohorâte. Iar noi ne-am străduit pentru voi. Balet superb, costume noi realizate de o tânără scenografă, domnişoara Petrov, cântăreţi tineri cu voci frumoase, între care minunata perlă rară în distribuţia unui spectacol muzical, Ana Maria Mirică (foto 1).

Actoria, profesie efemeră

28-1Acum câteva zile a plecat dintre noi copilul-minune Shirley Temple (foto 1), cea mai mare vedetă a filmului american. A uimit tot mapamondul cu inteligenţa sa strălucitoare, cu drăgălăşenia sa fenomenală, cu talentul său absolut uimitor. Socotit cu adevărat copil-minune, Shirley a cucerit inimile spectatorilor din întreaga lume cântând şi dansând. Tineri şi bătrâni au râs şi-au plâns cu ea zeci de ani. Fetiţa care a început să danseze şi să cânte de la 4 ani a crescut şi a primit aplauzele tuturor ani şi ani. Dar iată că, odată devenită adolescentă, deşi la fel de frumoasă, succesul său a scăzut. Cu toate eforturile producătorilor de a-i crea o nouă imagine, spectatorii au refuzat să şteargă din amintire fetiţa jucăuşă.

Trec anii...

25-1Trec anii cu viteza vântului, de nu apuci să înregistrezi tot ce ai întâlnit şi te-a supărat sau te-a bucurat. Poate doar noaptea târziu, când nu poţi pune geană pe geană, mai treci în revistă cele ce te-au ţinut ceasuri în picioare. Îţi spui că mai e şi mâine o zi, dar sigur o să le dai pe toate uitării.

Am mulţi prieteni

30-1Din cauze necunoscute am câteva zile de stare de neputinţă generală, care poate fi generată de gripă sau poate e rezultatul unei oboseli vechi ce s-a aşezat puternic peste optimismul meu mereu enervant. Acum, să vă spun sincer, mi-a prins bine, că zăpada a fost mare, gerul tăios, şi asta mi-a permis câteva zile de reculegere. Am putut să fac o incursiune în amintirile mele, în visurile mele, şi, oricât de panicată ar fi fost lumea din jur, am găsit multe motive de bucurie...

camp oct 2

camp 300x2507