…Interogaţie gravă, actuală, într-o lume tot mai bolnavă, tot mai inumană, întrebare-lamă de cuţit ridicată cu francheţe şi emoţie artistică de ultima premieră, întâia a noii stagiuni la Naţionalul bucureştean. Piesa, numită sugestiv „Purificare”, este scrisă de cehul Petr Zelenka, pe „val” la cei 44 de ani, şi nu are vreo legătură cu spectacolul cu acelaşi nume realizat de Andrei Şerban, la Naţionalul clujean, după textul britanicei Sarah Kane, dispărută la numai 28 de ani. „Purificare”, text extraordinar, cea mai bună piesă în Cehia, anul trecut, înseamnă o radiografie dureroasă a zgomotoasei societăţi actuale, prăbuşită moral, dispusă să accepte tirania mass-media care sacrifică adevăruri, suflete, norme morale sub blestemul numit rating. Read more: Se mai poate purifica lumea? … Cu ani buni în urmă, a făcut carieră filmul „Un taxi pentru Tobruk”, cu Lino Ventura şi Charles Aznavour. Mai zilele trecute am văzut alt „Taxi”, care cred că va avea mare succes nu pe ecrane, ci în sălile de teatru. Este „Taxi Blues”, o foarte interesantă coproducţie Magnus Cultural Association Hamburg - Compania „Maşina de vise” Bucureşti - Teatrul „George Ciprian” Buzău. Piesa care stă la baza acestui excelent spectacol a fost scrisă pentru Ştefan Iordache (care n-a mai apucat să o citească!), a obţinut, anul trecut (cu titlul „Karstadt Blues”), locul III la Concursul „Dramaturgie în doi” de la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu şi aparţine unui autor român din Germania: Ana Maria Bamberger. Nume prezent pe afişele bucureştene („Portretul Doamnei T.”, cu Olga Tudorache, „Peşte cu mazăre”), piteştene („Duminică la ora trei”, „Belvedere”), dar şi pe ale celor din Berlin, Hamburg sau Praga. Read more: Un taxi pentru… Marius Bodochi şi Dan Tudor ... În plină criză materială, teatrul românesc face eforturi să supravieţuiască demn. Toamna aceasta şi printr-o avalanşă de gale, cu producţii din stagiunea trecută. Spre final de septembrie, „Zile şi nopţi de teatru” la Brăila, dublate de Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea. Nu s-a terminat gala brăileană şi au început, la 1 octombrie, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii, în Capitală, şi cele două interesante evenimente de la Arad: „Euro Underground International Theatre Festival” (a IX-a ediţie) şi „Euro Marionete International Festival” (ediţia a XII-a), ca, la 2 octombrie, la Galaţi, să debuteze Festivalul Naţional de Comedie. Iar la finele acestei luni, în Bucureşti, Festivalul Naţional de Teatru (FNT), între 28 octombrie şi 6 noiembrie, ca, mai apoi, să intre în scenă şi festivalurile de la Piatra-Neamţ, al teatrelor dunărene, la Giurgiu şi de studio, la Piteşti. Din păcate, unele festivaluri s-au suprapus, oamenii de teatru neputând cunoaşte, astfel, întreaga faţă actuală a mişcării teatrale din România. Poate că în viitorul imediat, adică în 2012, directorii teatrelor, Ministerul Culturii şi UNITER vor eşalona raţional frumoasele noastre festivaluri de teatru... Read more: Toamna festivalurilor ... În briza Dunării, unde Terente şi Chira Chiralina dau cântecelor un parfum rar, e mare sărbătoare: „Zile şi nopţi de teatru la Brăila”, un regal de cultură, în superbul templu al Thaliei care este Teatrul Maria Filotti. Dincolo de bucuria sufletului şi a cugetului, a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru a însemnat... Read more: Marea Insulă de cultură a Brăilei ... „Woyzeck” nu-i doar piesa neterminată şi nemuritoare a germanului Georg Buchner, mort la nici 24 de ani, acum aproape două secole, ca medic ratat, dar ca dramaturg notabil prin textul amintit, „Moartea lui Danton” şi „Leonce şi Lena”. „Woyzeck” este primul text dramatic important din istoria teatrului universal. M-am reîntâlnit cu „Woyzeck” după trei decenii, la trepidantul spectacol-protest al lui Alexa Visarion, la Teatrul Giuleşti, cu Florin Zamfirescu, Irina Mazanitis şi Răzvan Vasilescu. Acum, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, un „Woyzeck” de-o altă frumuseţe, sub bagheta remarcabilului regizor româno-austriac Geirun Ţino. Au dispărut soldaţii care defilau pe străzile oraşului şi bâlciul. Geo Ţino a mutat transfocatorul pe moralitatea frizerului soldat Franz Woyzeck, omul sărac, victimă a mediului, şi pe morala ticăloasă a societăţii care ucide idealuri. Jucat în Sala Studio, spectacolul a capătat nu doar intimitate, ci şi o comunicare profundă a sensurilor şi semnificaţiilor, într-o superbă metaforă. Din plecare, cu două mici platforme, faţă în faţă, două lumi: a însinguratului soldat şi a societăţii reprezentată de căpitanul înecat în banalităţi metafizice, medicul-victimă a ştiinţei pentru care Woyzeck nu înseamnă decât un cobai, tamburul major-clişeu al agresivităţii militare, mândru de imoralitatea sa. Între cele două lumi diferite, o sfoară albă uriaşă, şerpuind pe podeaua neagră, ca un fir al vieţii căutat şi pierdut în labirint, ca lianele junglei umane între două maluri de trăire. Scenografie mirifică, semnată tot de Geirun Ţino, care amplifică poezia filozofiei din acest text dur. Iar inelele de gimnastică de pe micul tărâm de vis şi de suferinţă al lui Woyzeck devin uneori umbre ce tremură peste trădarea Mariei şi tăceri vinovate. În simplitatea sa, Woyzeck probează înţelepciune rară, când vorbeşte despre virtute: „Noi, oamenii simpli, n-avem virtute, pe noi ne împinge natura; eu aş vrea să fiu virtuos, trebuie să fie ceva frumos în virtutea asta, dar, domnule căpitan, eu sunt un amărât”. Este un diagnostic aspru pus unei societăţi bolnave, pentru care uciderea Mariei, care l-a înşelat cu tamburul major, nu mai este o crimă pasională brutală, ci o pedeapsă morală, pe care umbrele societăţii maniacale o privesc în derută, în întunericul tăiat de clipocitul lacului în care Woyzeck vrea să arunce cuţitul - sunete născute de cei care suflă prin paiele existenţei în pahare. Read more: Un Woyzeck de cinci stele, la Galaţi … Doi dintre cei mai jucaţi şi aplaudaţi dramaturgi români ai anilor ‘80. Ion Băieşu a aruncat în aer audienţa TVR-ului (unicul pe atunci) cu serialul „Tanţa şi Costel” (cu Octavian Cotescu şi Coca Andronescu) şi încasările la Comedie cu „Preşul”, dar a ridicat şi probleme cenzurii cu parabola „În căutarea sensului pierdut” (montată remarcabil de Florin Fătulescu, la Petroşani) sau „Chiţimia”… Tudor Popescu a debutat în ‘76, dar a venit în cascadă, după şocantul (şi pentru autorităţi!) „Concurs de frumuseţe”, pus, în ’79, la Comedie, şi a cunoscut 99 de premiere, până la ridicarea la Cer, în 1999. În ultimii ani buni însă, niciunul dintre aceşti doi valoroşi dramaturgi nu a mai apărut pe vreun afiş!?! Read more: Ion Băieşu şi Tudor Popescu reloaded … Septembrie nu înseamnă doar începerea şcolilor, ci şi debutul într-o nouă stagiune teatrală. Pe toate scenele ţării este forfotă mare în aceste zile, ba unele teatre şi-au şi deschis stagiunea. Se anunţă un evantai frumos de piese, cele autohtone fiind în continuare în inferioritate numerică (sper nu şi valorică!). Read more: Sus cortina! … Toamna se numără speranţele în teatrul românesc. La Mangalia, unde timp de patru zile, la început de septembrie, absolvenţi ai facultăţilor de teatru din ţară se adună la „Gala tânărului actor Hop”. Un Concurs ce oferă o fotografie la zi a absolvenţilor şi anunţă viitoare vedete. Lăudabil fenomen, cu rădăcini în întâlnirile de la Costineşti, înainte de ‘89, Gala Hop de la Mangalia a ajuns la ediţia a XIV-a, iar printre laureaţi întâlnim mulţi trubaduri ai Thaliei - azi nume ale scenei româneşti: Dan Tudor, Pavel Bartoş, Anamaria Marinca, Marius Rizea, Andreea Bibiri, Ştefan Pavlu, Gheorghe Ifrim, Mirela Oprişor, Adrian Văncică, Ioana Calotă, Axel Moustache, Tudor Aaron Istodor şi alţii. Read more: Gala Hop, visând la Top … În aşteptarea deschiderii oficiale a stagiunii, un adevărat eveniment în centrul istoric din Capitală: Festivalul de Teatru Independent de Orice-Underground. La a IV-a ediţie, zilele teatrelor particulare (29 august - 10 septembrie) anunţă un adevărat regal teatral, cu un final mare - recitalul în premieră („O femeie singură”) al Maiei Morgenstern. Dincolo de ce va fi, Festivalul acesta readuce în discuţie condiţia teatrelor independente, din păcate, şi ele cu prea puţine piese româneşti! Read more: Dependenţi de teatrul independent … Înainte de ’89, în România, nu se putea scrie cu adevărat despre realităţile acelor vremuri. Au existat, ca de obicei, lăudători ai partidului, dar ei n-au produs decât mucava de serviciu. Adevăraţii dramaturgi nu s-au vândut. Ba au şi scris, uneori cu vitriol rafinat, atacând hibele „societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. De unde, imediat după evenimentele din Decembrie ’89, s-a aşteptat explozia „dramaturgiei de sertar”. Dar, surpriză! N-au apărut decât două-trei piese. Restul?... Read more: „Dramaturgia de sertar“ ...Întrebarea aceasta apare mai ales în timpul examenelor de admitere la facultăţile de teatru, iar acum ne aflăm în febra sesiunii. Mulţi specialişti susţin că există o dăunătoare inflaţie de absolvenţi în ultimii ani. Chiar un reputat actor mi-a mărturisit, nu demult, cu tristeţe, că în fond mulţi dintre fericiţii admişi la facultate se pregătesc câţiva ani pentru a deveni... şomeri! Deoarece puţini dintre absolvenţi ajung să profeseze nobila meserie de actor. Read more: Nu-s prea mulţi studenţi la teatru?