… După regalul lui Marius Bodochi, la Opera Naţională, cu un uluitor Salieri, în „Amadeus”, nu-mi mai găsesc metaforele, cuvintele par sărace, nu mai fac nicio comparaţie cu filmul lui Milos Forman şi „Oscarul” lui Murray Abraham din ’85. Când ai şansa să urmăreşti o asemenea seară sublimă, nu-ţi rămâne decât să nu te mai uiţi o săptămână la televizor, să refuzi alte spectacole şi să retrăieşti minunea artistică dată în dar, poate, de Dumnezeu.
… Toamna teatrală s-a încheiat cu acorduri nobile. După salba de festivaluri (FNT, Piatra-Neamţ, Giurgiu, Braşov, Piteşti) a fost o veritabilă gală, „Zile şi nopţi de teatru la Brăila”. În adevăratul templu al Thaliei, care este superbul Teatru „Maria Filotti” din Brăila, timp de opt zile s-a ţinut un regal al artelor: teatru, muzică (modernă şi clasică), pictură şi istorie teatrală. Cu trupe profesioniste din opt oraşe autohtone (Alba-Iulia, Baia Mare, Brăila, Galaţi, Giurgiu, Piatra-Neamţ, Ploieşti, Sfântu Gheorghe) şi una din Şumen (Bulgaria). Cu reprezentaţii de teatru clasic, însă şi muzical (Teatrul „Nae Leonard” din Galaţi, Fanfara din Brăila), cu spectacole de păpuşi şi bijuterii de canto, chitară, clarinet, flaut şi pian.
... Un concurs inedit, lansat (în august) şi finalizat (week-end-ul trecut) la Giurgiu, în cadrul „Festivalului Internaţional al Teatrelor din Oraşe Dunărene” - „Dramaturgie în doi”. Din 16 oraşe şi un sat din România, din Elveţia, Franţa şi Germania au fost trimise la concurs, pentru jurizare, 37 de texte, semn că românul încă scrie mult, şi nu doar poezie. Chiar şi piese în două personaje, care se scriu mai greu, dar care, mai ales în criză economică, se pot pune în scenă mai uşor. Un concurs plin de frumoase surprize, de la câştigător, un debutant în dramaturgie (Ion Bogdan Martin, cu „Tranka-Fleanka”), până la treapta de bronz a podiumului, cu... trei laureaţi: doi consacraţi (Doru Moţoc, cu „A 3-a bilă”; Ana-Maria Bamberger, din Hamburg, cu „Karstandt Blues”) şi un alt debutant, marea surpriză a concursului, Mirel Buzdugan. Autorul textului „Visul mereu tânăr” are 18 ani împliniţi. S-a născut la 8 km de locul natal (Moineşti) al lui Tristan Tzara, la Comăneşti, unde este elev în ultimul an de liceu. Are sensibilitate şi sinceritate, citeşte mult şi visează cu ochii deschişi. Pe scena din „Cafeneaua Artiştilor” de la teatrul giurgiuvean, inaugurată, în ajun, cu legenda Mircea Albulescu, adolescentul de lângă minele Comăneştilor şi sondele Moineştilor mărturisea că vrea să urmeze facultatea de teatru. Până atunci, negreşit, va scrie alte texte, visând ca piesa premiată să vadă lumina scenei, aşa cum se va întâmpla cu „Tranka-Fleanka” (care va avea premiera, la Giurgiu, la 16 decembrie) şi cu „Eu sunt din România” (de Carmen Dominte, fericita şi merituoasa câştigătoare a Premiului II).
… Sincer să fiu, m-a surprins vestea că la Teatrul de Comedie se va monta celebra piesă „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Ce să caute în templul comicului o dramă despre moartea subită a oricărei iluzii, care traversează deceniile (premiera a avut loc pe Broadway, la 13 octombrie 1962, iar filmul cu Elizabeth Taylor şi Richard Burton s-a umplut de Oscaruri - cinci la număr - în 1967)?! Valorosul regizor Gelu Colceag a avut însă miza lui cu acest text de referinţă din dramaturgia universală, într-un veritabil maraton actoricesc (două ore şi 45 de minute, cu pauză). A revitalizat scriitura lui Edward Albee, dându-i actualitate, prin nefericirea cuplului Martha (fiica boss-ului unei universităţi americane) şi George (ginerele şefului instituţiei unde este profesor asociat) demonstrând că tema de meditaţie în cauză nu are ţară sau timp. Iluzia înţelegerii (de fericire nu poate fi vorba!) întreţinută de cei doi timp de 25 de ani, cu sacrificii şi cinism, se amplifică prin venirea în apartamentul cu iz universitar (sugestivă scenografia Dianei Cupşa) a cuplului Honey - Nick. Comportarea tinerilor sosiţi de la un şef academic trădează că, de fapt, ei nu reprezintă decât copia în embrion a gazdelor, alt semn că iluzia (şi crima uciderii ei, a viselor şi a speranţelor, cum afirmă Gelu Colceag) este o repetabilă povară. Dincolo de montarea impecabilă, Gelu Colgeac a mai izbutit o „lovitură”: regalul actoricesc al celor distribuiţi într-o piesă extrem de grea.
... Gala de toamnă a teatrului românesc (există şi una de primăvară, Gala UNITER!), Festivalul Naţional (FNT) vreau să zic, a oferit multe „lumini” din stagiunea trecută. Despre unele am şi scris, încântat, în acest colţ de pagină. Din păcate, FNT-ul a oferit şi câteva „umbre”, nori grei în stare să înşele lumina teatrului. Cel puţin două spectacole au dezamăgit profund, demonstrând unde se poate ajunge când se pierde atât de necesara (nu doar shakespeariana!) „Măsură pentru măsură”…
… Sfidând criza, dar şi „circul” de pe scena politică românească, înrudit cu „manelismul” (ca să nu zic kitschul) din atâtea domenii ale societăţii noastre actuale, Măria Sa Teatrul se zbate să apere adevăratele valori şi bucurii sufleteşti. Săptămâna trecută a început mereu aşteptatul Festival Naţional de Teatru (FNT), ajuns la frumoasa vârstă a 20 de ediţii, cu un evantai de „lumini” din stagiunea trecută, printre care se numără actori şi regizori de elită (Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Andrei Şerban, Mihai Măniuţiu - noul director al Naţionalului clujean, Vlad Massaci şi alţii). Un festival cu participări de top din Anglia, Franţa, Irlanda, Italia şi Polonia şi cu un spaniol aflat pe val - Rodrigo Garcia (câştigătorul premiului „Noi Realităţi Teatrale 2009”), dramaturgul şi directorul de scenă al spectacolului „Interzis accesul animalelor”, montat la Naţionalul timişorean.
Nu se va termina bine FNT-ul şi va începe o salbă de festivaluri diverse, la Giurgiu (teatre din oraşe dunărene), Brăila şi Piteşti (teatre de studio), cu toate decise să demonstreze că Thalia nu va muri, oricâte pietre de moară îi leagă guvernanţii de gât.
… Freneticul om de teatru-total la nivel de vârf Mihai Mălaimare a mai dat o „lovitură” - ultima premieră de la Teatrul „Masca” însemnând, realmente, un show rar. Se numeşte „Venexia” şi reprezintă ultimul spectacol al remarcabilului regizor italian Michele Modesto Casarin, inspirat din scenarii diverse şi savuroase ale commediei dell arte, cu textul „Venexiana” în capul listei. Este un univers aparte, cel al curtezanelor, 11.000 de femei de moravuri uşoare dintr-o populaţie feminină de 12.000 din falnica Venezie a anului 1509!
… Spectacol de ţinută estetică şi impact la teatrul particular „La Scena”. Realizat cu patos şi multe idei de un artist-total, Sorin Misirianţu, frenetic actor (de teatru şi de film, unde a jucat alături de Armand Assante), dramaturg şi regizor de film (recent a avut, la Roma, premiera filmului „Benvenutti in Italia”) şi de teatru (este directorul de scenă al şocantului „Richard al III-lea”, opera rock de la Naţionalul din Cluj).
… Festivalul Naţional de Comedie, ediţia a XXII-a, organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, s-a deschis cu un spectacol aparte. De la scriitura austriacului Arthur Schnitzler la montarea româno-vienezului Geirun Ţino. Piesa în cauză, „Hora iubirilor” („Der Reigen”, în original), nu doar că a împlinit secolul, în 2003, dar are şi o istorie picantă, cu interzicerea ei de multe ori de cenzură, ba şi chemarea în justiţie a autorului şi a interpreţilor premierei de la Berlin, din 1921! Motivul? Demascarea cinismului, a falsităţii unei lumi încremenite în conformism şi fariseism, ca de fiecare dată când este vorba despre dihotomia iubire-erotism. Adept al lui Freud, Arthur Schnitzler va privi, şocant de direct, amorul liber, sexualitatea, subiect vechi de când lumea, absolut interesant şi astăzi.
… Cineva a scris că la Naţionalul bucureştean se joacă… „Stan şi Bran”. Şi unii au dat năvală, mai ales că regia era semnată de Horaţiu Mălăele, iar printre interpreţi se număra şi remarcabilul Mihai Constantin. La faţa locului însă, spectatorii au dat peste o piesă irlandeză, „S-a sfârşit cum a început” („The End of the Beginning”), de Sean O’Casey, scrisă în 1934, după o poveste pentru… copii! La urma urmei, o farsă comică, aşa, ca să nu-i zic o comedioară fără pretenţii. Ceea ce nu înseamnă că de la un Naţional nu avem întotdeauna pretenţii. Mai mari decât a te amuza şi a te gândi exagerat la acei doi comici vestiţi ai ecranului…
… „Bulandra” a deschis stagiunea cu o comedioară, „Artă”, scrisă de o franţuzoaică (Yasmina Reza), destul de răsfăţată în ultimii doi ani de scenele bucureştene („Metropolis” şi „Comedie”). Să nu-i zicem o comedie de bulevard, dar niciuna de profunzime, de referinţă, cum ne-a obişnuit teatrul condus de Ducu Darie. Avem de-a face cu o comedioară de succes şi ceea ce importă în primul rând este că publicul se desfată, chicoteşte şi chiar râde sănătos. Sigur, textul are şi el merite lui, cu situaţii caraghioase şi replici hazoase, ele fiind punctul de plecare, căci laudele se cuvin, de departe, celor care au creat spectacolul. Un regizor strălucitor (Cristi Juncu), aflat pe val, trei actori excelenţi, cu încântătoare poftă de joc (Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim) şi un tânăr scenograf (Cosmin Ardeleanu) plin de inspiraţie, ridicând jocul pe un spaţiu aflat pe scena normală.