Caravană. De-a lungul anilor, acest cuvânt a avut pentru mine două înţelesuri. Primul, încă din anii de şcoală, însemna o înşiruire lungă de cămile ce mergeau încărcate de saci în pustiul nisipos, desenate pe fundul unei farfurii de tort din dulapul bunicii şi cărora eu le-am făcut felul aruncând resturile de la masă la căţel cu tot cu farfurie, de teamă. Mai târziu, locuind la ţară, în comuna Slimnic, de lângă Sibiu, am simţit bucuria imensă când sosea caravana cinematografică. Se proiecta filmul ori la Căminul Cultural, ori pe zidul unui cinematograf amărât de la marginea satului. Întâi adăsta un microbuz mare cu nişte trompete pe acoperiş din care ţâşneau sunete asurzitoare însoţite de o muzică hârjâită. Dar nouă ni se păreau divine. „Atenţiune, atenţiune, astă-seară, în localitatea dumneavoastră, rulează filmul «Răsună valea» sau «Nepoţii gornistului»”. Noi, copiii, aşteptam cu guriţa căscată clipa când vom vedea minunea. Imaginile alergau spre noi nebune, iar noi tresăream speriaţi, convinşi că trenul de pe ecran ne va face una cu pământul. Tristeţe mare când caravana pleca, şi noi rămâneam singuri, povestind şi repovestind întâmplările văzute.
Read more: Pe covorul roşu (II)