De mult n-am mai văzut un film care să aibă atâta umor și rafinament în același timp, de la foarte elegantele costume bărbătești, inclusiv cele mai sofisticate detalii, ca de exemplu ramele de ochelari (poate și unde Firth a jucat în „A Single Man”, al lui Tom Ford, creator optician și nu doar de optică filmică), și cu una dintre lentile neagră, ca să amintească, pentru cunoscători, de marii regizori ai Vârstei de Aur, cu un ochi acoperit, deși cu o viziune genială, de la John Ford la Fritz Lang, ori de Alain Delon în „Ghepardul” sau de Tom Cruise în „Valkyrie”. Acum e rândul romanticului și mereu sofisticatului Colin Firth, mentorul din episodul precedent!
Read more: La taifas cu... ironiaUnul dintre cele mai reușite filme din ultima vreme este teoretic cu bătăi, dar și cu foarte mult umor și aventuri de tot felul. Inițial, după titlu, fiind cu un bodyguard, m-am gândit că o fi după modelul celui cu Whitney Houston și Kevin Costner (pe vremea când încă nu filmase în România, iar melodia ultracunoscută apărând în trailer, respectiv cea din 1992, de acum 25 de ani, inducea ideea unui remake mai de mileniul III). Când colo, scenariul e cu totul altceva, respectiv despre un lider terorist, o bestie (Gary Oldman, care a fost cândva Dracula la Coppola) dintr-o republică fostă sovietică, ce are impresia că poate scăpa de orice pe lumea asta și chinui pe oricine.
Read more: La taifas cu… un bodyguard şi un ucigaş cu simbrieE o poveste extrem de romantică și ea începe la Amsterdam, în 1634, când lalelele abia ajunseseră în acea parte a Europei, venind din Orient, cum se spune în scenariu, deși noi știm exact că provin din Turcia, unde există și un nume de femeie, Tulipane, și de film, de altfel. Cele mai prețioase erau cele albe ușor dungate în roșu, pestrițele. În paralel avem un negustor bogat (Christoph Waltz, care are deja două râvnite statuete pentru rolurile secundare din „Inglourious Basterds”, din 2009, și „Django dezlănțuit”, din 2012). El face comerț cu mirodenii, de la nucșoară la piper, și își ia o tânără soție direct de la mănăstire, o biată orfană, în speranța că-i va aduce pe lume niște moștenitori care să supraviețuiască, nu ca-n tristul său trecut. Maica superioară e nimeni alta decât Judi Dench, care pare foarte pricepută în ale afacerii cu prețioasele flori. Și pentru că suntem în Olanda, apare în peisaj și un pictor, interpretat de Dane DeHaan (pe care l-am tot văzut recent și în „Terapie pentru viață”, și în „Valerian și orașul celor o mie de planete”, unde o are parteneră pe Cara Delevingne și care apare și aici ca diabolica Henrietta). Între el și modelul pe care ar trebui să-l imortalizeze într-un portret, în catifea albastră, culoarea purității, dar și cea mai costisitoare (respectiv, Alicia Vikander, suedeza cu ceva sânge englezesc, „oscarizată” pentru „Daneza”), se înfiripă o idilă interzisă și în care este amestecată și o slujnică (Holliday Grainger, mult mai frumoasă decât stăpâna sa din scenariu, nu degeaba a jucat rolul Lucreției Borgia), a cărei viață se va schimba radical după mai multe încurcături și răsturnări de situație fascinante și tulburătoare.
Read more: La taifas cu… o idilăS-ar zice că Tom Cruise își pregătește reapariția în „Top Gun”, pentru că în 2019 deja se anunță un nou „Top Gun: Maverick”. Deocamdată, toată lumea o să abordeze cu mare nostalgie această ecranizare a întâmplărilor reale ale unui pilot-minune, care de la 16 ani își ia brevetul și devine traficant de droguri și de arme (cu voie de la Poliție, respectiv de la CIA). Barry Seal chiar a existat și s-au mai făcut scenarii după viața sa, de altfel, scurtă - între altele, o docu-dramă, în 1991, în care e interpretat de Dennis Hopper, din „Easy Rider”, și în 2016, de Michael Paré (din „Experimentul Philadelphia”), precum și două seriale: „Alias El Mexicano”, întruchipat de Thaddeus Phillips, și „Narcos”, de pe Netflix, jucat de fostul manechin Dylan Bruno - pentru că avea să moară împușcat la 47 de ani, după câteva mariaje și cinci copii.
Read more: La taifas cu… Barry SealFoarte ingenioasă ideea de a transforma în personaje, extrem de animate, emoticoanele, respectiv cele cu care ne înveselim sau ne îndulcim câte un mesaj, chiar când n-avem pic de talent la desen. Ei bine, ele prind viață și au foarte multă personalitate și, mai ales, trebuie să-i intre în voie beneficiarului, respectiv unui băiețel care ezită să-și mărturisească afecțiunea pentru o colegă. Și cum semnul cu pricina are tot felul de idei și își iese din rol, este aspru pedepsit și izolat de restul semenilor.
Read more: La taifas cu… „Emoji“Încă de la primele cadre, Charlize Theron, ca și în „Monstrul” care i-a adus un Oscar, dar și în „Mad Max”, ține, cu tot dinadinsul, să ne arate că se poate urâți cu bună-știință. De data asta este plină de cicatrice, despre care o să avem ocazia să aflăm de unde i s-au tras. Blonda sud-africano-americană e frumoasă și mai brunețică, pentru că la final ar dori să rămânem cu o imagine ideală. Agenta noastră se bate bine, dar, firește, o mai și încasează. Se combină cu o franțuzoaică, o franco-algeriană în realitate, Sofia Boutella (din recentul „Mumia”), nu știm prea bine dacă intră în sacrificiile meseriei sau e chiar o plăcere în sine, și ni se oferă o călătorie în timp, respectiv în 1989, la Berlin, în ajun de schimbări și de dărâmarea Zidului.
Read more: La taifas cu… „Agenta sub acoperire“E aproape imposibil să nu fii tentat să faci comparații cu o peliculă extrem de comentată, de acum două decenii, „Al cincilea element”, al aceluiași Luc Besson, un regizor dispus să lucreze mai americănește ca să câștige publicul. Rețeta i-a reușit de minune, însoțită și de muzica genialului Alexandre Desplat, dar și dotat fiind cu o imaginație cu totul ieșită din comun și cu două tinere vedete: Cara Delevingne, din „Brigada sinucigașilor” și Dane DeHaan, din „Terapie pentru viață”. Marea surpriză însă rămâne cântăreața Rihanna. Fiind un SF, povestea se petrece prin secolul al XXVIII-lea, în care suntem înconjurați de tot felul de mutanți.
Read more: La taifas cu… „Valerian şi oraşul celor o mie de planete“