Există unii doctori la care ajungi oricum, oricât te-ai răsuci, oricât te-ai strofoca şi învârti, întâlnirea cu ei se întâmplă în destinul fiecăruia. Iată numai câteva exemple. Nu e om care să nu fi bătut la uşa stomatologului... oricât ai cânta, metaforic vorbind: „haida, haida de trei ori, să-ţi miroasă gura a flori“, până la urmă tot te fulgeră câte o durere de măsele de sari în sus să spargi tavanele. Că de perforarea dinţilor au avut grijă cariile. După cum niciun om nu poate evita întâlnirea cu oftalmologul, măcar pentru simplul motiv că, pe la 40 de ani, îţi pune coarne vederea de aproape, depărtezi ziarul, devenind ridicol, şi toţi cei peste 40 de ani, dar absolut toţi trebuie să-şi pună ochelari cu dioptrii plus ca să poată citi normal. Read more: Bate vântul reumatismului în încheietură Se întâmplă uneori să stai de vorbă cu un om şi să observi că deodată interlocutorul din faţa ta nu mai înţelege nimic din ce-i spui. Parcă i-ai vorbi într-o limbă străină. El te aude, dar nu mai pricepe semnificaţia cuvintelor. Omul acesta ajunge să nu-şi recunoască nici propriile cuvinte, rosteşte fraze ca o mitralieră, vorbeşte tot timpul şi turuie din ce în ce mai multe cuvinte fără sens. Îl întreb, de exemplu, dacă s-a îmbolnăvit, el răspunde: „Mda, îmbolnăvit, dar vine vremea semănăturilor şi metroul nu vine la ora stabilită, iar frigiderul se dezgheaţă.“ O harababură în care apar şi agramatisme chiar la persoane care stăpâneau foarte bine gramatica limbii înainte de acest episod. Omul bate cumplit câmpii. Medicina numeşte această tulburare de vorbire surditate verbală. Read more: Cine aduce brambureala în vorbire? Multe vorbe se răsucesc prin târg. Telefonul fără fir poartă cuvinte şi la coadă la lapte, şi la şuetele de lângă liftul din scara blocului, iar în schimbul de informaţii cu o cumătră din Huşi, mai ales din domeniul sănătăţii, apar o sumedenie de greşeli. Mai prost este când aceste sfaturi, primite de la persoane care nu au nimic de-a face cu lumea bolilor, sunt puse în practică de ceilalţi oameni. Tratamentele după ureche, „lăutăreşti“, pot face chiar rău, fiindcă nu se bazează pe adevăruri medicale. O puzderie de informaţii ce umblă din gură-n gură reprezintă noţiuni eronate. Read more: Lăutăria e plăcută, dar nu în medicină Ce legătură poate să existe între lentilele de ochelari şi „Scufiţa Roşie”? Ei bine, veţi vedea imediat că această paralelă drăgăstoasă între poveste şi ochelari s-a întâmplat chiar într-o filă din viaţa mea. Eram un puşti cu pantaloni scurţi şi vestă de catifea, nu ajunsesem la şcoală când părinţii m-au dus la teatru, la „Scufiţa Roşie”. Şi tocmai când Scufiţa era ademenită de lup şi se gândea la soarta bunicuţei, tatăl meu, medic, întoarce capul spre mine şi mă observă că îmi pusesem în dreptul ochiului un nasture privind piesa prin găurelele năsturelului. Aparent putea fi o ispravă şugubeaţă de prichindel. Dar taică-meu a zis imediat: „Trebuie dus la oftalmolog, că are nevoie de ochelari!“. Şi, într-adevăr, a treia zi, consultul la ochi a stabilit că eram miop, ceea ce am rămas şi până acum, eu fiind fidel şi miopiei, şi pasiunii pentru ziaristică, şi femeilor. Şi iată că, instinctiv, eu, copilul, văzând neclar spectacolul la o oarecare distanţă de pe scenă, am simţit nevoia de a-mi pune năsturelul, căzut de la costumaşul de catifea, în dreptul ochilor, care-mi limpezea şi-mi clarifica imaginea de la o oarecare distanţă. Această secvenţă se regăseşte de altfel şi între criteriile care indică necesitatea ochelarilor la prichindei.
Eu cred că psihiatria este o ştiinţă de o teribilă dificultate, fiindcă medicul lucrează cu universul fabulos al psihicului, unde el nu poate pătrunde nici cu bisturiul, nici cu ecograful, nici chiar cu atât de lăudatul RMN. Psihiatrul, în investigarea omului cu rătăciri ale minţii, foloseşte doar cuvântul. Iar a doua greutate în această lume fascinantă a minţii cred eu că este acea graniţă incertă în valuri de ceaţă dintre normalul şi anormalul minţii omeneşti. Şi se întâmplă să vezi pe stradă un bărbat sau să vezi o femeie, frumoşi, eleganţi, surâzători, cu ţinută aleasă, cu figură cizelată, care au zâmbetul întipărit pe figură şi remarci că te-ai intersectat cu un om drăguţ şi stilat. Dar, devenindu-ţi simpatic, uneori întorci capul să-l mai priveşti şi constaţi cu stupefacţie că omul care ţi-a făcut o impresie atât de bună, din păcate, vorbeşte singur şi-şi mai şi smuceşte capul.
Uneori, observi la ieşirea din aeroport o grămadă de oameni care înghit în sec, de parcă le-ar flutura cineva pe sub nas o friptură îmbietoare, dar le-a smuls-o din dreptul gurii. Printre înghiţitorii ăştia în sec de la ieşirea din aeroport vezi şi unii călători care îşi tot freacă urechile, îşi zdruncină un deget în ureche şi se strâmbă. Ce-o fi cu aceşti pasageri care au apucat să încheie zborul cu avionul, sunt cu picioarele pe pământ şi totuşi au o figură chinuită? Ei bine, toţi aceşti oameni sunt necăjiţi de urechile înfundate! Se ştie că, atunci când decolează avionul, dar şi când aterizează, apare înfundarea urechilor. După cum se înfundă urechile şi pe serpentine, atunci când se merge la munte. Unora, mai norocoşi, li se desfundă urechile relativ repede. Altora, urechile le rămân înfundate chiar şi una sau două zile şi, pe lângă această senzaţie foarte neplăcută, mai au şi dureri în urechi. Read more: Când se strică logodna între nas şi ureche E bun ghiveciul de să te lingi pe degete, dar uneori îţi dai seama că nu numai ghiveciul din farfurie e un deliciu, ci că sunt interesante şi porţiile de ghiveci cu tot felul de teorii medicale amestecate precum în cunoscuta mâncare. Şi, până la urmă, ce este viaţa altceva decât un salt între situaţii dintre cele mai diverse? Aşa că şi în acest crâmpei de pagină vom ţopăi printre mai multe subiecte diverse.