Main menu

header

Cine scoate umărul din necaz

  Umblă vorba că e mai bine să-ţi rupi un os decât să-ţi strici o articulaţie. Şi chiar din lumea fotbalului vine confirmarea, fiindcă vezi câte un jucător căruia i se frânge osul pe teren, diagnosticul fiind de dublă fractură, dar la aproximativ patru luni după operaţie şi introducerea de piese metalice, sportivul revine pe teren. Însă dacă pacostea fotbalistului se strecoară într-o articulaţie a genunchiului, a gleznei şi s-au făcut vraişte, se înlănţuie operaţiile şi recuperările, astfel încât aceştia devin indisponibili mai mult de opt luni. Când îi întrebi pe ortopezi care este cea mai rea fractură, ei rostesc fără să clipească: „fractura de bazin“. Când se rup oasele bazinului, operaţiile sunt grele, imobilizarea lungă, recuperarea se întinde pe câteva luni şi dandanaua e mare.
Read more: Cine scoate umărul din necaz

Cine şi-a bătut joc de arhitectura ficatului?

  Îi vezi pe câte unii, bieţi oameni, că au ditamai burta, umflată şi ţuguiată de mai să plesnească cureaua de la pantaloni, iar în rest picioarele le sunt subţiri ca grisinele, braţele cu carnea topită, aproape numai oase şi piele, şi, în general, imaginea lor e să le plângi de milă. Burta aceea mare nu înseamnă grăsimi şi că o duc bine, ci burta este plină de lichid fabricat de o boală cumplită, numită ciroză. Read more: Cine şi-a bătut joc de arhitectura ficatului?

Ficatul la telefonul fără fir

  Multe zvonuri, bârfe joacă hora în jurul diagnosticului de ficat gas. Şi asta fiindcă această boală este foarte răspândită, încât aproape se miră câte o vecină că nu ţi-a găsit şi ţie ficatul gras. Lumea vorbeşte vrute şi nevrute despre această boală şi nu întotdeauna pălăvrăgeala asta, zice-se medicală, are cheag de adevăr. Un neadevăr ce umblă din gură-n gură este acela că mai toată lumea, dacă s-ar examina, ar fi diagnosticată cu ficat gras, ceea ce nu e chiar aşa, fiindcă steatoza hepatică, adică ficatul gras, se întâlneşte în ceva mai puţin de 50% din populaţie.
  Read more: Ficatul la telefonul fără fir

Să auzi zgomote care nu există

  Cam aşa ceva, ciudat, se întâmplă în urechea unora. Nervul auditiv se atrofiază, scade auzul spre surditate, însă, în mod paradoxal, în ureche se aud sunete ce în realitate nu există. Astfel, prin surditatea aceasta, oamenii nu aud zgomotele ce există, dar aud sunete ce... nu există. Bătăi de ciocan imaginare, bolboroseala unei oale ce fierbe şi tot felul de percepţii auditive nereale. Urechea este un mecanism superb. În urechea internă, sunetele din exterior, venite ca nişte unde mecanice, sunt transformate în impulsuri nervoase şi trimise spre creier, fiindcă de fapt noi auzim cu creierul, şi nu cu urechea.
  Ca o analogie, se ştie că vedem cu creierul, şi nu cu ochii. Dar în urechea internă se mai întâmplă ceva spectaculos. În labirint se află un lichid în care plutesc nişte cristale numite otoliţi. În acelaşi timp cu mişcarea corpului, aceste mici pietricele ating coama labirintului şi în felul acesta omul îşi păstrează echilibrul. Senzaţia de echilibru şi chiar schimbarea poziţiei corpului pentru a nu cădea sunt comandate de acel lichid miraculos, cu cristale plutitoare foarte mici, şi de labirintul din urechea internă în care se află. Dar să vedem mai bine ce necazuri pot apărea în domeniul nasului şi urechii. Puţini ştiu că nasul produce în 24 de ore o cantitate mare de secreţie, circa doi-patru litri. Această cantitate mare de secreţie fabricată de nas este înghiţită fără ca noi să simţim. Urechea externă este cea până la timpan. Urechea medie se află dincolo de timpan şi funcţionează bine dacă se mişcă în mod corect cele trei oscioare: scăriţa, ciocanul şi nicovala. Această mişcare, componentă de bază a auzului, pe care trebuie să o execute permanent ansamblul scăriţă-ciocan-nicovală, se face numai dacă în urechea medie se află aer. Orice împuţinare de aer în urechea medie provoacă o vibraţie proastă a timpanului şi o mişcare incorectă şi limitată a celor trei oscioare. Deci asta se traduce printr-un auz din ce în ce mai rău.
  Legătura nasului cu urechea se face printr-un canal fin numit trompa lui Eustachio. Prin această cale se asigură circulaţia aerului din nas în urechea medie. trompa lui Eustachio are un diametru de doi-trei milimetri, cam cât o mină de pix. Orice inflamaţie a ţesuturilor sau a mucoasei din Trompa lui Eustachio împiedică buna aerisire a urechii şi nu se mai pot evacua nici secreţiile normale din ureche. Aceasta este până la urmă starea în otite. Otita este inflamaţia mucoasei din trompa lui Eustachio. La asta se adaugă şi blocarea acestui canal cu secreţii din sinus. Sau când polipii din nas sunt atât de mari, încât acoperă comunicarea între nas şi urechi, deci proasta aerisire a urechii.
Un alt lucru rău este şi apariţia de lichid în ureche, care este produs de rinosinuzită, deviaţiile de sept şi polipii prea mari. Dacă acestor oameni li se dau medicamente sau li se suflă aer în trompa lui Eustachio, rezultatele sunt slabe. Oricum, lichidul  (secreţiile din ureche, din spatele timpanului) trebuie îndepărtat. Atunci când din otitele acestea complicate se cere evacuat bagajul de secreţii, adesea infectate, din spatele timpanului, se apelează la o metodă de intervenţie a ORL-istului, care face o mică tăietură, o mică incizie cu bisturiul fin sau cu laserul pe timpan. Mulţi se sperie că, aoleu, li se perforează timpanul copiilor. Dar această mică perforaţie este executată de ORL-işti într-o zonă a timpanului unde acesta se reface, se regenerează în cel mult
14 zile. În timpul în care există o legătură prin timpanul perforat de ORL-ist în urechea internă se pot introduce medicamente pentru stoparea infecţiei şi rezolvarea otitei. Peste zece zile, timpanul găurit cu fineţe în locul ştiut de medicină se reface şi nu există nicio scădere de auz. Dacă nu se face această perforaţie dirijată de ORL-ist, secreţiile infectate, strânse în spatele timpanului, sparg timpanul în zone largi, ce devin zdrenţuite şi în pericol de a nu se mai reface.

Florin Condurăţeanu

Motorul diesel din gât

  Arăta într-o emisiune juridică, la televizor, cum o femeie înaintase actele de divorţ, iar judecătorul o întreba: „De ce vrei să divorţezi, cucoană, te bate, te înşală cu alta, cheltuieşte banii la poker?“ Iar reclamanta, care voia să se lepede de soţ, a răspuns cu o seninătate dezarmantă: „Într-un fel e un bărbat bun, dar vreau să mă despart de el că nu mai rezist. Sforăie noaptea îngrozitor, de nu mai pot aţipi un sfert de oră!“.
Read more: Motorul diesel din gât

Vipera de templu şi apa uşoară gonesc bătrâneţea

  Multe ziceri se opresc asupra acelui ceva de care nu scapă nimeni, acel ceva ce se numeşte bătrâneţe. Tot felul de zicale au prins în miezul lor îmbătrânirea asta. La tot pasul auzeai o metaforă, ajunsă şi refren de romanţă, „bătrâneţe, haine grele“. Medicina a sintetizat cercetările ei în câteva cuvinte: vârsta omului este de fapt vârsta vaselor sale”. Eu mi-am permis să fac o prelucrare a acestei fraze medicale şi să spun: „Vârsta omului este egală cu a visurilor sale“. Cu alte cuvinte, unii oameni se luptă cu bătrâneţea prin sufletul lor ce a rămas tânăr. Sunt oameni care nu-şi pierd lumina, vioiciunea, ambiţiile, care refuză să iasă din ring, care se luptă şi îşi conservă visurile. Fraza medicală în care se spunea că îmbătrânirea omului porneşte de la îmbătrânirea vaselor sale aducea în prim-plan acel proces neiertător ce împotmolea curgerea sângelui prin vase, fiindcă acestea se îngustau din cauza depunerilor de grăsimi.
Read more: Vipera de templu şi apa uşoară gonesc bătrâneţea

Cine face buba la stomac?

  Una dintre bolile cel mai mult bârfite, cel mai tare înjurate şi, pasămite, cunoscute şi înţelese, a fost şi este ulcerul. Una-două auzeai şi vecina de la etajul şapte, şi un cumătru de la Mizil cum dădeau sfaturi legate de boala ulceroasă, adesea ştiind tratamentul şi diagnosticul fără să poată pronunţa numele bolii de ulcer, dar tot îi ziceau „bubă la burtă”. Un mare profesor de boli ale tubului digestiv, doctorul Alexandru Oproiu, povestea că magistrul generaţiei sale, profesorul Spârchez, zicea: „Bă, ştiţi care este norocul nostru?
  Că 70% din ulcere se vindecă de la sine.“ Şi cam aşa se întâmplă. Organismul găseşte adesea puterea de a se război cu propriile arme cu ulcerele, ieşind, din fericire, victorios. Tot în materie de ulcere s-a produs şi cea mai spectaculoasă schimbare de macaz în medicină, şi asta graţie cercetărilor întreprinse de doi medici de la o facultate din Noua Zeelandă, care au răsturnat toate teoriile de până atunci despre ulcere. Cei doi universitari au lansat teoria că ulcerul este provocat în foarte multe cazuri de o bacterie (Helicobacter Pilori), ce trebuie bombardată cu antibiotice susţinute şi cu un medicament împotriva secreţiei acide. Până la urmă, după 20 de ani, respectivii au şi primit Premiul Nobel pentru această teorie revoluţionară. Numai că lumea se răsuceşte şi iată că ultimele congrese mondiale semnalează că ulcerele provocate de bacteria 

Read more: Cine face buba la stomac?