Main menu

header

Efectele negative ale gerului

de Veronica Zărescu

De cele mai multe ori, copiii pierd noţiunea timpului şi se pot juca ore în şir în zăpadă. Umezeala şi frigul pot favoriza hipotermii uşoare şi degerături la nivelul extremităţilor, iar părinţii e bine să ştie cum să intervină în astfel de situaţii.

Read more: Efectele negative ale gerului

Drepturile celor mici

de Claudia Tarţa

Cred că este foarte important ca toţi adulţii, fie ei părinţi sau nu, să cunoască drepturile copiilor.

Read more: Drepturile celor mici

Pielea are nevoie de hidratare permanentă

de Veronica Zărescu

Uscăciune a pielii, usturimi, înroşire locală, descuamare şi chiar fisurarea anumitor zone, în special extremităţi. Acestea sunt problemele cu care se pot confrunta cei mici din cauza temperaturilor scăzute şi a lipsei de hidratare. Aşadar, protejarea corpului cu îmbrăcăminte adecvată şi aplicarea unor creme emoliente sunt măsuri foarte importante pentru a evita leziunile pielii, infecţiile sau agravarea manifestărilor la copiii care suferă de anumite boli (dermatită atopică, astm, psoriazis, afecţiuni ale tiroidei sau diabet).

Read more: Pielea are nevoie de hidratare permanentă

Dezvoltarea inteligenţei copiilor (II)

de Veronica Zărescu

Este o realitate că un copil se poate naşte înzestrat cu diverse talente şi abilităţi de la Dumnezeu, dar nu înseamnă neapărat că va fi cel mai bun la şcoală sau la grădiniţă. Este important să ştiţi cum să valorificaţi moştenirea genetică şi capacitatea celui mic, să îl stimulaţi să îşi atingă şi chiar să îşi depăşească limitele şi cum să se integreze în societate şi să relaţioneze cu cei din jur. Este un proces complex, de lungă durată, ce presupune mai multe direcţii. În acest număr vă vom prezenta câteva metode de completare şi de dezvoltare a noţiunilor de bază prevăzute în sistemul actual de învăţământ din România.

Read more: Dezvoltarea inteligenţei copiilor (II)

Drama micuţilor, suferinţa părinţilor

de Claudia Tarţa

Toate nereuşitele copiilor se adună în sufletul părinţilor şi este foarte dureros să asculţi un adult care vorbeşte cu tristeţe despre nereuşitele şi neîmplinirile odraslelor. Nu există o reţetă care să te înveţe cum să devii un părinte bun, dar cred că este foarte important să fii prezent pentru copilul sau copiii tăi şi să le oferi exact ceea ce au nevoie: atenţie, dragoste necondiţionată şi susţinere.

Read more: Drama micuţilor, suferinţa părinţilor

Căciula, un accesoriu indispensabil

de Veronica Zărescu

Este bine ştiut faptul că cei mai mulţi copii refuză să poarte căciulă. Încă din primele luni de viaţă, ei rotesc capul pe pernă sau trag cu mânuţele orice li se pune pe cap. Refuzul lor poate avea cauze reale, de disconfort, cum ar fi: mâncărime, iritaţie, presiune sau căldură. De vreme ce bebeluşii nu pot vorbi, adulţii trebuie să îşi dea seama ce ar putea să îi deranjeze la acest accesoriu.

Read more: Căciula, un accesoriu indispensabil

Dezvoltarea inteligenţei copiilor (I)

de Veronica Zărescu

Copiii se nasc cu anumite abilităţi, dar mintea lor poate fi modelată şi dezvoltată în prima parte a vieţii. Educaţia celor mici este un proces complex şi de durată. În timp ce majoritatea părinţilor consideră că învăţarea cât mai devreme a cititului, a scrisului sau a număratului stă la baza inteligenţei şi succesului şcolar al copilului, specialiştii susţin că nu acestea au cel mai important rol. Ei sunt de părere că inteligenţa emoţională şi capacitatea copilului de a relaţiona cu cei din jur stau la baza succesului în viaţă. Evident că părinţii nu au pregătirea necesară pentru a stimula aceste abilităţi copiilor lor, aşa că este bine să cunoaşteţi oferta educaţională existentă pe piaţă în acest sens.

Read more: Dezvoltarea inteligenţei copiilor (I)

A venit Moş Nicolae!?

de Veronica Zărescu

Plini de emoţii şi speranţă, toţi copiii au fugit în această dimineaţă la ghetuţe să vadă ce le-a adus „Moşu’”. Aşa cum se spune din bătrâni, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moş Nicolae vine la geamuri, vede copiii cuminţi care dorm şi le lasă în ghete dulciuri şi alte daruri. Cei care nu au fost ascultători primesc simbolic o nuieluşă. De asemenea, la 6 decembrie, peste 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica.

Read more: A venit Moş Nicolae!?

Masa bebeluşului

de Veronica Zărescu

Odată cu diversificarea apar şi primele intenţii ale bebeluşului de a mânca singur, cu mânuţa. Ca să poată face acest lucru, el trebuie să aibă o poziţie corectă şi să ajungă bine la alimentele din farfurie. Atunci se recomandă să cumpăraţi un accesoriu deosebit de util pentru cel mic, şi anume măsuţa specială. Este pliabilă şi uşor de instalat sau de depozitat. Datorită faptului că în husa de la spate există o scândurică, bebeluşul îşi ţine coloana vertebrală într-o poziţie corectă. Scaunul este puţin mai înalt decât cel obişnuit, motiv pentru care mama îl poate hrăni cu uşurinţă pe micuţ, acesta fiind la înălţimea medie a unui adult care stă jos.

Read more: Masa bebeluşului

Nicio viroză nu trebuie ignorată

 

de Veronica Zărescu

Din ce în ce mai mulţi părinţi preferă să ignore sau să trateze „după ureche” aşa-zisa răceală a copilului. Motivele sunt variate şi diferă de la o familie la alta.

Read more: Nicio viroză nu trebuie ignorată

Nu le furaţi copilăria!

 

de Claudia Tarţa

Cei mai frumoşi ani din viaţa unui individ sunt cei ai copilăriei. Într-o lume ideală, toţi copiii ar trebui să fie doriţi şi iubiţi de părinţi, să crească lipsiţi de griji, să aibă posibilitatea de a se juca, de a se bucura de tot ce-i înconjoară, de a învăţa şi de a se forma ca viitori adulţi. Dar cum nu trăim într-o lume ideală, suntem nevoiţi să acceptăm realitatea, care nu este întotdeauna conformă cu dorinţele noastre. Aceasta este total diferită, chiar crudă cu mulţi copii aduşi pe lume de oameni iresponsabili sau nepregătiţi pentru rolul de părinte.

Read more: Nu le furaţi copilăria!