de Veronica Zărescu
Dacă un copil primeşte un câine de ziua sa, acest lucru îi va rămâne în minte toată viaţa, dar să descopere că darul său este cu totul ieşit din comun în mod cert va fi o surpriză inedită. Deşi aparent tarantulele, iguanele, peştii sau broaştele ţestoase nu sunt atrăgătoare, acestea sunt din ce în ce mai căutate de iubitorii de animale.
Read more: Un prieten din lumea necuvântătoarelor (IV)de Veronica Zărescu
Pe lângă povara programului şi a regulilor şcolii, copilul se confruntă zilnic şi cu greutatea ghiozdanului. Încă din clasa I, elevii duc în spate zi de zi manuale, culegeri, caiete şi penare care mai de care mai grele şi mai voluminoase. Unele şcoli pun la dispoziţia copiilor dulăpioare, unde pot depozita obiecte pentru activităţile practice, cum ar fi blocul de desen, borcănelul cu apă pentru pictură, acuarelele, lipiciul, foarfeca şi chiar pantofii sport. Chiar şi aşa, ghiozdanul cântăreşte cel puţin câteva kilograme, greutate care apasă la propriu pe umerii şi pe coloana micuţului. În sezonul rece, se mai adaugă şi povara hainelor groase şi a încălţărilor de vreme rea, aşa că trebuie respectate câteva reguli de bază.
Read more: Greutatea ghiozdanuluide Veronica Zărescu
Indiferent de specie, rasă sau dimensiuni, animalul de companie are un rol bine definit în viaţa unui copil. Îi este fidel, îl amuză, îl iubeşte necondiţionat şi îl face să se simtă responsabil. Oferta pet-shop-urilor este diversificată şi include specii variate şi inedite pentru doritori. Important este să cunoaşteţi caracteristicile speciei alese şi metodele de îngrijire şi de hrănire ale animalului.
Read more: Un prieten din lumea necuvântătoarelor (III)de Claudia Tarţa
Am să pornesc de la câteva rânduri pe care le-am citit într-o carte: „Copiii vin pe lume având capacitatea de a-şi iubi părinţii, dar nu se pot iubi şi nici nu se pot ierta pe ei înşişi. Învaţă iubirea de sine după modul în care sunt trataţi de părinţi şi după felul în care aceştia reacţionează la greşelile lor. Astfel, ei vor avea o şansă mai mare să înveţe cel mai important lucru: capacitatea de a se iubi pe ei înşişi şi de a-şi accepta imperfecţiunile”. Din păcate, există familii ce aduc copii pe lume, ca apoi să le spună „Nu te iubesc”, „Nu te doresc” sau „Ai fost un accident”.
Read more: Cei mici au nevoie de iubirede Veronica Zărescu
Aşa cum le spune şi numele, virozele respiratorii sunt produse de virusuri şi trebuie separate atent de infecţiile respiratorii produse de microbi. Această diferenţiere este deosebit de importantă nu numai din punct de vedere ştiinţific, ci şi al tratamentului. Virusurile sunt mult mai mici decât microbii, au o serie de modificări la nivelul nucleului celular şi nu rezistă decât parazitând organisme vii, spre deosebire de microbi, care pot supravieţui şi pe obiecte, şi pe îmbrăcăminte. Medicii specialişti atrag atenţia că antibioticele nu sunt virusuri active, iar administrarea acestora în cazul virozelor este o greşeală de tratament. Antibioticele acţionează doar pe microbi!
Read more: Virozele nu se tratează cu antibiotic!de Veronica Zărescu
Un animal de companie este cadoul dorit de orice copil. Fie că este un câine, o pisică sau un şoricel micuţ, noul prieten va ocupa un loc fruntaş în sufletul copilului şi îi va oferi siguranţă şi distracţie în momente de singurătate. După ce v-am prezentat opţiunea achiziţionării unui câine ca animal de companie pentru cei mici, continuăm acest miniserial cu alte vieţuitoare ce vă pot înfrumuseţa şi completa viaţa de familie.
Read more: Un prieten din lumea necuvântătoarelor (II)de Claudia Tarţa
Mulţi s-ar putea gândi că a se iubi şi a se respecta înseamnă să fii egoist, dar cum poţi oferi ceva celorlalţi dacă nu ştii să-ţi oferi în primul rând ţie? Ce înseamnă să te iubeşti şi să te respecţi? Înseamnă, în primul rând, să te accepţi aşa cum eşti, să te apreciezi, să te valorizezi, să ştii să te pui pe primul plan şi apoi să ţii cont de ceea ce doresc ceilalţi.
Read more: Iubirea şi respectul de sinede Veronica Zărescu
Cei mai mulţi copii trec prin diferite etape de acceptare a noului membru al familiei. Fie că realizează, fie că este ceva subconştient, comportamentul micuţului se schimbă, în încercarea de a capta întreaga atenţie a părinţilor.
Read more: Reacţii la naşterea unui frăţiorde Veronica Zărescu
În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi părinţi aleg să cumpere copiilor un animal de companie. În acest fel, ei doresc să ofere copilului un prieten necuvântător care să îi fie alături celui mic în momentele de singurătate. Oferta este variată şi pentru toate buzunarele: câine, pisică, hamster, iepure, porc de Guineea, veveriţă siberiană, peşti, papagali sau broaşte ţestoase. Oricare dintre aceste animale oferă momente de neuitat întregii familii, dar atrage şi numeroase responsabilităţi. Astfel, achiziţionarea unui animal de casă trebuie să fie o decizie luată în unanimitate de toţi membrii familiei, pentru că fiecare dintre aceştia vor avea un rol activ în procesul de întreţinere şi de îngrijire a animalelor.
Read more: Un prieten din lumea necuvântătoarelor (I)de Veronica Zărescu
Mai mari, mai responsabili şi mai curioşi, copiii noştri se pregătesc să treacă pentru prima dată sau, din nou, pragul şcolii. La fel ca şi onomastica, prima zi de şcoală este specială în fiecare an şi marchează un pas important pe drumul vieţii. De aceea trebuie să îi acordaţi o atenţie deosebită şi să pregătiţi întreaga familie pentru acest eveniment. Cel mai important este să vă luaţi liber şi să fiţi alături de copil la serbarea de început de an şcolar, să îl încurajaţi şi să îl susţineţi.
Read more: Toamna se numără bobociide Veronica Zărescu
Din ce în ce mai multe mămici folosesc cuptorul cu microunde ca pe un mijloc comod de a găti, de a încălzi sau de a dezgheţa alimentele. Este bine de ştiut faptul că microundele sunt o formă de energie electromagnetică generată electronic. Atunci când aceste unde penetrează alimentele produc o rotaţie internă a moleculelor de apă din interiorul produsului procesat. Această rotaţie determină o frecare între molecule, iar rezultatul este creşterea rapidă a temperaturii.
Read more: Cuptorul cu microunde