Roşcata Julianne Moore are aproape 50 de ani. Parcă nu vă vine să credeţi, nu?, când o vedeţi pe marile ecrane. Este mamă a doi copii din relaţia cu regizorul Bart Freundlich şi o susţinătoare înfocată a produselor naturale.
Femeile ştiu ce înseamnă lupta cu celulita şi cât de greu este să o diminuezi. Cabinetele specializate de cosmetică şi estetică oferă tratamente din ce în ce mai performante pentru combaterea celulitei, iar cremele din comerţ ajută şi ele la reducerea aspectului neplăcut de „piele de portocală”. Vindecarea celulitei este aproape o misiune imposibilă, însă, cu ajutorul unor mici trucuri, o putem ţine sub control.
Punctele negre sunt o formă de acnee cauzată de secreţia în exces de sebum. Bacteriile de pe piele, în combinaţie cu cele din mediul înconjurător şi sebumul în exces, creează aceste puncte neplăcute. Apar, în general, în zonele în care porii sunt mai mari şi mai deschişi. Există produse care promit să elimine această problemă, însă majoritatea doar acoperă punctele negre sau ameliorează situaţia pe termen scurt. Iată un mic ritual de îngrijire destinat tratării punctelor negre.
Australianca ale cărei picioare parcă nu se mai termină a făcut furori în rolul Nikita, din serialul cu acelaşi nume. Dar, chiar dacă acest rol i-a adus celebritatea, a impus pentru blonda actriţă anumite condiţii, printre care aceea e a fi mereu în formă. Nu doar pentru că trebuia să dea bine pe cameră, ci şi pentru că rolul era epuizant din punct de vedere fizic.
La un moment dat, actriţa a fost luată la întrebări în legătură cu regimul alimentar, întrucât se părea că niciun gram nu se aşeza în alte locuri decât cele în care voia ea. Plină de bunăvoinţă, aceasta a fost de acord să dezvăluie unei reviste americane secretul ei. „Fructele şi legumele toamnei”, a declarat ea. „Urmez din când în când o dietă de zece zile. Nu e foarte uşoară, dar e destul de eficientă”, afirmă actriţa. „Din două în două zile mănânc doar mere, pere, ardei gras, gogoşari şi, evident, struguri”.
Read more: Peta Wilson slăbeşte cu struguri
Cel mai frumos moment din viaţa unei femei este atunci când se pregăteşte să aibă un copil
În perioada sarcinii, corpul ei are nevoie de o îngrijire specială, pentru a reduce cât mai mult efectele gravidităţii asupra aspectului estetic. Multe dintre ele nu ştiu că pot apela la tratamente concepute special pentru ele, pe care le pot face pe parcursul celor nouă luni, pentru a-şi ajuta corpul să nu sufere transformări majore la nivelul pielii. Despre beneficiile acestor tratamente ne-a vorbit doamna doctor Mirela Miertoiu, doctorand în ştiinţe medicale dermatologice.
Îndrumarea medicului este esenţială
„Există creme şi tratamente pentru îmbunătăţirea calităţii pielii, mai ales la nivelul abdominal, unde de obicei apar vergeturile. Sunt recomandate loţiunile bogate în lăptişor de matcă sau miere. La cabinetul nostru facem împachetări cu miere şi cu uleiuri de migdale. Aceste împachetări trebuie să fie întotdeauna reci. În perioada sarcinii trebuie să se evite împachetările cu parafango sau cu alte asemenea substanţe. Este necesar ca femeile însărcinate să fie foarte atente atunci când apelează la astfel de proceduri, pentru că anumite creme conţin substanţe ce nu sunt compatibile cu sarcina. De aceea, înainte de a folosi o cremă pentru întreţinere, trebuie să întrebe medicul”, recomandă doamna doctor Mirela Miertoiu.
Drenajul limfatic elimină excesul de apă
Read more: Tratamente de întretinere pentru gravide
După cum ştiţi foarte bine, frigul, vântul uscat, schimbările bruşte de temperatură afectează aspectul mâinilor. Pielea deshidratată se usucă, se crapă şi devine aspră. Soluţia optimă este aplicarea zilnică a unei creme hidratante. Noi vă propunem însă să folosiţi câteva remedii naturale, obţinute din fructele şi legumele toamnei.
Este considerată un model în ceea ce priveşte silueta, deşi bate spre 50 de ani. Heather Locklear, cunoscută în România mai ales datorită rolului de scorpie din serialul „Melrose Place”, este una dintre femeile fatale de la Hollywood.
Industria cosmetică a înlocuit pentru mult timp reţetele naturiste, inventând o mulţime de produse pentru întreţinerea fiecărei părţi a corpului nostru. Însă, în ultimul timp se vorbeşte din ce în ce mai mult de întoarcerea la natură şi la remediile pe care aceasta ni le oferă. Centrele de înfrumuseţare din întreaga lume au început să ofere tratamente cât mai naturale, iar cosmeticele fără substanţe chimice reprezintă marea provocare a companiilor de profil. Dar, înainte să daţi fuga în salonul de cosmetică pentru un răsfăţ sută la sută natural, vă propunem să puneţi în practică, chiar în propria casă, câteva dintre cele mai apreciate secrete de înfrumuseţare.
Fiecare dintre noi are un anumit tip de păr ce are nevoie de îngrijire specială. În general, ne orientăm în cumpărarea produselor după tipul pe care îl avem: gras, uscat, normal. Însă, trebuie să luăm în considerare şi aspectul lui: creţ, ondulat, drept etc. Specialiştii ne sfătuiesc să ţinem cont şi de aceste detalii şi să folosim doar produse create special pentru segmentul în care ne încadrăm. Aşadar, pentru a avea o podoabă capilară mereu sănătoasă şi strălucitoare, adăugaţi pe lista de secrete de îngrijire şi următoarele sfaturi.
Orice substanţă poate cauza o reacţie alergică. Însă, un ingredient ce provoacă probleme unei persoane poate să fie foarte bine acceptat de organismul alteia. Alergiile pot fi provocate de alimente, de anumite ţesături pe care le purtăm, de polenul florilor, de părul animalelor de companie etc. De cele mai multe ori, substanţele alergene se pot regăsi în produsele cosmetice pe care le folosim zi de zi. Iată ce trebuie făcut ca să evitaţi astfel de neplăceri şi cum vă puteţi da seama dacă sunteţi sau nu alergică la un produs de îngrijire.
După cum spuneam săptămâna trecută, Pilates este o formă eficientă şi modernă în vederea obţinerii unei siluete armonioase. În numărul acesta continuăm prezentarea interviului cu instructorul Cori Grămescu, dar şi exerciţiile care vă vor ajuta să vă modelaţi rapid trupul. Cel mai indicat este să găsim un ritm de lucru şi un program care să ne permită să ajungem regulat la sală, măcar de două ori pe săptămână, pentru a ne menţine în formă.
- Ce părere aveţi despre electrostimulare? Echivalează aceasta cu câteva şedinţe de fitness?
- În general, persoanele care fac sport regulat nu au nevoie de electrostimulare, pentru că muşchii sunt lucraţi la orele de antrenament. Am obţinut rezultate extrem de bune din combinarea şedinţelor de antrenament cu cele de masaj şi împachetări, ceea ce a contribuit la îmbunătăţirea majoră a aspectului pielii. Bineînţeles, doar cu un regim alimentar adecvat.
- Care e secretul unui trup ferm?
- Răbdare, dietă sănătoasă, sport, hidratare, odihnă, tratamente cosmetice! Toate concură spre a obţine un trup ferm, armonios dezvoltat, estetic şi sănătos. Nu există reţete-minune, rezultatele apar în timp şi se menţin cu răbdare şi consecvenţă.


