Clivia este o plantă originară din sudul Africii, unde creşte pe terenuri mlăştinoase. Frumuseţea şi misterul florilor sale au adus-o în Europa în 1854. La noi în ţară este puţin răspândită, fiind mai mult o plantă decorativă în ghivece de apartamente. Are rădăcini groase, cărnoase şi se distinge prin dispoziţia frunzelor şi frumuseţea florilor. Clivia are frunze verzi închis, lucioase, subţiri şi lungi, dispuse în formă de evantai circular, din mijlocul cărora, pe tije florale groase şi înalte, se formează o inflorescenţă de forma unui mănunchi de flori mici colorate în roşu-oranj, având la unele specii, în centru, culoarea galben, asemănătoare cu florile de crin. Read more: Mica mea gradina - Clivia – Dornică de îngrijire
Fiind o plantă tropicală, este un lucru de la sine înţeles că preferă căldura şi umiditatea şi îi priesc temperaturile cuprinse între 20 şi 30 de grade Celsius. Nu este bine să fie ţinută în soare, deoarece se poate arde şi, de asemenea, ar fi bine ca iarna să nu îndure temperaturi mai scăzute de 12 grade Celsius, pentru că va muri. Pământul trebuie să aibă în compoziţia sa în principal scoarţă de copac, resturi vegetale, pământ de pădure. Nu trebuie udată mult, deoarece planta îşi foloseşte rădăcinile în principal pentru ancorarea pe trunchiul copacilor, nu pentru absorbirea apei, apa la rădăcini putând duce chiar la putrezirea acestora. În mediul său natural, Aechmea Fasciata acumulează apa de ploaie şi roua în cupa formată de frunze, deci ar fi bine pentru ea să fie pulverizată pe frunze cu apă. Aechmea Fasciata este membră a familiei bromeliadelor, la fel ca ananasul. Bromeliadele sunt caracterizate printr-un aranjament circular distinct al frunzelor, din mijlocul cărora răsare floarea. Plantele nu au nevoie de îngrăşăminte în următoarele săptămâni, deoarece au fost mutate în pământ de grădină, unde elementele nutritive necesare plantelor sunt disponibile, o dată ce rădăcinile au început să crească.
Cine ajunge prin Dulcele Târg al Ieşilor face o mare greşeală dacă nu trece măcar câteva minute prin Grădina Copou. Dacă nu să admire aleile parcului, măcar să miroasă teiul lui Eminescu. Şi totuşi, ce-i cu acest parc, făcut cunoscut românilor de marii scriitori moldoveni? Aveţi grijă la depozitarea de peste iarnă
Dacă seminţele pe care vrem să le punem în pământ sunt din producţie proprie, ele trebuie păstrate peste iarnă în anumite condiţii. Ţineţi seminţele în plicuri de hârtie, în locuri reci şi întunecoase, cu un grad de umiditate scăzut. Notaţi pe fiecare plic numele plantei, dar şi data la care au fost culese. Înainte de a pune seminţele la încolţit, verificaţi dacă mai sunt bune, supunându-le unui test foarte simplu: aşezaţi-le în apă, pentru câteva ore; cele bune se vor scufunda, pe când cele stricate vor pluti. Folosiţi vase late, joase, pentru a evita îngrămădirea răsadurilor. Ghivecele sau vasele de plastic sunt mai bune decât cele de teracotă când e vorba de răsadniţe (reţin umezeala pentru mai mult timp).
Vasele trebuie să fie foarte curate. Acest lucru îl obţineţi dacă scufundaţi vasul pentru 15 minute într-o soluţie cu 10% înălbitor, după care îl lăsaţi la uscat.
Da, aţi citit bine! Există un arbust ce poartă acest nume nu datorită mirosului deosebit de plăcut cu care se „laudă” teiul comun, ci pentru frunzele mari, în formă de inimă. Sub denumirea ştiinţifică de Sparmannia africana, arbustul are frunze de culoare verde crud, cu aspect uşor pufos. Teiul de cameră nu are pretenţii exagerate în ceea ce priveşte nevoia de apă şi de căldură. Este însă deosebit de pretenţios la vasul în care este „cazat”, având nevoie de un ghiveci foarte încăpător. De asemenea, trebuie să „locuiască” pe o terasă uşor umbrită pe timp de vară şi pe o verandă răcoroasă şi însorită iarna. Iubitor de soare
Mare iubitoare de lumină, Sparmannia africana necesită cel puţin patru, cinci ore de soare intens pe zi pentru a înflori. Deşi tolerează căldura, planta se usucă la arşiţă puternică, temperaturile recomandate fiind cuprinse între 18 şi 24 de grade Celsius.
Read more: Teiul de… cameră
Nu de puţine ori citim pe pliculeţele cu seminţe diverse sfaturi despre cum să plantăm florile ce ne plac. Dacă vedeţi la instrucţiuni „aveţi grijă să păstraţi planta în plin soare”, ne punem deja întrebarea ce înseamnă plin soare. Este de preferat să nu omitem astfel de sfaturi, pentru că altfel riscăm să ne chinuim degeaba cu plantele noastre, să le udăm, să le cântăm şi să le curăţăm, că ele tot nu se vor dezvolta corespunzător, din pricina luminii la care sunt expuse. Şi totuşi, ce înseamnă soare din plin, soare parţial, soare difuz sau umbră totală? La aceste întrebări vă vom răspunde în rândurile de mai jos.
Foarte des întâlnit în casele noastre, asparagusul este o plantă decorativă, datorită frunzelor sale verzui, aciforme, aşezate sub forma unui boschet, dar şi a fructelor sale. Denumită ştiinţific Asparagus densiflorus, planta face parte din familia Liliaceae şi a ajuns în România tocmai din Africa de Sud. Este iubitoare de lumină, de aceea stă foarte bine în dreptul ferestrelor. Evitaţi însă să o ţineţi în soare direct, întrucât se îngălbeneşte. Cum să aveţi plante sănătoase
Pentru că este mai uşor să preveniţi decât să combateţi, iată câteva sfaturi de urmat pentru a avea flori sănătoase: Orice plantă nou introdusă în apartament sau în gospodărie o veţi ţine câteva săptămâni sub o atentă observaţie, ocazie cu care se face şi adaptarea la noul microclimat. Uneori, la plantele de grădină, cum sunt arbuştii şi pomii fructiferi, carantina este bine să dureze un an sau mai mult dacă acestea provin din surse neautorizate.
De câte ori nu aţi întâlnit vara, la marginea lanurilor de cereale, sclipind în razele soarelui, atins de mângâierea vântului, macul roşu de câmp. La începutul verii culoarea lui sângerie atrage privirea ca un magnet prin verdele crud al holdelor. Macul este un tip de plantă perenă. Există totuşi şi specii anuale precum Papaver rhoeas, ce se plantează la soare. I se mai spune în unele locuri iepuresc, măcuţ, mac sălbatic, mac roşu sau paparue. În medicină, de la această plantă se folosesc petalele (Flores Rhoeados), numite şi paparoane.
Rezistent la secetă
Papaver nudicaule înfloreşte toată vara. Florile sunt roşii, galbene, portocalii, roz, violet sau albe. Creşte uşor în soluri sărace. Macul este rezistent la secetă şi de aceea se udă ocazional, în timpul perioadelor de secetă din primăvară sau de la începutul verii.
După ce termină înflorirea, macul intră într-o perioadă de repaus vegetativ, când nu mai este nevoie să fie udat. Ploile din septembrie trezesc macul, ce nu are preferinţe în ceea ce priveşte aerul. Se înmulţeşte prin seminţe, ce se seamănă în februarie sau în martie. Seminţele se pun în frigider cu 24 de ore înainte de a le însămânţa, pentru a întrerupe repausul. De obicei, macii rezistă iarna în grădini şi sunt în general rezistenţi la boli şi la dăunători. Macii sunt potriviţi pentru straturile mixte de flori, unde se pot planta grupat, pentru un impact mai mare.


