de Simona Lazăr
Arta țăranului român - și mă voi referi aici cu predilecție la arta religioasă, care însumează un rol decorativ și un rol profund, spiritual, totodată - este cauționată de sinceritatea exprimării. Fie că vorbim despre pictura pe zid, pe lemn sau pe sticlă, ori de sculptura în lemn (cel mai adesea), în piatră ori diferite alte materiale, nu putem să nu observăm că obârșia acestei (acestor) arte este chiar sufletul naiv al artistului.
Read more: De la sculptură la pictura pe glajă Arta ţăranului român, în spaţiul religios
de Valentin Țigău
Schitul Buna Vestire din Muntele Athos a fost construit la jumătatea veacului al XVIII-lea, pe un versant împădurit și pitoresc, îmbrățișat de pace și liniște. Un loc idilic, pe care l-au ales, în acei ani, ctitorii săi, veniți de la Mănăstirea athonită Xenofont: preotul-călugăr Silvestru din Arta și monahii Efraim Zagorianos și Agapios Tsaritsaniotis. Unii dau ca dată a înființării anul 1753, când apar primele documente care se referă la primele chilii construite (călugării continuau să se roage la Mănăstirea Xenofont), alții susțin că măsurarea timpului trebuie făcută începând cu anul 1766, când a fost sfințită biserica schitului, având hramul „Buna Vestire a Maicii Domnului”. De-a lungul celor aproape trei secole de existență, mulți schimnici s-au retras aici și își dorm somnul de veci în liniștea locului, relicvele lor fiind adăpostite într-un osuar.
Read more: Pelerinaj la „schitul uitat“ De aproape trei secole, Schitul Buna Vestire este o podoabă a...
de Simona Lazăr
O sărbătoare puțin cunoscută, din calendarul ortodox al lunii martie, ar putea fi de interes pentru români deoarece aduce în discuție un nume important pentru istoria noastră, pentru latinitatea poporului roman, și anume pe cel al Împăratului Traian. Dacă momentele de la începutul secolului al II-lea - cele două războaie daco-romane (101-102 și 105-106), înfrângerea armatei lui Decebal și ocuparea romană a unei părți importante din teritoriile locuite de daci) - au importanța lor pentru istoria formării poporului român, dacă îi celebrăm pe cei doi conducători de țări și de oști, în spațiul laic, atunci când ne îndreptăm atenția către istoria creștinismului, observăm că Împăratul Traian nu este atât de bine privit, el fiind unul dintre prigonitori. Cu toate acestea, chiar din neamul lui Traian avem, în calendarul ortodox, o sfântă. Iar în „Viețile Sfinților”, ea este cunoscută ca „fiica Împăratului Traian”. Dar să aflăm despre ce este vorba!
Read more: Pe 22 martie o prăznuim pe Sfânta Muceniţă Drosida, împreună cu cele cinci fecioare-martire,...
de Simona Lazăr
Cunoașterea adevărurilor biblice se face nemijlocit prin citirea cărților sfinte și prin participarea la liturghie. Dar există și o altfel de transmitere și cunoaștere - cea a tradițiilor populare. Aceste istorisiri sau povestiri biblice au apărut cu multă vreme în urmă, în secolele în care a deprinde scrisul și cititul era un privilegiu, tradiția orală fiind unul dintre mijloacele importante de diseminare a informației. Una dintre aceste frumoase istorii este de pe vremea când Adam și Eva trăiau pe pământ (după izgonirea lor din Rai). Este povestea lemnelor de la Scăldătoarea oilor. O vom spune, deci, și noi, în felul în care le-o ziceau părinții și bunicii copiilor de odinioară.
Read more: Ce legătură impresionantă există între Adam, primul om, şi jertfirea pe cruce a Mântuitorului Trei...
de Carmen Bădulescu şi Sorin Dumitrescu
Oricine privește icoana Maicii Domnului a Semnului (sau a Rădăcinii) de la Kursk va fi învăluit de privirea Ei de mamă blândă și ocrotitoare. Smerită la umbra lui Iisus, Preacurata știe să le vorbească tuturor. Și celor năpăstuiți, bolnavi și fără de speranță, dar și păcătoșilor, pe care-i întoarce pe calea cea dreaptă. Ea are milă pentru toți, este limanul și pavăza. Sfânta icoană a Maicii Domnului a Semnului este cinstită pe 8 martie, 8 septembrie și 27 noiembrie.
Read more: Tămăduitoare de boli, mai ales în perioada pandemiilor Icoana Maicii Domnului a Semnului îi...
de Simona Lazăr
Astăzi, când putem să copiem o carte cu un singur click - hai, cu două -, când tipografiile scot tiraje de mii de exemplare în doar câteva ore, când fiecare, cu puțină ambiție, poate învăța să țină un blog (care, în felul lui, e cât o carte sau chiar cât mai multe cărți), aproape nu ne vine să credem că a existat o vreme în care pentru multiplicarea unei scrieri era nevoie de săptămâni de muncă și de migală. Iar pentru generațiile de copii care, în unele țări ale planetei, trec direct pe tabletă, ocolind scrisul de mână, faptul că a existat cândva o îndeletnicire care presupunea să transcrii, scriind de mână, tomuri e ca o scenă desprinsă dintr-un film fantasy. Din varii motive - care țin în primul rând de popularizarea acestui „meșteșug”, care este și artă, totodată, dar și răspunde unei necesități - știm destul de multe despre copiști și scriptorii occidentale și prea puțin despre cei/cele din răsăritul Europei. Însă ori de câte ori cineva nu înțelege cele două cuvinte, ne repezim să aducem în memorie un model dintr-un film de mare succes: „Numele trandafirului”. Dar oare ce este de știut despre manuscrisele copiate de călugării români, din Evul Mediu până mai recent, aproape de noi, în secolul XX? Pentru a găsi răspunsuri la întrebări, am ales un interlocutor pe măsură, familiarizat și cu cartea tipărită (fie ea veche sau nouă), și cu manuscrisele, de la cărțile patristice (ale Sfinților Părinți) la cele psaltice, după care călugări și preoți au învățat cântările bisericești. Protosinghel dr. Mihai Harbuzaru (medalion) este bibliotecar, arhivist, muzeograf și ghid al Mănăstirii Sinaia, iar pentru lucrarea sa de doctorat a studiat manuscrise din patrimoniul acestei sfinte mănăstiri.
Read more: Scriptoriile au apărut cu multă vreme înaintea tiparului Protosinghel dr. Mihail Harbuzaru: „În...
de Simona Lazăr
Moscopole - cândva, cel mai mare oraș al aromânilor din Balcani - a fost numit de călătorii/cercetătorii care au călcat recent pe străzile și ulițele lui când „Atlantida machidonilor”, când „Ierusalimul aromânilor”, când „un Machu-Pichu al aromânității/românității” ori „cetatea pierdută”... Situat la 18 kilometri de Korçë (azi unul dintre orașele în care trăiește o importantă comunitate de aromâni din Albania, cu o viață culturală și spirituală distinctă), la o altitudine de 1.160 m, Moscopole de azi aduce (mult) prea puțin aminte de Moscopole de ieri, orașul în care, la ceasuri sorocite, băteau în același timp clopotele a 72 de biserici ortodoxe!
Read more: Moscopole sau „Ierusalimul aromânilor“ renaşte după 235 de ani
de Simona Lazăr
Numit în popor Aralam, Haralampie sau Haralampie de Ciumă, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie „cel bătrân cu trupul” se prăznuieşte în calendarul ortodox la 10 februarie. Unul dintre cei mai vârstnici martiri întru Hristos de la începuturile erei creștine (a trăit între anii 89 şi 202, în cetatea Magnesia din Asia Mică și avea 113 ani), acesta este cunoscut pentru minunile pe care le-a săvârșit atât în timpul vieții sale, cât și după urcarea sa la ceruri, mai cu seamă în ceea ce privește epidemiile și foametea. În iconografie, este pictat adeseori ținând în lanț ciuma (un spectru sau un schelet alb), călcând-o în picioare sau omorând-o.
Read more: Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, păzitorul de ciumă şi de foamete
de Simona Lazăr
Sfânta Muceniță Agata, ocrotitoarea femeilor care suferă de cancer la sân, este și protectoare a Mănăstirii Antim din București. Pe ea o întâlnim deopotrivă în calendarul catolic și în cel ortodox, în acesta din urmă și sub numele de Sfânta Agathi, prăznuită fiind la data de 5 februarie.
Read more: Sfânta Muceniţă Agata, ocrotitoarea femeilor care suferă de cancer la sân
de Mariana Borloveanu
Venind de la Târgușor și ajungând între dealurile Băltăgeştiului, după ce cobori și urci un drum nu tocmai prietenos, la poalele Dealului Allah-Bair, ajungi la Mănăstirea Crucea. Pentru a ajunge la sfântul lăcaș, a trebuit să traversăm o livadă imensă, iar pe dealurile din jur se contura o panoramă de poveste. E greu de crezut, cum într-o regiune austeră, unde vânturile nu încetează tot anul, se conturează un astfel de loc. Așa am regăsit mănăstirea dintre dealuri, și pe părintele Ilarion Dan (foto), duhovnicul acestei sfinte mănăstiri, despre care intelectualul călugăr are propriile-i criterii de valori. Cuvintele de învățătură ale părintelui m-au ajutat să înțeleg cât de minunată este viețuirea în Hristos și cât de necesară este înțelegerea drumului duhovnicesc.
Read more: Cuvinte de învăţătură de la bancherul devenit călugăr Popas duhovnicesc dobrogean la Mănăstirea...
de Mariana Borloveanu
Pentru că tainele pustiei nu pot fi înțelese din afara acestei fascinante lumi ascetice, am făcut popas de rugăciune chiar în inima sihăstriei din Munții Builei. Și pentru că Bunul Dumnezeu a rânduit ca duhovnicul pustnicilor să fie și duhovnicul meu, voi păstra cu sfințenie această binecuvântare, alături de toate trăirile duhovnicești din lumea pustiei. În zile și nopți petrecute printre pustnici, în lumea de taină a sihaștrilor aveam să înțeleg că isihasmul este un alt mod de viețuire, departe de lume, în locuri ascunse, acolo unde totul se identifică cu privegherea, asceza și neîncetata rugăciune. Povestirile duhovnicești din materialul de față, constituie o filă isihastă la care noi mirenii ajungem doar în situații cu totul aparte. Aceste mărturisiri de taină i le datorez întru totul ieroschimonahului Varsanufie (foto) din Pustia Builei, unul dintre puținii pustnici ai zilelor noastre. Lângă avva am trăit atâtea ceasuri de tăcere, încât am început să simt că seva cuvintelor este mult mai curată, atunci când rodește din umile tăceri.
Read more: Destăinuiri duhovniceşti ale unuia dintre ultimii pustnici ai vremurilor noastre Ieroschimonahul...