de Cristi Șelaru
La 26 mai 1488, începea la Voroneț ctitorirea celebrei mănăstiri cu hramul Sfântului Gheorghe. În cei 526 de ani de existență, mănăstirea a fost admirată și a căpătat un renume mondial. Intrată în patrimoniul UNESCO în 1965, biserica a fost zidită în doar trei luni și trei săptămâni, la porunca domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare. Albastrul de Voroneț, împrumutat parcă din cărțile sfinte, e unic în lume, iar fresca reprezentând Judecata de Apoi e supranumită Capela Sixtină a Orientului.
Read more: Albastrul din inima ortodoxiei româneşti: Voronețde Cristi Şelaru
De fiecare dată când mergem la biserică auzim muzică. Cea dintâi este cea a clopotului, apoi toaca, urmând cea a cădelniței. Părintele Arsenie Papacioc, întrebat fiind, în aprilie 2005, ce melodie îi place, a răspuns: „Bătaia clopotelor, căci ea cheamă viii, plânge morții și împrăștie viforele”. Clopotul are un sens aparte, tocmai fiindcă acesta răsună doar în momentele importante. Glasurile preoților în fața altarului și ale celor de la strană ne fac să simțim și să trăim altfel cuvintele divine.
Read more: Muzica bisericească, oglinda sufletuluide Cătălina Tăgârță
Religia ortodoxă e însoțită de numeroase exemple de vindecări miraculoase. Iar cei care s-au bucurat de mila lui Dumnezeu nu au făcut decât să creadă în El. Autor al cărții „Meditație la medicina biblică”, doctorul Pavel Chirilă (medalion) ne-a spus mai multe despre legătura dintre creștinism și menținerea sau dobândirea stării de sănătate.
Read more: Doctor Pavel Chirilă vorbeşte despre „armele“ creştine cu care pacientul poate lupta cu...de Cătălina Tăgârţă
La naștere, Sfânta Muceniță Irina a fost numită Penelopi, iar la vârsta de 6 ani a fost închisă de tatăl său, Lichiniu, rege în Cetatea Maghedon, într-un turn special construit pentru ea. Companie i-au ținut 13 fecioare frumoase, zeii de aur ai părintelui său, care o păzeau, o bătrână învățătoare, Caria, și un bătrân înțelept, Apelian, care s-o învețe carte. A petrecut astfel şase ani și trei luni, și la vârsta de 12 ani tatăl său gândea să îi găsească soț printre cei mai luminați fii împărătești.
Read more: Muceniţa care a primit nume de la înger: Sfânta Irinade Diana Georgescu
Monseniorul Ioan Robu: „De har şi de binecuvântări să avem parte noi toţi prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea“
Pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, care a a durat 26 de ani, a fost un moment de istorie, clar și elocvent, nu numai pentru catolici, ci şi pentru oamenii de orice culoare și crez. Prețuit pentru curajul cu care a înfruntat dictaturile, supranumit și Papa Tineretului, el devine marele patron al Zilei Mondiale a Tineretului odată cu canonizarea sa. În apropierea acestui eveniment extrem de important al lumii catolice mondiale, avem onoarea de a purta un dialog cu Monseniorul Ioan Robu (foto), Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.
Read more: La 27 aprilie, în cadrul unei ceremonii unice, sunt canonizaţi Ioan Paul al II-lea şi Ioan al...de Carmen Ciripoiu
Scormonind în cufărul cu amintiri, descoperim că, în vremurile de altădată, atât sărbătoarea de Florii, cât şi Paştele erau serbate cu evlavie şi fast, mărturie stând însemnările cronicarilor, dar şi cele ale călătorilor străini, care au petrecut momente unice pe pământul românesc.
Read more: Frumuseţea Sărbătorilor Pascale de odinioarăde Carmen Ciripoiu
Porţile Cerului se deschid, iar Lumina ne cuprinde pe toţi. Hristos ne bate la uşă şi abia aşteptăm să-L primim aşa cum se cuvine. Suntem însă oare pregătiţi pentru marea întâlnire? Dacă ţinem cont de anumite tradiţii şi superstiţii păstrate cu sfinţenie de străbunii noştri, să deschidem uşa şi să spunem cu tot sufletul Hristos a Înviat!
Read more: Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Sărbătoare a Paşteluide Iulian D. Moleianu
Ce este Sfântul Graal? Iată o întrebare mereu la modă, dar misterul a fost sporit de o recentă descoperire care a avut loc în Spania. Dincolo de autenticitatea discutabilă a acestui potir, vom încerca să găsim adevăratul răspuns, departe de exuberanţa arheologilor şi de orice fantezie scriitoricească.
Read more: Sfântul Graal, cea mai căutată relicvă a creştinătăţii, ar fi fost descoperit în Spania, la Leonde Dana Purgaru
Celebrul papirus în care este menţionată „soţia lui Iisus”, document ce a fost catalogat drept fals şi a generat nenumărate controverse, este într-adevăr străvechi şi nu reprezintă un fals realizat în epoca modernă. Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Columbia, Universitatea Harvard şi de la Massachusetts Institute of Technology, SUA.
Read more: Iisus a avut... discipolede Gabriela Niculescu
Nu doar Graalul are o poveste controversată, ci şi Cina cea de Taină. Recent a fost lansată ipoteza conform căreia ultima masă pe care Iisus Hristos a luat-o alături de cei 12 apostoli, în seara din Joia cea Mare, a avut loc, de fapt, într-o miercuri, afirmă un profesor universitar britanic într-o carte publicată de Universitatea Cambridge. „Am descoperit că cina a avut loc miercuri, pe data de 1 aprilie din anul 33”, a declarat profesorul Colin Humphreys.
Read more: Cina cea de Taină ar fi avut loc într-o miercuri, nu în Joia Marede Laura Zmaranda
Au trecut mai bine de 2.000 de ani de când, răstignit pe crucea păcatelor omenirii, Mântuitorul a răscumpărat sufletele noastre. De atunci şi până acum, oamenii au păstrat în conştiinţa colectivă sacrificiul fără margini din care am renăscut. Sărbătorile Pascale sunt marcate de o tradiţie seculară despre care se zice că ar fi început chiar în momentul în care Iisus Hristos era pe cruce. Legenda spune că Maica Domnului a aşezat sub crucea pe care era răstignit Mântuitorul un coş cu ouă, care au fost colorate în roşu de sângele scurs din rănile Sale. Deşi adevărul despre această întâmplare nu va fi niciodată pe deplin cunoscut, tradiţia s-a păstrat până în zilele noastre. Un omagiu umil, pe care fiecare l-a recreat aşa cum a considerat de cuviinţă. Florin Bejinari, pictor iconar de pe tărâmurile Bucovinei, a ales să-şi transpună picturile pe coajă de ou. Un meşteşug despre care spune că este dispus să-l împărtăşească celor care vor să îl ducă mai departe.
Read more: Biblia, ilustrată pe coajă de ou