Îşi fac unii câte un test RMN şi li se spune că au un anevrism cerebral. Pacienţii ridică din umeri a nelămurire şi, dacă ar fi să se spună mură-n gură, ar trebui formulat aşa: „În peretele unuia dintre vasele creierului a apărut o „găluşcă”. Forţând o comparaţie, e ca atunci când în anvelopa maşinii a apărut o umflătură, o gâlmă. Read more: Găluşca din creier Cum e viaţa asta, în care o bucăţică mică de frecvenţă ne împiedică să ne încărcăm din atmosferă cu energii folositoare... Fiindcă acea mică bucăţică de frecvenţă ne face pe noi să fim deasupra joasei frecvenţe a energiilor utile corpului omenesc ce se află în jurul nostru. Pentru că în atmosferă se găsesc nişte unde electromagnetice joase, ce ne-ar face să fim în formă dacă le-am putea culege în mod obişnuit. Numai că omul le poate aduna să le folosească în corp doar în stare de somn profund sau în stare de transă, când este capabil să-şi coboare propriile frecvenţe ale energiei interioare până către 8 KHz, devenind astfel un fel de antenă ce strânge undele favorabile din jur. Şi iată o altă explicaţie care ne va mira: bioenergeticienii, cei despre care se zice că au un prea plin de energie pe care-l cedează pacienţilor prin mâini, de fapt nu au un surplus de energie, ci au capacitatea de a fi un soi de antenă, de releu ce captează undele de joasă frecvenţă din atmosferă şi le mută în organismul bolnavilor. Read more: Aparatul de încărcare energetică Spiriduş, de fapt o fizioterapie la purtător Multe vorbe fără temei aleargă prin târg. Zboară câte o părere, de la om la om, prin telefonul fără fir, ce n-are niciodată depăşiri de tarif. Rău este că multe dintre zicerile despre sănătate sunt greşite. Reamintim că a fost o vreme în care se spunea că, dacă un copil face prea des roşu în gât, e bine să i se scoată amigdalele. Fals! Mai târziu s-a dovedit că amigdalele fac parte dintr-un lanţ de apărare imunitară şi că ele nu trebuie scoase în cazul deselor infecţii zdravene în gât. Chiar e bine ca organismul copilului să se ia la trântă cu vreo patru amigdalite pe an ca să-şi fortifice autoapărarea imunitară. Chirurgiile moderne caută să menajeze amigdalele şi la nevoie ele sunt doar „lustruite“ cu un laser, pentru a le anula adânciturile, sau se extirpă numai o bucăţică de amigdală. Read more: Bârfe şchioape despre organism Toată lumea bănuieşte că tiroida este regina balului dat de glandele endocrine. Că prea toţi oamenii când aud de glande rostesc pe nerăsufalte numele de tiroidă. Sunt lăsaţi să creadă că şefa glandelor e tiroida, când, în realitate, medicina spune că împărăteasa glandelor este hipofiza din creier. În practică însă, cele mai cunoscute şi mai des întâlnite boli ale glandelor sunt ale tiroidei. Read more: Ce şmecherii mai face tiroida Prin telefonul fără fir umblă tot felul de păreri şi de sfaturi privind sănătatea şi tratarea bolilor... Din păcate, toată treaba este o „lăutărie” păguboasă. Cel mai rău este să înghiţi pilulele lăudate de o vecină de scara blocului, că şi ei i-au făcut bine, deci că sunt potrivite şi pentru tine. În felul ăsta nu veţi reuşi decât să ajungeţi în camera de gardă a spitalelor. Nu trebuie să ne ghidăm după indicaţiile vreunui cumătru din Huşi atunci când ne supără vreo boală. Doar medicii sunt cei care pot decide diagnosticul, doar doctorii sunt cei care pot hotărî care este tratamentul potrivit. Read more: Cine ne mănâncă ficaţii? Frumoasa expresie „ca argintul viu”, tipic românească, cred că se potriveşte cel mai bine copiilor. Năzdrăvăniile sunt invenţii ale micuţilor, care par a fi permanent pe arcuri. Ei nu merg, ci aleargă, sar ca o minge de ping-pong şi bucuria lor este căţăratul pe garduri, în pomi sau pe mobilele din casă. Ei bine, de copilărie se leagă şi căzăturile. Cad copiii de pe oriunde se urcă, alunecă şi în timpul şotronului, pică şi la fotbalul din curtea şcolii, de ai zice că prichindeii trebuie să fie abonaţi ai secţiilor de ortopedie din spitale. Read more: De ce îşi rup copiii oasele mai rar? Când încep să nu mai se aşeze bine pe orificii supapele motorului de automobil se dă peste cap toată funcţionarea maşinii, nu are putere, gâfâie, consumă multă benzină şi devine un fel de roabă. Supapa este un fel de capac ce se ridică şi se lasă pentru a permite curgerea unui fluid doar într-o anume direcţie şi pentru a împiedica reîntoarcerea pe contrasens. Există supape în toate motoarele. Dar oare există supape şi în corpul omului? Ei bine, da! Şi vom detalia două tipuri de supape: cele de la picioare, care, prin neîndeplinirea, funcţiei duc la varice, şi cele de la inimă, care-l trimit pe om pe masa de operaţie a chirurgului cardiovascular. Read more: Supapele din inimă şi din picioare Oricât de gras ar fi contul în bancă, oricât de lucitoare ar fi caroseria limuzinei, oricât de îndestulat ţi-ar fi traiul departe de locurile natale, la mii de kilometri, te apucă mai în fiecare zi un dor tulburător de acasă. Înţelegând prin acasă oraşul unde ai văzut lumina zilei, românii care să vorbească în preajma ta graiul strămoşesc, obiceiurile şi muzica neamului tău. Read more: Mai sănătoasă este mâncarea ca la mama acasă Există unii doctori la care ajungi oricum, oricât te-ai răsuci, oricât te-ai strofoca şi învârti, întâlnirea cu ei se întâmplă în destinul fiecăruia. Iată numai câteva exemple. Nu e om care să nu fi bătut la uşa stomatologului... oricât ai cânta, metaforic vorbind: „haida, haida de trei ori, să-ţi miroasă gura a flori“, până la urmă tot te fulgeră câte o durere de măsele de sari în sus să spargi tavanele. Că de perforarea dinţilor au avut grijă cariile. După cum niciun om nu poate evita întâlnirea cu oftalmologul, măcar pentru simplul motiv că, pe la 40 de ani, îţi pune coarne vederea de aproape, depărtezi ziarul, devenind ridicol, şi toţi cei peste 40 de ani, dar absolut toţi trebuie să-şi pună ochelari cu dioptrii plus ca să poată citi normal. Read more: Bate vântul reumatismului în încheietură Se întâmplă uneori să stai de vorbă cu un om şi să observi că deodată interlocutorul din faţa ta nu mai înţelege nimic din ce-i spui. Parcă i-ai vorbi într-o limbă străină. El te aude, dar nu mai pricepe semnificaţia cuvintelor. Omul acesta ajunge să nu-şi recunoască nici propriile cuvinte, rosteşte fraze ca o mitralieră, vorbeşte tot timpul şi turuie din ce în ce mai multe cuvinte fără sens. Îl întreb, de exemplu, dacă s-a îmbolnăvit, el răspunde: „Mda, îmbolnăvit, dar vine vremea semănăturilor şi metroul nu vine la ora stabilită, iar frigiderul se dezgheaţă.“ O harababură în care apar şi agramatisme chiar la persoane care stăpâneau foarte bine gramatica limbii înainte de acest episod. Omul bate cumplit câmpii. Medicina numeşte această tulburare de vorbire surditate verbală. Read more: Cine aduce brambureala în vorbire? Multe vorbe se răsucesc prin târg. Telefonul fără fir poartă cuvinte şi la coadă la lapte, şi la şuetele de lângă liftul din scara blocului, iar în schimbul de informaţii cu o cumătră din Huşi, mai ales din domeniul sănătăţii, apar o sumedenie de greşeli. Mai prost este când aceste sfaturi, primite de la persoane care nu au nimic de-a face cu lumea bolilor, sunt puse în practică de ceilalţi oameni. Tratamentele după ureche, „lăutăreşti“, pot face chiar rău, fiindcă nu se bazează pe adevăruri medicale. O puzderie de informaţii ce umblă din gură-n gură reprezintă noţiuni eronate. Read more: Lăutăria e plăcută, dar nu în medicină