…De prin 1600, când, se spune, s-a prezentat întâia oară „Hamlet”, mulți au înțeles că piesa cea mai jucată, ecranizată, capodopera din Integrala Shakespeare, nu se reduce la răzbunarea tristului prinț al Danemarcei pe unchiul său Claudius, care i-a ucis tatăl, să-i ia soția și tronul. În acest text de referință al Marelui Will găsim mai mult decât trădare, incest și corupție, este un „șah la rege”, clar atac la Putere. Nu întâmplător Shakespeare își fixează și această piesă în afara spațiului britanic, în Danemarca, unde „este ceva putred”! Deloc întâmplător că montarea piesei și textul dramatic-element de bibliotecă au fost interzise în Rusia stalinistă (1922-1953)…
Read more: Un Hamlet rescris contemporan!…De două decenii, în fiecare an, când se termină sezonul estival, pe malul mării, la Costinești (câteva ediții la Mangalia), tineri actori absolvenți de facultate vin la Gala Hop, Gala Tânărului Actor. Lăudabilă preocupare a UNITER-ului pentru junii actori aflați la porțile Destinului, cu timiditate, talent, speranțe. Anul acesta, la Costinești, la „Vox Maris”, ediția a 19-a, între 5 şi 8 septembrie. Și, ca de fiecare dată în ultimii ani, o exigentă preselecție. Vara aceasta, între 20 şi 23 iulie, la TNB, cam 100 de visători, la două secțiuni, Individual și Grup. În fața unui Juriu select, care s-a tot schimbat, dar, în final i-a cuprins pe Mihai Constantin, Lia Bugnar, Bobi Pricop, Ada Milea, Andreea Gavriliu, directorul Galei fiind iscusitul profesor universitar clujean Miklos Bacs, care a scos frumoase pleiade de actori, unii câștigători prin timp ai Galei Hop. Tema Galei 2016: „Ne-bun după această lume”. Interesant, mai ales pentru candidații la glorie care vin la Gala Hop, unii pentru a doua, a treia oară. Căci, în fiecare an, intră sute de tineri entuziaști la facultățile de teatru din întreaga țară (numai la UNATC în jur de 60!). La absolvire însă mulți se trezesc șomeri cu diplomă!
Read more: Gala Hop sau Gala Stop?…La orice Festival de teatru ajung, mă interesez de prezența dramaturgiei române în context. Chiar dacă acest obiectiv ar trebui să preocupe mai ales regizorii români, directorii de teatre, Ministerul Culturii, ba și UNITER și ICR. Din nefericire, dramaturgia autohtonă rămâne o Cenușăreasă a lumii teatrale din România, deși nicăieri în lume nu există spectacol fără text dramatic (cu excepțiile de rigoare). La ultimul Festival la care am participat, cel de la Constanța, intitulat „Miturile Cetății”, unul de toată lauda din moment ce a fost reluată ideea serilor de teatru antic din 1978, am căutat și texte românești. Doar „De ce Hecuba?!”, după Matei Vișniec, și regretul că, din mărunte orgolii personale, noul director al teatrului din Giurgiu a împiedicat prezența unui spectacol excelent, cu unica piesă de teatru a eminentului filosof Ioan Petru Culianu, „Oreste Regele Sunetelor”… Altfel, un reputat teatrolog mi-a dat de înțeles că nu prea există multe de ales în această nișă. Regret, însă realitatea este cu totul alta, una pozitivă. Avem minunate piese autohtone de teatru antic, de mitologie și desacralizare.
Read more: Teatrul mitologic există, doar trebuie căutat!…Sunt dintre cei care consideră o calitate a Festivalurilor de teatru din România simpla lor existență, în vremuri tot mai vitrege pentru cultură. O salbă de Festivaluri care nasc Sărbători în orașele unde se desfășoară. Mai fiecare Festival are nișa lui, specificul: Comedie (festCo, Galați), Dramaturgie contemporană (Brașov), Teatrul de studio (Pitești), Teatrul scurt (Oradea), Teatrul nou (Arad), Teatrul pentru copii și tineret (Piatra-Neamț), mai nou, cel antic (Constanța) ș.a.m.d…
Read more: Festivalurile, un pat al lui Procust?!…Din trilogia lui Euripide (Pentheu, Semele, Bacantele) s-a păstrat ultima tragedie (scrisă în 405, înainte de Hristos). Ea, „Bacantele”, a fost dedicată nașterii cultului lui Dionysos (Bachus la romani), Zeul care patrona Dionisyacele, festivalurile-concursuri de teatru, organizate primăvara și toamna, 13 fiind câștigate de poetul tragic Eschil. Sărbătoarea în cinstea lui Dionysos venera luptătorii Cetății, văduvele de război și orfanii cărora li se asigura o pensie de stat! În cortegiul lui Dionysos erau bărbați, costumați în țapi, și femei acoperite de iederă, cu simboluri falice la mâini (bacante). Euripide a ales ritualurile închinate lui Dionysos, care, sub mirajul alcoolului, deveneau orgii, de extaz erotic și religios. Câștigătorii Dionysiacelor căpătau ca premiu un burduf cu vin pentru comedie și un țap pentru tragedie. El, Zeul vinului, al pomiculturii, vegetației, al fertilității și extazului fusese omorât, când se afla în pântecele mamei, muritoarea Semele, de Hera, geloasă pe iubirea soțului său Zeus, amor din care se năștea un copil pe care nu-l voia. Numai că Mai-marele Olimpului a scos copilul și l-a ascuns în coapsa sa spre a se naște a doua oară. Un Mit, în care Dionysos, alungat de frații săi, fiii lui Zeus, se decide, sfătuit de Zeus, să înfrățească oamenii și pe aceștia cu natura și animalele.
Read more: Dionysos, sub chipul uluitorului Marius Bodochi…În lunga și frumoasa istorie a Teatrului Nottara a existat un spectacol de antologie: „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă”. Un uluitor text al lui Horia Lovinescu, o regie de excepție (Dan Micu) și o distribuție de Legendă: George Constantin, Alexandru Repan, Dana Dogaru, Ștefan Sileanu. Premiera, în 1979, însă spectacolul s-a jucat ani buni cu casa închisă. Peste decenii, superba parabolă a lui Horia Lovinescu a devenit o realitate pentru Teatrul Nottara, aruncat între Viață și Moarte scenică.
Read more: „Jocul vieţii“, ultima premieră la Teatrul Nottara!…Este mare Sărbătoare, cum a fost și vara aceasta (20-26 iunie), pe tărâmul unde, în numele Zeilor, cu 2.000 de ani în urmă, au apărut primele manifestări teatrale la noi. În vechiul Tomis, în briza Mării Negre, Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”, imn de Frumos peste Dobrogea plină de legende. Acest admirabil Eveniment, realizat de Teatrul de Stat Constanța (director: Dana Dumitrescu) și Consiliul Județean Constanța, s-a născut nu din spuma mării, ci din Serile de teatru antic pe malul Mării Negre, în 1978. Atunci, s-a organizat întâiul Festival de teatru antic din țară, prezentându-se un fermecător spectacol „Legendele Atrizilor”, valorosul scenariu dramatic după Eschil, Euripide și Sofocle, realizat și regizat la înalte cote estetice de Silviu Purcărete. În 1981, la a II-a ediție a Serilor de teatru pe malul Mării, Teatrul din Constanța a prezentat alt spectacol-eveniment, după „Hecuba” lui Euripide, în remarcabila regie a lui Silviu Purcărete.
Read more: Când Zeii se întâlnesc la malul Mării……Nu cred că există teatru din România ce nu a jucat sau nu și-a propus în repertoriu piesa „Gaițele” de Alexandru Kirițescu (1888-1961). Apărută, mai întâi, sub titlul „Cuibul de viespi”, în 1930, la Teatrul „Regina Maria”, ea va fi pe afiș „Gaițele” în 1933, la premiera de la Naționalul bucureștean. O satiră de societate ce ascunde o farsă morbidă, comedie de mediu și de limbaj, dar, mai ales, o critică debordantă a autorului ireconciliabil cu lumea burgheză, un text primit cu răceală, pus la zid de cronica vremii. Să cutezi să montezi, în 2015, „Gaițele” este o provocare. Care, din fericire, Teatrului „Ioan Slavici” din Arad i-a reușit din plin. Meritul este, în primul rând, al experimentatului regizor Laurian Oniga, care a găsit cheia potrivită pentru acest spectacol în zilele noastre. Regizorul a punctat cu un veritabil „as” în start, când în difuzoarele sălii de teatru s-a auzit o voce interioară, în fond cea a lui Alexandru Kirițescu, explicând în două cuvinte de ce a scris piesa, cu înburgheziții care nu mai au suflete. Ei aveau să-l conteste pe autor în seara premierei, pentru că s-au recunoscut pe scenă. Prin această super-„uvertură”, Laurian Oniga a readus în mintea oamenilor de teatru istoria suferințelor autorului, care și-a văzut piesa, după premieră, minimalizată, considerată a nu stârni râsul decât prin mahalagismul dintr-o familie de bogătași. Ba, „Gaițele” a fost privită, în 1956, drept o catastrofă proletcultistă, căci dramaturgul demasca tăios o lume pe care majoritatea poporului român o ura la vremea aceea. Mâhnit de tratamentul piesei și al lui, Alexandru Kirițescu va pleca doi ani în Italia, unde va scrie „Borgia”, ca și necunoscută marelui public.
Read more: „Gaiţe“ de ecou la Teatrul „Ioan Slavici“ din Arad!…În universul Festivalurilor teatrale din România, Teatrul de proiecte „George Ciprian” Buzău (director Gina Chivulescu) și-a găsit o nișă inedită, denumirea Festivalului, „Gala Vedetelor Vede Teatru”, definind Evenimentul. Fiecare ediție cu o temă, susținută de spectacole, colocvii și lansări de carte: Spectacolul-Vedetă, Actorul-Vedetă, Dramaturgul-Vedetă, Regizorul-Vedetă, Comedia-Vedetă, Vedeta: Actor-Regizor, Vedeta: Teatrul „George Ciprian”, Vedeta autentică, Sceno- graful-Vedetă. La ultima ediție, a XIII-a (director de Festival - Adrian Găzdaru), Muzica a fost Vedeta. Două muzici-două, mai ales că se împlinesc 20 de ani de la primul gong în teatrul profesionist din Buzău, inaugurat de regretatul Paul Ioachim, remarcabil actor și dramaturg. Opt zile de teatru-dans, teatru-concert, musicalul în colocviu, lansare de carte, secvețe din celebrul „West Side Story” - un spectacol-conferință cu regizorul Răzvan Mazilu și excelenții tineri Lucian Ionescu, Anca Florescu, Ana Bianca Popescu, Alina Petrică, Alexandra Dușa, Aylin Cadâr, Ioana Repciuc și Daniela Tocari.
Read more: La Buzău, aplauze pentru Triunghiul Vedetelor…Printre meritele ultimei ediții a Festivalului Comediei Românești - festCo, s-a numărat și prezența a trei dramaturgi autohtoni reprezentativi, mereu actuali: Teodor Mazilu, cu „Proștii sub clar de lună” (în pofida unui spectacol jenant montat la Naționalul timișorean!), Tudor Mușatescu și Alexandru Kirițescu, ultimul, firește, cu nemuritoarele „Gaițe”, frumos prezentate de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.
Read more: Tudor Muşatescu şi farmecul comediei sentimentale…Unul dintre dramaturgii români de referință, Teodor Mazilu (1930-1980), a fost redescoperit în ultimii doi ani, spre bucuria generală - regizori, actori, spectatori. Piesa „Mobilă și durere” a fost montată la Teatrul Nottara și, mai ales, la Centrul UNESCO, într-un minunat spectacol purtând marca regizorală a lui Victor Ioan Frunză. Acum, în Festivalul Comediei Românești - festCo, bucuria reîntâlnirii cu alt text minunat „Proștii sub clar de lună”, cu încântătorul, inconfundabilul dialog al lui Mazilu, cu existențialismul lui satiric, unde sublimul și ridicolul supraviețuiesc împreună, spectaculos, în scene memorabile, în care o serie de neica nimeni rostesc cuvinte pretențioase, din instinct gregar, toți prinși într-o asumată entuziastă stare de mediocritate, impostori, canalii sentimentale, limbuți, parșivi, ipocriți, servili, umili, șantajiști, tipi și tipe de periferie care nu au vreun complex în fața culturii, a logicii elementare, ei trăind liniștiți, în incultura lor, în paradoxurile realității, făcând parte din această lume pe dos, care îl apropie pe Teodor Mazilu de teatrul absurdului, fără ca autorul să se fi considerat vreodată ca făcând parte din acest curent. Superba irealitate satirică a lui Teodor Mazilu, nobil filosof al moralei scenice, al caracterelor, mișcată de infernalul mecanism al oglinzilor strâmbe, prinde de minune și vremurilor noastre. Orice surplus de modernizare formală nu reușește decât să deregleze fantastica operă mazileană, să-i răpească farmecul și miza.
Read more: Proştii sub eclipsă de lună