…Un roman atipic, din 2003 („O întâmplare ciudată cu un câine în miezul nopții”), de englezul Marc Haddon, care a făcut senzație în lumea-ntreagă, a fost dramatizat de alt britanic, Simon Stephens, și a ajuns pe prima noastră scenă, la Naționalul bucureștean, în traducerea lui Andrei Marinescu. Unde am urmărit un spectacol de senzație, un triumf al mijloacelor tehnice de ultimă generație, veritabil recital de Echipă magică, în care fiecare s-a întrecut pe sine (Bob Pricop - regie, Adrian Damian - decor, Dan Adrian Ionescu & Mizdan - video, Alexei Țurcan - muzică, Andrei Florea - lighting design). Am început cronica aceasta cu ei, pentru că realmente au strălucit în tendința lor de inovare scenică, argumentată, nu gratuită, încântând și emoționând profund. Am urmărit o nebunie de Spectacol, în care personajul central este uluitorul decor cu două oglinzi laterale și una în fundal, unde, în final, vor apărea, prin proiecție, și spectatorii din sală. Chiar dacă astfel de manevre s-au mai văzut și la o trupă din Praga („Lanterna magică”), am trăit o fascinantă noapte ciudată la TNB, unde m-am trezit înflăcărat de o revelație greu de egalat în viitorul apropiat. Mă încumet să văd acest spectacol încărcat de Premiile Galei UNITER 2017! Oare, nu s-ar putea face o excepție, înscriindu-l la Gala din anul acesta, de la Oradea, fără vreun spectacol-etalon?
Read more: Fascinanta noapte ciudată de la TNB…Ultima premieră din briza mării, la Teatrul de Stat Constanța (director: Daniela Dumitrescu), a însemnat un excelent text („Șobolanul rege”) de Matei Vişniec, jucat întâia oară în România. Și un remarcabil spectacol de teatru social, teatru politic, teatru document, demers tulburător, în stare să emoționeze publicul, dar să-l facă să continue piesa, acasă. Prima piesă a prolificului, valorosului dramaturg român stabilit de ani buni la Paris, ziarist la Radio France International, în care personajul principal este un… gazetar! Unul de front, un francez care prezintă evantaiul dureros al zilelor noastre, în care oamenii se decimează între ei „din prostie”, iar la cursul de jurnalism se cere ca realitatea să fie transmisă cititorilor, telespectatorilor fără poezie, căutându-se, inventându-se, stârnindu-se „un atentat necesar, o dramă, un răzbioi civil, un avion care să explodeze în aer”…
Read more: Un tulburător „şobolan rege“, la Constanţa…Am auzit laude la adresa primei premiere de la Teatrul Mic de după demisia directorului Mișu Dinvale, cu realizări și ca timonier în Sărindar. N-am fost invitat la ultima premieră, poate și datorită prieteniei cu Mișu Dinvale, important este că am văzut spectacolul („Anul dispărut 1989”), săptămâna trecută. Surpriză nu tocmai plăcută, autorul piesei fiind Ștefan Peca, unul dintre noii dramaturgi români cu studii la New York. Voi spune, de la început, că am plecat încântat doar de evoluția actorilor. De-a dreptul încântători Ilinca Manolache și Gheorghe Visu, strălucitoare Maria Ploae, minunată Izabela Neamțu, plini de vervă artistică Mihaela Rădescu, Cuzin Toma, ca și mai puțin cunoscuții Virgil Aioanei și Viorel Cojanu, fiecare dintre cei opt interpretând mai multe roluri.
Read more: Un ghiveci frumos prezentat…Voce bine definită în dramaturgia română contemporană, Dinu Grigorescu este o personalitate debordantă, cu fascinantă tinerețe spirituală la cei 78 de ani pe care îi va sărbători la 4 iunie. Scrie și rescrie, reface toată piesa, de două ori, de zece ori, aleargă prin orașele țării, prin Bulgaria și Serbia, să vadă piese românești montate, semnează cu mare succes (un Premiu, anul trecut) cronici dramatice în multe reviste literare în frunte cu „Luceafărul”, se zbate să înființeze un teatru particular al dramaturgilor autohtoni, țese proiecte pentru America, Franța și China, își susține confrații etc. Weekend-ul ce-a trecut m-a invitat la Pitești să-i urmăresc, la Teatrul Al. Davila, reluarea premierei de acum aproape doi ani, „Ciripit de păsărele” („Ulii nu stau în colivie”).
Read more: Veşnic tânăr şi ferice, Dinu Grigorescu!…De vreun sfert de veac, tot aud cam aceeași „echipă de zgomote” (regizori, directori de teatre, câțiva cronicari de-ai casei) susținând fără argumente: „N-avem dramaturgie autohtonă!”. Acest pseudoconcert de reavoință sună tare fals! Au și fost „casați”, cu o excepție, două, dispăruții din ultimul sfert de veac Teodor Mazilu, Marin Sorescu, Dumitru Solomon, Ion Băieșu, Iosif Naghiu, Valentin Nicolau și alții… Apoi, Dumitru Radu Popescu, Matei Vișniec, Viorel Cacoveanu, Mircea Radu Iacoban, Lucia Verona, Dinu Grigorescu, Radu F. Alexandru, Mihai Ispirescu, Cornel Udrea, Mircea M. Ionescu etc., seniorii sau supraviețuitorii, încă scriu profund, ancorați în prezentul tranzitoriu… Și mai sunt și cei între două vârste (Alina Nelega, Radu Macrinici, Horia Gârbea, Emil Mladin, Laurențiu Budău și alții), prolifici, dar prea rar luați în seamă (las o clipă „noua generație” de dramaturgi români, un capitol aparte!). Și, atunci, cum se poate striga iresponsabil într-un cor de afoni „Nu avem dramaturgie autohtonă”?!... Adevărul e că dramaturgia română contemporană NU este citită! De către regizori (tirania prezentului!), directori de teatre, cronicari dramatici. Excepțiile confirmă regula!
Read more: Victor Ioan Frunză şi salvarea pieselor româneşti!...Unul dintre cei mai jucați dramaturgi din Balcani este bulgarul Hristo Boicev. Cel puțin trei dintre cele peste 25 de piese scrise s-au jucat cu mare succes în Europa, America, Asia: „Colonelul-Pasăre”, „Orchestra Titanic” și „Spitalul comunal”, prezente și pe scenele românești. În 2012, l-am întâlnit pe Hristo Boicev la premiera piesei „Spitalul comunal”, la Teatrul Metropolis din București. Îmi spunea atunci, ușor trist, că, deși multe s-au schimbat de când a scris el piesele de ecou, rămân, din păcate, actuale! Ca și „Colonelul-Pasăre”, cea mai jucată piesă în România a autorului bulgar. Premiera absolută a fost în 2001, la Teatrul Bulandra din Capitală, peste un an se juca la Naționalul clujean, ca în 2008 să aibă premiera la Teatrul din Deva. Acum, la „Coquette”, un mic, dar inimos teatru independent din București, situat undeva, pe Calea Călărași nr. 94.
Read more: Colonelul-Coquette...Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău (director - valorosul actor și regizor Petru Hadârcă) a jucat două spectacole și în acest ianuarie (după noiembrie 2014) pe scena Naționalului bucureștean, încântând estetic și, mai ales, prin exemplarul curaj în abordarea teribilelor probleme ale prezentului.
Read more: Merkel şi Putin la teatru, în Bucureşti - via Chişinău!Un titlu atractiv propus în noua ediție a generosului Proiect 9 G a Naționalului bucureștean: piesa „Hotel Europa” de macedoneanul de 63 de ani, Goran Stefanovski, unul dintre cei mai importanți dramaturgi europeni. „Hotel Europa”, text scris în 2000, a fost reprezentat în același an, într-o interesantă coproducție teatrală (cu 9 regizori și 25 de actori, fiecare jucând în limba țării de origine), la Viena, Bonn, Avignon, Stockholm și Bologna. Un text dur, despre realitatea aspră din fosta Iugoslavie și dezamăgirile evadării în Occident, unde întâia bucurie ieftină este patul din hotelul cerșetorilor de iluzii. Un text în care tensiunile dintre identitatea personală, etnică și cea politică nasc drame pe bandă rulantă, autorul numind din plecare spațiul... Europereta!
Read more: De ce a trebuit ca un leton să devină român?!...Valentin Nicolau, plecat prematur în Ceruri (la 13 ianuarie 2015), la doar 55 de ani, rămâne în istoria noastră nu doar ca unul dintre valoroșii dramaturgi contemporani atât de puțin jucat, ci ca un activ om de cultură. În bogata-i carte de vizită, două borne au strălucire aparte: fondarea, în 1991, a Editurii Nemira, ce a revitalizat cartea de teatru, și conducerea TVR, în cei mai fructuoși ani ai săi (2002-2005)...
Read more: Aplauze pentru Valentin Nicolau...Unul dintre marii dramaturgi al epocii contemporane este polonezul Slawomir Mrozek (1930-2013). Ziarist incomod, necruțător cu nedreptățile societății poloneze și europene, a emigrat, la 38 de ani, în Italia, apoi, s-a stabilit în Franța. În exil avea să înțeleagă altfel sensurile Libertății, exprimate frust, într-un inedit suprarealism politic, în piesele sale, care l-au făcut rapid celebru, prin „Emigranții” și „Tango”. La trei ani după ce textul „Emigranții” a fost publicat, șapte teatre din România au montat piesa, până la căderea comunismului. Am văzut patru dintre ele, toate minunate creații teatrale.
Read more: Minunaţii „Emigranţi“ din teatrul românesc......Se mai încheie și un An teatral în România. Cu multe lumini, chiar străluciri, dar și cu umbre. În pofida crizei financiare galopante și a dezinteresului autorităților pentru teatrul românesc, în țară au fost foarte multe Festivaluri. De la Oradea, Arad și Timișoara, la Cluj, Bacău, Brașov, de la Iași, Giurgiu și Pitești, la Baia Mare, Buzău, Piatra-Neamț și Râmnicu-Vâlcea. De la Gala Hop - a Tânărului Actor, la fascinația lui Țăndărică și atâtea Sărbători ale trupelor independente, la Superfestivalurile de la Sibiu și FNT (Festivalul Național de Teatru) și primul Festival NETA găzduit de România. Semn că Teatrul românesc, spre lauda lui, refuză să dispară!
Read more: Festivalurile şi Dramaturgia română