…Eveniment teatral în orașul lui Bacovia. Gala Star, ineditul festival, unicat în România, one man și one woman show, a ajuns la o ediție jubiliară. Gala Star X (24-28 aprilie 2015) s-a impus prin același entuziasm creator, în pofida crizei financiare, și printr-un frumos evantai de manifestări și prezențe. În a X-a ediție, concursul de interpretare, cu opt concurenți, toți din România. Nume grele în recitalurile extraordinare (Marcel Iureș - cu „Absolut”, Marius Manole - „Însemnările unui nebun”, Radu Gheorghe - „One Mon Shaw”), mult aplaudate de un public avid de frumos. A existat și un buchet de recitaluri ale teatrului-gazdă, dintre care s-au detașat minunata, tulburătoarea actriță Eliza Noemi Judeu, în „Alcoforado’s Sound” (după „Scrisorile portugheze”), și Daniela Vrânceanu, în „Amalia respiră adânc”, de Alina Nelega, ambele în regia pasionatei Firuța Apetrei. Cât despre „recitalurile extraordinare”, nu cred că ele pot însuma și tineri aflați la porțile Thaliei!... Printre cei care au impresionat în mod deosebit s-au numărat japoneza Yumiko Tsuji, care a recitat, în niponă, poezii de Matei Vișniec, Matei Chioariu, impunător prin forța scenică și de improvizație în monologul „Seeking Wild”, Isabela Neamțu, cu vervă și vitalitate în „Laughing Wild” (ambele în regia valorosului Horia Suru), ca și prospețimea lui Ingrid Robu, într-un spectacol totuși prea lung („Fetița soldat” de Mihaela Michailov). Cum s-a bucurat de interes și un recital extraordinar în premieră, „Sublocotenentul Gusti”, după Arthur Schnitzler, în interpretarea și regia lui Alexandru Bogdan.
Read more: Anca Sigartău, stea la Gala Star!…18 aprilie 2015 înseamnă o zi de Istorie în letopisețul teatrului românesc. În această zi, Naționalul bucureștean și-a primit spectatorii într-un veritabil Paradis, așa cum este noua, moderna, fascinanta Sală Mare (980 de locuri). Este mai mult decât o sală de teatru, este Templul Thaliei ultramodern. Când am pășit în el, am plâns de Frumos.
Read more: Capodopera lui Ion Caramitru...Titlul exact al ultimei premiere de la Teatrul Foarte Mic este „Vania și Sonia și Mașa și Spike”. Nu-i piesa vreunui dramaturg rus, cum ar părea, ci a americanului Christopher Durang (născut în ianuarie 1946, peste drum de New York, în statul New Jersey). Totodată, actor și cinefil, primind, chiar, Premiul Tony pentru cea mai bună carte („Istoria filmului american”), dar și un „Tony”, în 2013, pentru cel mai bun text dramatic (piesa amintită mai sus). Premiera de la Teatrul Foarte Mic nu a însemnat însă debutul în România al dramaturgului american. O piesă („LSD Theater Show” s-a montat la Godot, în regia lui Horia Suru), iar la alt teatru independent (Thepsis) „Măicuța Maria Ingratius vă explică totul”, piesă premiată, după care s-a făcut și un film.
Read more: Vania şi Sonia şi Maşa şi Spike şi... Horia!...Ultima premieră de la Teatrul de Comedie a șocat din multe puncte de vedere. Mai întâi, piesa, „În plină glorie” („Glorious”), scrisă, în 2005, de englezul Peter Quilter (tradusă excelent pentru „Comedie” de dramaturgul Dan Mihu). Un text despre viața unei soprane americane (Florence Foster Jenkins) celebră prin lipsa vocii, care s-a jucat în 20 de țări, cu un succes nebun. În pofida antitalentului, Jenkins va demonstra ce înseamnă nebunia de a visa, prin Concertul de la celebra Carnegie Hall, din New York, în 25 octombrie ’44, cu o lună înainte să moară.
Read more: Încântătoarea soprană Felicia Filip, star la „Comedie“!...În lumea teatrului românesc, un segment nu pare acoperit nici de texte, nici de spectacole: viața, problemele de astăzi ale adolescenților. În ultima vreme, câteva excepții: Naționalul craiovean („Profa de religie”), Brăila („Domnului profesor cu dragoste”) și Giurgiu („Școala de proști”). Cu atât mai trist, cu cât există și teatre de copii și tineret!
Read more: Eveniment, la „Excelsior“!...Un recent sondaj de opinie, realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, a oferit publicului larg câteva cifre cutremurătoare! Spre exemplu: 63% dintre cei consultați n-au mers vreodată la teatru! Doi români din cinci nu citesc niciodată vreo carte! La polul opus: televizorul (98%), radioul (94%), filmul (88%), telemobilul (72%) sunt marile preferințe ale respondenților în cadrul Barometrului de consum cultural. Teme de meditație pentru ambele părți: și producători, și consumatori!
Read more: Teatrul, acest OZN pentru unii!…Îmi place să văd același text în mai multe variante regizorale. Fiecare aduce, firesc, ceva nou, în funcție de stilul directorului de scenă, dar și al interpreților și al noilor relații de joc. Un astfel de text, o comedie bulevardieră, purtând semnătura actriței franceze, de origine algeriană, Pauline Daumale, totodată îndrăgostită și de scris, câteva piese aducându-i aplauze și premii („Concurs de împrejurări”, „Adam și Eva”, „Ținta”, „An Nou fericit”). Povestea celor două femei obligate să trăiască singure în noaptea Revelionului a cunoscut până acum trei montări în România. Prima, la Teatrul Național Radiofonic, în 2009, sub titlul „Sărbătoare cu bucluc”, cu distinsele Adela Mărculescu și Rodica Mandache (regia: Vasile Manta). Peste un an, la Teatrul de proiecte „George Ciprian” din Buzău, sub titlul „Doamna și instalatorul”, în adaptarea actriței Catrinel Dumitrescu (care a reușit și un rol admirabil), secondată de Carmen Trocan, în regia lui Radu Nechifor. Spectacolul acela, cu succes de public și de critică, i s-a părut totuși lui Catrinel Dumitrescu „rămas undeva, încremenit în energii neconsumate”. Când Marinela Țepuș, directoarea Teatrului Nottara, a lansat provocarea unei alte montări a piesei, Catrinel Dumitrescu și-a asumat și regizarea comediei amare. Nu a fost însă la un debut în regie al remarcabilei actrițe, căci ea a mai pus în scenă „Cum e dincolo de mare” (2005) și „Bătrânul” (2007). Acum, premiera teatrului bucureștean, sub titlul „Aici nu-i de joacă”, un veritabil joc cu două regine ale scenei românești, Catrinel Dumitrescu și Victoria Cociaș, în aplaudate recitaluri.
Read more: Joc cu două Regine…Cel mai mare dramaturg din istoria Suediei, August Strindberg (1849-1912), pentru care visul era esența omului, a suferit enorm din cauza urmașelor Evei. Nu atât în pierderea Premiului Nobel pentru Literatură, în 1912, în dauna concetățenei Selma Lagerlof, cât, mai ales, iubirilor, mai toate ratate. Întâia căsătorie, cu actrița Siri, soția răpită baronului Wrangel, a durat 14 ani… Cea cu o ziaristă, de jumătatea vârstei sale, 18 luni… Ca al treilea divorț, cu actrița norvegiană Harriet, să vină după trei ani. Dezastrul său sentimental l-a propulsat însă spre apogeul carierei literare. Deloc întâmplător, el spunea că „un scriitor este doar un referat a ceea ce a trăit”…
Read more: Femeile lui Strindberg…Un nobil proiect al Naționalului bucureștean (în colaborare cu interesantul Centru de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”) pentru tinerii creatori, regizori și scenografi și-a tras cortina peste prima ediție. Pe scurt, fine del primo tempo la 9G, adică Noua Generație. Am scris despre acest nou și lăudabil fenomen. 42 de proiecte la startul visurilor. Șapte au rezistat unei selecții serioase. Nu toate foarte bune. Poate, două-trei de luat în seamă. Un singur proiect însă a ieșit din comun. A încântat și a fost prins în repertoriul Teatrului Național. Și face în continuare „valuri” nu doar printre spectatorii tineri. Este „ArtOrchestra”, ultima superbă nebunie scenică a regizorului, deja de top, Horia Suru. După „Cokoși”, la Teatrul Act, „Călin (povestea modernă)”, la „Bacovia”, acum, junele creator, novator, născut în Bacău și școlit „cum laudae” la Cluj, a șocat, a încântat iarăși. De sub Feleac și-a chemat trei prieteni actori, Emilian Mârnea, Petre Ancuța (remarcați și în Gala Hop de la Costinești!) și Florin Călbăjos, orchestrați spre frumusețea teatrului de Miklos Baci, marele pedagog-făurar de talente rare. Și au pus de un spectacol cum nu este altul, la ora actuală, în România: „ArtOrchestra”…
Read more: „Orchestra“ lui Horia Suru a (în)cântat o GeneraţieLa 71 de ani de la debutul său scenic, una dintre cele mai frumoase piese românești, „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, a revenit, pentru a treia oară, pe aceeași scenă. La 1 martie ‘44, se lansa la Teatrul „Alhambra” (casa de azi a Teatrului de Comedie), cu Radu Beligan în rolul lui Miroiu… La 8 decembrie ‘70, revenea la „Comedie” (sub titlul de afiș „Alcor și Mona”), cu Silviu Stănculescu în rolul profesorului Miroiu și Stela Popescu în rolul Monei… Ca la 8 februarie, anul acesta, să primească aplauze tot la Teatrul de Comedie…
Read more: „Steaua fără nume”, dar cu istorie şi multe aplauze…În literatura română, Ion Minulescu (1881-1944) este cunoscut drept „regele romanțelor” și nu doar pentru volumul „Romanțe pentru mai târziu” sau pentru superbele versuri din „Odeletă” („În cinstea ta/ Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete/ Voi scrie trei ode/ Trei romanțe/ Trei elegii/ Și trei sonete”) sau din „Celei care minte”. Numai că inima vestitului poet (considerat postsimbolist), mereu îndrăgostit, a bătut și pentru teatru, lucru mai puțin cunoscut, mai ales astăzi. Gen literar în care s-a bucurat de un mare succes de public cu „Pleacă berzele”, „Manechinul sentimental” și, în special, „Allegro, ma non troppo” (toate reprezentate la Naționalul bucureștean, unde poetul romanțelor a fost director, şapte luni, în 1926). Cea mai cunoscută comedie a maestrului adulterului - „Allegro, ma non troppo”, jucată nu doar la București, dar și la Bratislava și la Buenos Aires!
Read more: Regele romanţelor - aplaudat la Naţional!