Mircea M.Ionescu

„Colonelul şi păsările“ visând la „bastonul de General“!

...Îmi place să descopăr noi actori și regizori, tineri cu talent, pasiune și speranțe, fiecare visând la „bastonul de General” aflat în ranița fiecăruia, care, nu-i așa, într-o bună zi... Un asemenea tânăr am aplaudat cu bucurie într-un recent spectacol prezentat de Teatrul „Ariel” din Râmnicu-Vâlcea în „Ariel Inter Fest”, Festivalul Internațional ținut în perioada 17-21 iunie, în Zăvoi. Spectacolul, „Colonelul și păsările”, un text excepțional al bulgarului Hristo Boicev, jucat în mai toată lumea. L-am văzut și la noi, la Teatrul Bulandra, și, acum doi ani, la Teatrul Independent „Coquette” din București. Este o piesă tulburătoare, cu povestea unor pacienți dintr-un spital de boli mintale, care, de la un rătăcit colet cu uniforme ONU, cred că au interceptat un semn militar și decid să-și facă propria armată ca să plece cu ea la Strasbourg pentru a se înrola în Forțele Națiunilor Unite! Comică și tragică, această pregătire de... exod al nebunilor, într-un M.A.S.H. cu iz balcanic, nu-i decât visul de evadare dintr-o realitate-închisoare, dintr-o societate în care individul este uniformizat, depersonalizat treptat, dar total.

În patru Festivaluri de teatru, doar o piesă românească şi o dramatizare!

…Mai și iunie au fost (și ele) luni bogate în tot felul de Festivaluri de teatru. Cele mai multe cu spectacole de ținută, chiar dacă unele s-au repetat în ultimii ani pe la mai multe Gale. Din păcate, în mai toate aceste Sărbători ale Teatrului desfășurate în România găsim foarte rar dramaturgia autohtonă!... „Subiectul” nu este nou, dimpotrivă, dar cu atât mai mult el devine dureros, vinovații fiind selecționerii festivalurilor și mulți directori de teatre din țara noastră pentru care dramaturgia românească pare o corvoadă, dacă ei admit, cumva, că ea există!

Neconvenţional nu înseamnă neînţeles!

…Nu mă număr printre fanii neconvenționalului, ceea ce nu mă împiedică, însă, să urmăresc și astfel de spectacole, considerând că unele pot etala forme novatoare în arta spectacolelor. Cu condiția să nu eludeze logica elementară, „măsura în toate”, bunul-simț. În context, recentul Festival Internațional de Teatru ATELIER 25, sau Gala Teatrului Altfel, de la Baia Mare, cu lumini și umbre în aria neconvențională. De la spațiul de joc la modalitățile de tratare.

Ineditul, încântătorul „Teatru’n şură“!

...Astăzi, teatrul nu se mai joacă doar pe scenele clasice. Este la modă explorarea a tot felul de spații neconvenționale. Unul dintre ele l-am descoperit în cadrul celui mai vechi Festival Internațional de Teatru din România, ATELIER 25, la Baia Mare. În Muzeul de Etnografie, într-o șură numită „Valea Vinului”, printre lavițe de lemn, ștergare, cu spectatori de toate vârstele stând pe baloți de paie, sub cerul liber, am urmărit realmente un încântător spectacol de teatru clasic, „Doctor fără voie” de Moliere, cu actorii jucând la teatre din București, din Ploiești, din Târgu Jiu, din Târgoviște, cu regizor profesionist, Victor Olăhuț, angajat al Teatrului din Baia Mare, după ce a montat și la Naționalul din Cluj, oraș unde a terminat facultatea la clasa regretatei Mona Chirilă.

Veşnic tânărul „Bibliotecar“ şi cel mai vechi Festival de Teatru din România!

…În bogatul evantai al Festivalurilor de Teatru din România, unul ocupă un loc absolut aparte. În primul rând, este cel mai vechi, debutând la 19 octombrie 1992. Teoretic, ar fi trebuit să participăm, vara aceasta, la Teatrul Municipal Baia Mare (1-9 iunie), la a 26-a ediție. Numai că Festivalul Internațional de Teatru ATELIER și-a aniversat, în încântătorul Maramureș, un sfert de veac de existență!... El a fost ctitorit de un dramaturg de elită la Sf. Gheorghe, unde s-au produs 10 ediții, ca, în obiectiv statut itinerant, s-a văzut mutat să fericească și spectatorii în Teatrul Turn din Sighișoara (orașul natal al creatorului acestui Festival-Altfel!), la Baia Mare, Satu Mare, iarăși la Sf. Gheorghe, iar acum, sub Dealul Florilor, în Maramureș, să sărbătorească un sublim Sfert de veac.

Prea multe Festivaluri de teatru?

...Nu o dată, în ultimii ani, am auzit păreri conform cărora în România se desfășoară prea multe Festivaluri de teatru! Nu am fost niciodată de acord cu un asemenea punct de vedere, fiind convins că numărul mare al Evenimentelor teatrale reprezintă vitalitatea scenei românești și în condiții materiale nu tocmai de lăudat. Consider, chiar, că orice Festival de teatru, mai ales cele cu participare internațională, poate contribui la dezvoltarea imaginii actuale a Teatrului românesc, unul dintre puținii mesageri de top ai României în lume, dar și la realizarea unui mic boom financiar în orașele respective, pornind de la folosirea hotelurilor, a restaurantelor, la vizitarea muzeelor și la vânzarea de suveniruri. Dacă însă avem ceva de discutat, atunci, firește, planificarea este cea care lasă de dorit, în unele cazuri existând Festivaluri care își suprapun destule zile, carență nesemnalată în premieră. Ca argumente, să aruncăm o simplă privire spre primăvara și vara Festivalurilor de teatru ținute în România...

„Oamenii lui Shakespeare“ l-au încoronat cu Premiul UNITER pe... Publius Ovidius Naso!

...În 7 mai, ziua când Steaua, în 1986, se încorona Regina Europei, la Sevilla, în 7 mai anul acesta, voiam să spun, la ultima Gală UNITER care, în an Centenar, nu putea avea loc decât la Alba Iulia, orașul Marii Uniri, Premiul pentru Cel mai bun spectacol radiofonic a fost atribuit producției „Ovidiu-Exilatul de la Pontul Euxin”. Bijuteria de spectacol radiofonic, realizată în cadrul Proiectului „Biografii, Memorii”, coordonat cu har de Magda Duțu, a avut drept autori principali doi... „oameni ai lui Shakespeare”: Emil Boroghină, printre multe altele și ctitorul vestitului în lumea-ntreagă Festival Shakespeare, ce se ține, din doi în doi ani, în România, și remarcabilul regizor Gavriil Pinte, care tocmai a văzut încununată, primăvara aceasta, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea (sub directoratul lui Daniel Vulcu), o trilogie shakespeariană rară, cu inteligente inserții de George Banu: „Hamlet”, „Lear”, „Macbeth”.

„Păguboşii“ din mahalaua fericită…

…La Teatrul Nottara (director Marinela Țepuș), o nouă premieră de public: „Asta-i ciudat! Păguboșii”, comedie muzicală cu libretul lui Eugen Rotaru și muzica lui Laurențiu Profeta, pornind de la bogata operă - poezii, poeme piese de teatru - a inconfundabilului Miron Radu Paraschivescu (născut, în 1911, la Zimnicea, plecat între îngeri, în 1971, la București). Autorul acelor epatante „Cântice țigănești”, poetul sedus de Malraux și Anton Pann, cel asociat de unii cu Whitman și Garcia Lorca, va avea stilul lui aparte, trăind viața ca o flacără, exaltând simțurile libere, voluptatea sălbatică și erotismul nesufocat. În poezii, poeme și piesele „Asta-i ciudat! Păguboșii”, „În marginea vieții”, „Irezistibilul Bolivar”, Miron Radu Paraschivescu se dovedește un pasionat literat al străzii, căutând frumosul în jargoul frust, limbajul nefardat, dar colorat al mahalalei, cu patimile ei, cu focurile iubirii, durerile, dramele și sărăcia care nu ucid visurile, toate sub cânticile de suflet veșnic la puls ridicat, în acordurile muzicii de pahar și de inimă albastră. Din interesantul Caietul-program al spectacolului am aflat că textul ultimei premiere a mai cunoscut o montare la „Nottara” în urmă cu 28 de ani!…

Sfaturile Rodicăi Mandache către studenţii săi şi tinerii actori

...Premieră de excepție la Teatrul Național Radiofonic: „Sfaturile Melaniei”, de dramaturgul basarabean Irina Nechit. Cel mai bun text în Concursul de Dramaturgie ținut anul trecut pe malul stâng al Prutului. Piesa care i-a prilejuit Irinei Nechit, ziarist de ținută, poet postmodernist premiat, debutul ca dramaturg în România. Ea nu a debutat însă în dramaturgie. Dimpotrivă, a fost jucată cu succes în teatrele din Basarabia. La Naționalele din Chișinău: „Maimuța în baie” la „Satiricus I.L. Caragiale”; „Doamna din satul florilor ce mor” la „Eugene Ionesco”; „Mi-e frică de Marea Neagră”, după monodrama „Nudiștii”, la „Mihai Eminescu” și „Culoarul morții”, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Bălți. Acum, „Sfaturile Melaniei”, altă monodramă.

Fascinaţia Antigonei, cea care aduce „Iubirea, nu Ura“!

...„Antigona”, capodoperă a tragediei clasice grecești, prima scrisă în trilogia cu „Oedip rege” și „Oedip la Colonus” de Sofocle, preferatul lui Aristotel dintre poeții Atenei secolului al V-lea, câștigătorul a 18 premii literare, neștiind ce-i alt loc în ierarhia valorilor. Antigona e fiica lui Oedip, condamnat la orbire și rătăcire de zei pentru incestul cu Iocasta, mama sa, care i-a mai născut pe Etocle, Polynice și Ismena. Cei doi băieți vor muri în luptă fraticidă, cum i-a blestemat Oedip, în Teba, unde domneau în paza unchiului Creon, care decide ca Etocle să fie îngropat ca un erou, în timp ce leșul lui Polynice e lăsat hrană pentru corbi și animale sălbatice. Antigona sfidează însă legea lui Creon, în numele obiceiului strămoșesc al îngropării celui mort, și îl acoperă cu pământ pe Polynice, fapt pe care regele nu-l iartă, întrebând de „nu-i o încălcare a ordinii divine?”.