Editoriale

La taifas cu… animăluţele noastre

„Singuri acasă” este varianta românească mai ispititoare pentru public, pare-se, decât simpla traducere a „Vieții secrete a animalelor de casă”, la care de luni bune vedem trailerul și așteptăm cu nerăbdare rezultatul final. Extrem de izbutit este scurtmetrajul care precede povestea. Minionii (mult mai simpatici decât pokemonii) care încearcă să strângă bani ca să-și cumpere un storcător sofisticat pe care l-au văzut într-o reclamă tv. În principiu, ar trebui să tundă doar iarba, dar totul se lasă cu un dezastru în curtea unor bătrânei, unde au de-a face inclusiv cu un oribil pitic de grădină, care nu știe să zâmbească, mai ceva ca vânzătoarele autohtone. Poantă după poantă, încălzirea e deja gata pentru filmul de lung metraj, care se petrece la New York, printre câini și o armată de pisici, parțial maidaneze, din când în când și ceva oameni, dar și un porc tatuat, un șarpe, un uliu, un porcușor de Guineea ușor amnezic, un peștișor, un papagal bicolor, o veveriță, un iepure imposibil și celebra replică finală din „Unora le place jazzul”: „Nimeni nu-i perfect”. În plus, o vizită într-o fabrică de crenvurști, care par foarte la modă, inclusiv în oroarea grotesc-sexuală „Sausage Party”, care, atenție mare!, nu e sigur pentru copii, spre deosebire de cel despre care vorbim, unde, inițial, marea luptă se duce între un cățel fericit cu stăpâna sa, până ce apare concurența, un dulău luat de la un adăpost. Așteptăm cu nerăbdare „Nouă vieți”, cu Kevin Spacey, în care un miliardar antipatic e pedepsit să devină motan (o fi vreo aluzie la Donald Trump?).

La taifas cu… Vestul Sălbatic din zilele noastre

„Hell or High Water” în traducere exactă: „Fie ce-o fi”, dar sună bine și „Cu orice preț”, inițial trebuia să se numească „Comancheria”, pentru că totul se petrece undeva în Texas, unde sunt în continuare indieni comanche, care, apropos, înseamnă: „veșnic dușman”. Filme despre spargeri la bănci s-au mai văzut. Această producție, însă, a ajuns până în competiție la Un Certain Regard anul acesta, la Cannes, la concurență cu „Câini” de Bogdan Mirică. Totul e tratat în cheie ironică până la un punct, cu haz, sau mai bine zis cu o cascadă de replici, una mai izbutită decât cealaltă, mai ales în dialogul-duel dintre Jeff Bridges și Gil Birmingham (realmente texan comanche), doi polițiști aparent incompatibili. Cei doi răufăcători sunt frații (din scenariu) Chris Pine și Ben Foster, care într-altele fură și de supărare pe instituțiile care dau bani cu camătă nedeclarată. Orășelele din America profundă sunt dezolante și par la ani lumină distanță de Los Angeles-ul hollywoodian cu care conotăm noi metropolele de peste Ocean. De neuitat sunt două scene: una într-un local, unde poliția încearcă să afle dacă cei doi nelegiuiți au fost pe acolo și să fie eventual turnați, ceea ce nu prea le iese, mai ales că sunt băieți frumoși și au lăsat și un bacșiș cât toate zilele (de 200 de dolari), că doar aveau de unde, și cea dintr-un fel de restaurant amărât T-Bone, unde o chelneriță (Margaret Bowman) cu experiență, cum se zice mai nou, adică bătrâioară, dar cu care e bine să nu te pui, vrea să ia comanda și anunță din start că n-are decât friptură cu cartofi, și vrea să afle ce nu dorește clientul, pe care l-am înțeles perfect, când a refuzat fasolea verde! Un singur ciudat, de la New York, avusese tupeul, în ’87, să ceară… un păstrăv. Se trece și prin Las Vegas, cu urmăriri nebunești și un cazinou de vis, chiar dacă e destul de kitschos și al naibii de periculos!

La taifas cu... mame bune, dar nebune

Cu siguranță că toată lumea știe, măcar teoretic, cât de complicat e să fii mamă. Dar când ți se explică pe americănește, cu exemple, adesea pline de umor negru, parcă altfel percepi lucrurile. Mila Kunis este aparent un personaj perfect, care demonstrează pe parcurs că viața sa ia o întorsătură bizară. În concurență permanentă cu Christina Applegate (copila cu un IQ mai redus, din familia „Bundy”, devenită între timp o vampă cuceritoare), mobilul foarte important peste Ocean, și în general în Occident, cine este președintele Asociației de Părinți, cu puteri nelimitate, pare-se. Kunis își mai găsește două adepte la fel de puțin perfecte: Kristen Bell, în scenariu o mamă depășită de cei patru copii ai săi și exasperată de un soț gelos și tiran, și Kathryn Hahn, o divorțată cu înclinații lesbiene. De partea cealaltă a baricadei, Jada Pinkett Smith, soția lui Will, căci nu se putea să nu avem și o reprezentantă de culoare, plus o prostuță întruchipată de Annie Mumolo (în realitate o absolventă strălucită a Universității Berkeley). Există și un frumos, Jay Hernandez, văduvul pe care îl pândește toată lumea. Nu lipsește luarea peste picior a terapiei de cuplu, discriminările șefilor față de personalul feminin, obrăzniciile copiilor, obsesiile pentru marile universități, lenea minorilor, o mașină trăsnet, firește roșie, o beție dubioasă (nu-i de mirare, pentru că scenariștii au semnat și „Marea mahmureală”) și niște vulgarități de care ne-am fi lipsit. Personajul cel mai înduioșător rămâne însă cățelul, care suferă de vertij și poartă cască de motociclist când merge pe locul mortului în mașină. Și la urmă, în paralel, cu genericul, mamele adevărate ale actrițelor! Nu le ratați, o să aveți ce să învățați!

La taifas cu … vânătoriţele de fantome

Nu știu dacă în America o să iasă la alegeri Hillary Clinton, dar în cinematografie e clar un an al fetelor! Inclusiv „Vânătorii de fantome” sunt acum niște trăsnite, patru la număr, trei albe și una de culoare, două dintre ele într-o legătură sentimentală nu foarte clară, dar nu e treaba noastră. Melissa McCarthy și Kristen Wiig sunt cercetătoare pasionate, care vor să demonstreze, mai în joacă, mai în serios, că fantomele există și că le pot și veni de hac. Povestea se petrece la New York, apare puțin și dragul de Charles Dance, care e un universitar exigent, supărat că o doctorandă umblă după cai verzi pe pereți! Mai e și un cățel, pe care îl cheamă My Cat, asta ca să ne prindem cât de zurliu e stăpânul. Frumosul Chris Hemsworth e tratat cu multă ironie, din categoria mare și prost, dar care pe parcurs se mai drege. Într-o apariție extrem de scurtă ne face plăcere să-l regăsim pe elegantul Bill Murray, cel din varianta ’89, pe aceeași muzică și parțial subiect. Ectoplasma verde și cam scârbavnică e omniprezentă, iar în 3D sau pe IMAX pare și mai lipicioasă. Pentru că tot au reintrat pe piață Pokemonii, adică monștrii de buzunar, și aici sunt tot felul de mutanți, unii mai înspăimântători decât alții. În plus, avanpremiera de la Băneasa Grand Cinema&More a fost însoțită și de o petrecere cu savuroșii Jukebox. Paranormalul pare că nu poate fi învins decât de invenții extratrăsnite, care le fac concurență celor din „James Bond”, cu deosebirea că BMW ultimul răcnet este înlocuit de un… dric, mult mai la obiect. Surprinzător e că aluziile la filmul „Ghost” din 1990, cu Patrick Swayze și Demi Moore, nu-și mai găsesc aproape niciun ecou în rândul publicului din 2016. Păcat, vedeți-i!

La taifas cu valurile şi rechinii

Nu-mi dau seama dacă e o simplă coincidență sau vor să ne convingă să nu mai mergem la mare în vacanță, eventual acolo unde sunt locurile ideale pentru windsurfing, respectiv în Mexic, chiar dacă e filmat în Australia sau în Norvegia, dacă ne gândim la „Valul ucigaș”, o premieră aproape simultană cu cea despre care scriem. Firește, apa e splendidă, limpede și frumoasă, dar atât de periculoasă! Se circulă cu Uber-ul (marele concurent al taxiului) chiar și în sălbăticie, și pare a nu fi vreo problemă cu netul, nici măcar pe o plajă pustie, când vrei să faci un skype cu familia! Singurul dezavantaj ar fi rechinii, care sunt extrem de neprietenoși și mâncăcioși. Sigur că am mai văzut noi subiectul ăsta și în celebrul horror al lui Spielberg „Fălci”. Aici mai apar și niște delfini și o balenă, aceasta din urmă pare inițial un refugiu, fata e foarte curajoasă și oferă soluții pentru asemenea posibile nenorociri. Morala ar fi că e mai sigur într-o piscină. Aici, singurul prieten devine un pescăruș, pe care-l ajută ea să se salveze. Pare incredibil în situația dată. Disperarea e totală și se transmite spectatorului, dar și perseverența protagonistei, care cu siguranță joacă un rol inspirat din realitate. Ca să fie și mai atașantă, istoria începe cu povestea mamei sale, care pe această insulă a aflat că așteaptă un copil, și între timp s-a stins din pricina bolii necruțătoare. Pe actrița Blake Lively o știm dintr-un scenariu extrem de frumos și care a trecut aproape neobservat: „The Age of Adaline”/„Secretul lui Adaline”. Şi o vom descoperi în rolul Veronicăi, în recentul Woody Allen: „Café Society” sau din aclamata peliculă de festival „Viața Pippei Lee”, a regizoarei Rebecca Miller, fiica dramaturgului Arthur (fostul soț al lui Marilyn Monroe).

La taifas cu Tarzan

Tarzan nu mai e doar omul maimuță, e o legendă. Și nu mai e interpretat de timișoreanul Johnny Weissmüller, ci de suedezul Alexander Skarsgard (fiul fermecătorului Stellan), cunoscut din serialul HBO „True Blood” ori din „Melancolia” lui Lars von Trier. Ca să-l facă mai palpitant, regizorul David Yates (care a ecranizat niște „Harry Potter”, dar și „Sex Traffic” cu româncele noastre Anamaria Marinca și Maria Popistașu) intră în istoria Africii, respectiv în acel Congo care le-a aparținut cândva belgienilor, pe vremea Regelui Leopold, personajul negativ european fiind interpretat de veșnicul rău de la „Inglourious Basterds”/„Ticăloși fără glorie” încoace austriacul Christoph Waltz, ca personaj: Leon Rom. Filmat în Gabon însă, e plin de liane și de gorile (mai ceva ca în „Planeta Maimuțelor”), strigătul celebru e mai anemic, în schimb, mușchii sălbaticului e clar că sunt făcuți în multe ore de sală! O parte din poveste se întâmplă și la Londra, iar istorisirea, când înainte, când înapoi, te zăpăcește la un moment dat. Scena cu bucuria armatelor sună ca în filmele istorice ale lui Nicolaescu. Minele de diamant sunt, firește, miza. Samuel L. Jackson este americanul just și foarte corect politic, care vrea să pună ordine, încă de acum multă vreme, pe Bătrânul Continent. El se reîntâlnește pe generic cu Waltz, cu care abia a jucat în „Cei opt odioși”/„The Hateful Eight”, semnat de Tarantino. Fata, mai frumoasă ca niciodată, celebra Jane (care în varianta anilor ’30 era Maureen O’Sullivan, mama Miei Farrow), este acum Margot Robbie, pe care o știm din filmul cu DiCaprio „Lupul de Wall Street”, dar și din „Focus”, cu Will Smith. Bine ați venit în Junglă!

La taifas cu iubirea (ne)condiţionată!

În sfârșit, un film sentimental, fără să fie siropos, în care au avut grijă să strecoare o actriță din „Urzeala Tronurilor”, respectiv pe Mama Dragonilor, pe care aici o cheamă Clark, iar în realitate, Emilia Clarke, dar și un tânăr frumos, ironic și inteligent, care e Sam Claflin, care a mai jucat într-o „Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător” și pe a cărei mamă o chema tot Clark, în realitate, cea din scenariu fiind Janet McTeer, iar tatăl, fermecătorul Charles Dance. Povestea pornește de la un roman extrem de bine vândut, al lui Jojo Noyes, și ecranizarea îi aparține tot unei femei, lui Thea Sharrock, specializată în teatru shakespearian. Drama începe cu un accident de motocicletă cu totul altfel cum vi-l imaginați, și în asta constă ingeniozitatea. Apoi, două existențe paralele: cea a băiatului, paralizat și cea a unei fete, care nu-și găsește nici de lucru, nici locul în viață, se îmbracă ciudat, vine dintr-o familie destul de numeroasă și destul de rigidă… Tatăl este interpretat de Brendan Coyle, care ne-a cucerit deja în „Downton Abbey” și apăruse și într-un James Bond din 1997, cu Pierce Brosnan. Idila dintre cei doi este la propriu pe viață și pe moarte, Will fiind teribil de cinic și Lou, foarte nonconformistă și zăpăcită, cu gusturi bizare pentru îmbrăcăminte și fără experiență în a vedea pelicule cu subtitrări (deși știe să citească)! Va descoperi cu stupoare: „Despre oameni și zei” și o va tenta chiar Almodovar și a sa „Totul despre mama mea”. Parisul pare să fie soluția, chiar și în cele mai complicate încurcături ale destinului. Dar asta trebuie s-o descoperiți direct la cinema. Nu vă lipsiți de o peliculă de vacanță, care o să vă fie de ajutor în clipele grele, de cumpănă.