de Dana Purgaru
Cercetări recente au ajuns la o concluzie liniştitoare pentru multe persoane: berea nu îngraşă. Astfel, oamenii de ştiinţă speră să pună punct unor serii neîntrerupte de dezbateri controversate pe această temă. Există însă şi o condiţie pentru ca această regulă să nu sufere excepţii: băutura trebuie consumată cu moderaţie.
Read more: Verdict final: berea nu îngraşă!de Ana Trifan
Tom Jones s-a săturat să fie unul dintre cei mai mari artişti, la propriu, nu la figurat. Celebrul cântăreţ, în vârstă de 71 de ani, ajunsese să cântărească 104 kg, aşa că a decis, pentru sănătatea sa, să slăbească, şi a dat jos 13,6 kilograme în numai cinci luni. Noua sa siluetă se datorează unui regim de slăbire numit dieta paleolitică sau dieta omului preistoric, ce promovează alimentele proaspete, excluzându-le în mare parte pe cele care conţin carbohidraţi.
Read more: Cum a dat jos Tom Jones peste 13,6 kilograme în cinci lunide Dana Purgaru
Oricine îşi doreşte să aibă un abdomen plat, dar nu toată lumea este dispusă să facă eforturi constante în acest sens. Revista americană Prevention a publicat recent o listă cu sfaturi pentru cei care vor să scape de burtă, însă sunt mai leneşi din fire.
Read more: Abdomen plat, fără efortde Gabriela Niculescu
Oana Ioniţă sau Bebeluşa Oana, aşa cum o ştiţi majoritatea de la „Cronica Cârcotaşilor”, este o fire foarte energică şi ambiţioasă. În urmă cu nouă luni a adus-o pe lume, prin cezariană, pe Isabele, primul său copil. La patru luni de la naştere, Oana şi-a reluat activităţile fizice, iar acum este într-o formă de invidiat, deşi nu pune preţ pe o alimentaţie strictă şi sănătoasă. Ne-a împărtăşit secretele sale şi ne-a povestit depre proiectul său de suflet. Astfel am aflat că nu o putem vedea doar la Prima TV, în fiecare miercuri, de la ora 20:30, ci şi la Dance Planet, propria sală de dansuri, inaugurată în data de 15 septembrie.
Read more: Bebeluşa Oana Ioniţă este o mămică energică: „Metoda mea de slăbire este prin dans“de Daniela Anton
Pentru a avea silueta dorită nu este suficient să fiţi atentă doar la ceea ce mâncaţi, ci şi la ceea ce beţi. Iată câteva băuturi care vă vor ajuta să ajungeţi la greutatea ideală, pentru că ard caloriile. Puteţi începe procesul de slăbire bând apă cu gheaţă, suc de fructe, lapte, cafea, ceai verde sau preparând delicioasele smoothie, licori care ard grăsimile din corp. Includeţi-le în planul dumneavoastră de dietă, folosind ingrediente proaspete, organice, pentru a vă asigura că îi oferiţi organismului toate vitaminele de care are nevoie.
Read more: Băuturi-minune ce ard rapid grăsimilede Dana Purgaru
- Septuagenara a devenit recent vedetă datorită stilului său de viaţă
După ce s-a înscris într-o doară într-un concurs al organizaţiei PETA Prime, ce promovează viaţa sănătoasă, respectul faţă de animale şi ecologia, Mimi Kirk, în vârstă de 73 de ani, a devenit cea mai sexy vegetariană a Americii. Succesul său se datorează atât fizicului impresionant, ce nu pare a fi afectat de trecerea timpului, cât şi faptului că a devenit un model de viaţă pentru foarte multe persoane, ea fiind o vegetariană convinsă de 40 de ani.
Read more: Cea mai sexy vegetariană din SUA: Mimi Kirkde Ana Trifan
Dorinţa de a arăta bine în rochia de nuntă le pune la dietă şi la sport şi pe cele mai mari pofticioase. Acesta a fost şi cazul vedetei americane Kim Kardashian, pe care căsătoria cu jucătorul de baschet Kris Humphries, care a avut loc la 20 august, a făcut-o să renunţe aproape de tot la mâncărurile de tip fast-food cu care era obişnuită şi să se pună pe slăbit cu un meniu sănătos şi mult sport.
Read more: Kim Kardashian, o pofticioasă la dietăde Elena Şerban
Gustul iute al unei mâncări nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare. Ba dimpotrivă. Ardeiul iute, piperul şi muştarul scad apetitul, grăbesc digestia şi elimină constipaţia.
Read more: Condimente iuţi pentru un corp perfectde Cătălina Tăgârţă
Cu toţii cunoaştem cel puţin o persoană care, indiferent de ora la care mănâncă sau de cantitatea de hrană consumată, nu se îngraşă nici măcar un gram. Asta înseamnă că are „arderile bune”, adică organismul său nu reţine toate grăsimile din hrană. La polul opus există persoane care se îngraşă şi dintr-o bucăţică de ciocolată pe care o savurează la o oră târzie. Medicul nutriţionist Mihaela Bilic (foto) vă învaţă cum trebuie să procedaţi pentru ca organismul să ardă mai repede grăsimile.
Read more: Micul dejun dizolvă grăsimea depusă în somnde Elena Şerban
Multă vreme, persoanele care voiau să slăbească alegeau să consume băuturi dietetice în locul celor cu zahăr. Motivul? Lipsa zahărului. Ei bine, se pare că decizia lor este una destul de neinspirată, afirmă oamenii de ştiinţă americani, care susţin că băuturile acidulate dietetice nu fac altceva decât să crească nivelul de zahăr din sânge. În timp, acest lucru are drept consecinţă creşterea apetitului şi, implicit, îngrăşarea.
Read more: Atenţie! Băuturile dietetice pot îngrăşa!de Elena Şerban
- Bree Boyce, în vârstă de 22 de ani, a ţinut cură timp de trei ani
Când ai 20 de ani şi cântăreşti mai bine de 100 kg ai tendinţa să crezi că viaţa nu merită să fie trăită, că nimeni nu are cum să vadă frumuseţea din tine, din cauza surplusului de kilograme. Ei bine, Bree Boyce, o americancă în vârstă de 22 de ani, a reuşit nu doar să slăbească peste 50 de kilograme, ci chiar să câştige concursul de Miss Carolina de Sud.
Read more: A ajuns Miss după ce a slăbit 50 de kilograme