Main menu

header

La taifas cu... „Pantera Neagră“

De luni întregi se pregătește terenul pentru primul supererou de culoare, ca să fie totul mai „corect politic” ca niciodată. Ajungem într-un ținut imaginar, unde există o bogăție pe care se dă impresia că toată lumea o vânează: vibrano. Avem și un personaj pe care-l cheamă Ulise, o întrecere pentru a vedea cine e Pantera (Chadwick Boseman, din „Captain America”, unde n-avea rolul principal), firește, Neagră, constatăm la un moment dat că sunt chiar două!!! Sunt câteva scene cu desfășurări de trupe masive, care amintesc amețitor de subiectele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu… Angela Bassett este o regină îmbrăcată ca pentru o paradă a modei foarte sofisticată, există o luptă permanentă pentru tron, filmările sunt făcute în Coreea de Sud, avem și un blond, care e Martin Freeman din „Hobbiți”, iar cea de-a doua Panteră Neagră e… parțial color, am putea spune, pentru că are o mamă albă (Michael B. Jordan, din genialul „Fruitvale Station”, povestea nedreaptă din metrou, regizată de același Ryan Coogler, care e primul afroamerican care lucrează pentru Disney ca realizator).

Read more: La taifas cu... „Pantera Neagră“

La taifas cu... „Winchester“

Cine n-a auzit de celebra armă Winchester și câte vieți a secerat? Familia care a dat numele acestui instrument letal pare blestemată de victime, mai cu seamă moștenitoarea averii, care nu contenește să facă spiritism și să construiască și să reconstruiască o casă bântuită de demoni, de duhuri rele și de fantome în sutele de încăperi stranii și înspăimântătoare. Personajul principal e interpretat de Helen Mirren, care se străduiește să-l facă, pe cât se poate, credibil. Jason Clarke, australianul din „Marele Gatsby”, din 2013, unde avea rolul celui care dezechilibrează întreaga poveste, este aici un doctor care ar trebui să-i pună un diagnostic stăpânei casei, totul petrecându-se undeva pe la 1900.

Read more: La taifas cu... „Winchester“

La tai­fas cu... secretele Pentagonului

În anul lui „MeToo”, e aproape de la sine înțeles să fi fost în competiția acerbă pentru Oscaruri și un film cu o femeie curajoasă (chiar dacă nehărțuită sexual), mai cu seamă într-o perioadă politică dificilă, Katherine Graham (Meryl Streep), ea fiind șefa unui foarte important ziar american „The Washington Post”. Sigur, tot timpul există concurență pe piață, în cazul dat „The New York Times” (pe vremea când la noi existau „Scânteia” și „România liberă”!). Dincolo de Ocean, președintele putea să fie deconspirat de presă. Nu era ușor, dar cu multă strădanie se putea ajunge la publicarea unor adevăruri, și atâta vreme cât subiectul a fost preluat și pus în imagini mișcătoare de un gigant hollywoodian, Steven Spielberg, era firesc să stârnească interesul.

Read more: La tai­fas cu... secretele Pentagonului

La taifas cu... o mamă disperată

Cele mai interesante două filme dintre nominalizările de anul acesta de la Oscar au fost aduse de Odeon Cineplex: „Shape of water/Forma apei” și „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, care e chiar mai misterios dacă rămâne cu titlul în original. Povestea este despre înverșunarea unei mame, ajunse în pragul disperării, care vrea neapărat să se facă dreptate, cu o tărie care amintește incontestabil de a noastră Vitoria Lipan, chiar dacă motivația e cu totul alta. Protagonista este Frances McDormand (soția celebrului Joel Coen), care, deși n-arată ca o vedetă hollywoodiană, e atât de convingătoare și de tulburătoare, încât urmărești cu sufletul la gură scenariul scris cu multă abilitate și har de regizorul Martin McDonagh, un londonez din părinți irlandezi, care deja a demonstrat cât de grozav e cu două pelicule palpitante: „In Bruges” și „Șapte psihopați și un câine”, de la care a păstrat trei dintre actori: Sam Rockwell, Woody Harrelson și Abbie Cornish. Interesantă este relația unuia dintre polițiști, aparent un dur, care se lasă umilit de propria sa mamă.

Read more: La taifas cu... o mamă disperată

La taifas cu... „Red Sparrow“

Filmul începe cu o scenă dintr-un spectacol de balet, ca să inducă mai bine ideea că ne aflăm undeva în Rusia. Avem un personaj pe care îl cheamă Ustinov (ca pe Peter Ustinov, celebrul actor, care a fost cândva și un Hercule Poirot, între altele în „Moarte pe Nil”). Dansatoarea, care aflăm foarte repede că în plină reprezentație e victima unui accident ce o va determina să-și încheie cariera, este Jennifer Lawrence, „oscarizata” din 2013. Surprinzător e că unul dintre oficialii Kremlinului este întruchipat de Jeremy Irons! Singura șansă de supraviețuire pentru ea rămâne să devină agent secret, după ce va urma o școală foarte severă și ambiguă, la limita între a forma prostituate și ucigași cu simbrie, unde o profesoară necruțătoare, expertă în manipulare, este Charlotte Rampling (cea care a jucat cândva în „Asphalt Tango”, al lui Nae Caranfil).

Read more: La taifas cu... „Red Sparrow“

La taifas cu... „Scurtcircuit“

Despre filmul lui Cătălin Saizescu se va vorbi mult. Este unul care pornește de la o poveste de dragoste și pe parcurs reconstituie drama de la Maternitatea Giulești, fiind dedicat victimelor de acolo, dar și celor de la Colectiv, melodia „Goodbye to Gravity” însoțind un lung generic final, extrem de stufos, pentru că a fost nevoie de multă lume ca acest proiect să vadă lumina aparatelor de proiecție. Greu de definit, dacă nu cumva este pe alocuri un documentar bine stăpânit ori o anchetă atât de necesară! Problema înfierilor legale și ilegale, tratată cu un umor amar… poate de asta totul e mai pregnant. Un portret al asistentei din ziua dramei, interpretată cu dăruire de Georgiana Saizescu, un preot senzațional, Ionel Mihăilescu, care pare că vine din aceeași familie cu Sean Penn, și un Tache Florescu formidabil în rolul pompierului salvator, care în scena de acasă, de la masa de seară de după tragedie, te face să te cutremuri mai tare decât de toate celelalte două ore de argumente și informații pe care le-am știut sau nu ori le-am uitat…

Read more: La taifas cu... „Scurtcircuit“

La taifas cu... muta

Un film genial și de o tandrețe infinită - asta ar fi descrierea cea mai exactă despre o prințesă fără voce (nominalizata la Oscar Sally Hawkins) care se îndrăgostește de un monstrulache fosforescent (Doug Jones). Ar fi putut la fel de bine să-i zică și „Urâțica și Bestia”, dar regizorul Guillermo del Toro a preferat să păstreze misterul. Personajul principal este o fată duioasă și fără glas, care are pe lumea asta doar doi mari prieteni până la marea iubire. Unul este un pictor de reclame, interpretat magistral de Richard Jenkins (tatăl mort din serialul HBO „Sub pământ SRL”), și o colegă de… mătură, pe care o întruchipează cu mult har Octavia Spencer, o actriță de culoare, alături de care a jucat, acum cinci ani, și românul nostru Vlad Ivanov (în „Snnowpiercer”). Cele două fac curat într-un laborator atipic, unde taie și spânzură un fel de fiară (Michael Shannon), care e ceva mai blând în „Cei 12 invincibili”.

Read more: La taifas cu... muta

La taifas cu... Churchill

Cel mai aclamat personaj dintre cele premiate la Globurile de Aur și care așteaptă un Oscar este Winston Churchill, în varianta total surprinzătoare și fascinantă a lui Gary Oldman (care a fost și Dracula, la Coppola). Zbuciumata istorie parlamentară britanică din momentul în care se punea problema unei înțelegeri cu Hitler e zugrăvită magistral, cu detalii picante și inedite. N-ar strica să fie, poate, atent analizată și de politicienii noștri istoria unui mare imperiu. Totul începe în 1940, într-un moment de cumpănă, când, deși nimeni nu-l dorea, Winston ajunge prim-ministru. Alături îi este credincioasa și răbdătoarea sa soție, Clementine, interpretată de Kristin Scott Thomas (căreia Lucian Pintilie i-a oferit un rol important în „O vară de neuitat”).

Read more: La taifas cu... Churchill

La taifas cu... „Omul-spectacol“

Dintotdeauna a tentat circul, ca subiect cinematografic. De la Fellini și al său „La Strada”, cu Anthony Quinn și Giulietta Masina, până la celebrul „Trapez”, cu Burt Lancaster. Hugh Jackman și-a dorit însă ceva mai mult: să fie protagonistul unui musical ecranizat de un debutant specializat, vizibil, în reclame tv, Michael Gracey. Marea vedetă visează dintotdeauna să fie un nou Fred Astaire sau un Gene Kelly, dar și un Dean Martin plus Frank Sinatra. Vrea să se vadă că a muncit fără să se simtă cât s-a chinuit. Povestea adevărată a lui P.T. Barnum e, de fapt, a unui om de afaceri care voia cu orice chip să câștige și care a ajuns să inventeze un nou stil de distracție, ce presupunea tot felul de bizari: de la femeia cu barbă la siamezi și pitici.

Read more: La taifas cu... „Omul-spectacol“

La taifas cu... „Minioamenii“

Deși ne-am obișnuit cu ideea, de la Jonathan Swift și al său „Gulliver în Țara piticilor” sau succesul cinematografic al anilor ’80 „Iubito, am micșorat copiii”, am așteptat cu interes „Downsizing”/„Minioamenii” pentru că era și cu un actor care întotdeauna (sau aproape întotdeauna) cucerește publicul: Matt Damon. Probabil unde am și rămas cu nostalgia lui „Good Will Hunting”/„Bunul Will Hunting”, pentru care a luat un Oscar, alături de Ben Affleck, cu care a scris scenariul. Soluția, de data aceasta, este una cu un oarecare haz, ca să salvăm planeta! Hai să găsim o formulă științifică de a face oamenii de doar câțiva centimetri. Regizorul Alexander Payne, care mai dăduse lovitura și cu „In vino veritas” încă din 2004 (și are o aluzie la vinuri și aici), și-a ales și o distribuție beton: mult premiatul și straniul austriac Christoph Waltz (din două filme ale lui Tarantino, „Inglorious basterds”/„Ticăloși fără glorie” și „Django Unchained”/„Django dezlănțuit”, plus „Horrible Bosses 2”, unde este, ca și în filmul de față, alături de Jason Sudeikis).

Read more: La taifas cu... „Minioamenii“

La taifas cu... „Ferdinand“

Pe lângă Moș Nicolae și Moș Crăciun, poate că cel mai așteptat personaj de Sărbătorile care tocmai s-au încheiat a fost Tăurașul Ferdinand, care, dintr-un simplu scurtmetraj, ce-i drept adorabil, din 1938, a devenit un film de aproape două ore, de o inventivitate extraordinară. Ideea rămâne aceeași, este un animăluț pașnic, iubitor de flori parfumate și de iepurași neajutorați, care nu vrea cu niciun chip să intre într-o coridă. Și de unde în copilărie e crescut de o fetiță minunată și are chiar și un prieten, un cățel, cam gelos, la maturitate e dorit cu ardoare de un toreador, care e făcut să semene cu Salvador Dali și descinde dintr-o decapotabilă roșie. Mustăciosul îl vrea neapărat într-o înfruntare cu mulți spectatori pe Ferdinand, cel cu ochi albaștri.

Read more: La taifas cu... „Ferdinand“