Încă din anii ’30, cele două capete încoronate Maria Stuart și Elisabeta I au fost subiecte cinematografice. Katherine Hepburn a jucat-o pe Mary of Scotland, încă din 1936, Bette Davis a interpretat-o pe Elisabeta I în 1939, avându-l ca partener pe Eroll Flynn, care era Ducele de Essex, apoi a reluat rolul în 1955, au urmat Glenda Jackson și Vanessa Redgrave, pentru a ajunge, în zilele noastre, la Elisabeta lui Cate Blanchett, care o va interpreta tot pe Elisabeta I, ca de altfel și Helen Mirren, care va fi și Elisabeta I și a II-a.
Read more: La taifas cu... Două RegineÎn speranța unei nominalizări la Oscar, Nicole Kidman a acceptat, din nou, să fie urâțită, mai ceva ca în Virginia Wolf din premiatul „Orele”, ori decât colega sa, născută în Africa de Sud, Charlize Theron, în „Monstrul”. Calculul n-a funcționat până la capăt, dar filmul e interesant, despre o polițistă care se strecoară într-o bandă de spărgători de bănci, împreună cu un coleg, care îi devine și iubit, și care e interpretat de românul nostru Sebastian Stan, care o pupă cu mare elan pe marea vedetă australiană. Oare câte duble or fi tras? Regizoare este Karyn Kusama, o newyorkeză ale cărei pelicule, de obicei, sunt scrise de soțul său, Phil Fay.
Read more: La taifas cu... o Nicole de nerecunoscutDe când a început să ruleze trailerul prin cinematografe, toată lumea iubitoare de patrupede a așteptat să vină Noul An, ca să descopere povestea unei cățelușe adoptate, dintr-o curte părăsită, unde inițial fusese luată, de suflet, de o… pisicuță. Băiatul cu suflet bun care hrănea felinele se înduioșează de Bella (firește, el îi dă numele) și o ia la el, deși stătea cu chirie, și proprietarul nu permitea animăluțele de casă. Noul stăpân are și o mamă (Ashley Judd, aproape de nerecunoscut, după atâtea operații estetice inutile) cu ceva probleme psihice, explicabile abia pe final. Într-o bună zi, zăpăcita noastră fuge de acasă aproape fără să vrea, după ce are un dușman neîmpăcat într-un hingher, obsedat să-și facă meseria, secondat și de poliție, de cea comunitară, a lor!
Read more: La taifas cu... BellaAl doilea episod al cărui protagonist este Ralph, voce John C. Reilly, care a filmat în România, la Casa de producție a lui Cristian Mungiu, „Frații Sisters”, regizorul Jacques Audiard luând premiu la Veneția, anul trecut, de atunci, l-a mai interpretat și pe Bran din irezistibilul cuplu de comici „Stan și Bran”, dar și pe Watson, din nefericita încercare a lui Ethan Coen de a-l lua peste picior pe celebrisimul Sherlock Holmes. Dar să ne întoarcem la Ralph, care ne poartă într-o călătorie în Internet, pentru că vrea să salveze un joc video (doar așa s-a și născut, la rândul său) și s-o facă mai puțin nefericită pe o fetiță, care nu concepe să trăiască fără această invenție. La un moment dat, se va multiplica mai ceva ca Spiderman, cel în variantă de culoare, care a „umflat” Globul de Aur.
Read more: La taifas cu... RalphDeși există deja două filme pe același subiect, unul în Franța, „Les Intouchables”/„Invincibilii”, cu François Cluzet și Omar Sy, și unul în Argentina, americanii nu s-au lăsat mai prejos și au apelat la ciocolatiul Kevin Hart, care a prezentat cândva și Oscarurile, pentru că are suficient umor, și la Bryan Cranston, care îl întruchipează pe paraplegicul care are nevoie de un asistent, pe lângă cea care îi este extrem de credincioasă, splendida ființă care ar fi putut să joace și o Crăiasă a Zăpezii fără egal: Nicole Kidman. Au adăugat o vedetă, pe Julianna Margulies, din „Soția ideală”, și pe iranianca fascinantă Golshifteh Farahani, pe care abia am întâlnit-o în „Misiunea lui Moș Crăciun”. Foarte prezentă este muzica de operă, pe care, inițial, fostul pușcăriaș iresponsabil o detestă sincer și de care, încetul cu încetul, se atașează, până la dependență.
Read more: La taifas cu... fostul puşcăriaşClint Eastwood și-a mai oferit un rol de nonagenar, chiar dacă nu a împlinit încă 9 decenii, și care are grijă să se autoironizeze, comparându-se cu Jimmy Stewart (deși mai degrabă seamănă cu Henry Fonda, la senectute). Pe scurt, un bunic atipic, care străbate țara în lung și în lat și mai ales cultivă niște orhidee rare, care înfloresc o singură zi, dar sunt spectaculoase. Și are o fiică pe care o cheamă cu un nume de floare: Iris (în realitate Alison, chiar fata sa, născută în Carmel, California, unde actorul a fost și primar), dar pe care o ignoră cu bună știință, ca de altfel și pe nevastă (interpretată de una dintre actrițele fetiș ale lui Woody Allen, Diane Wiest).
Read more: La taifas cu... Curierul traficanţilorMary Poppins revine. Eu i-aș fi spus: se întoarce. Parcă e mai retro așa. Oricum, a fost filmul de Crăciun cel mai așteptat, deși înconjurat de o grămadă de animație. Studiourile Disney au avut grijă să combine și de astă dată muzica, desenul și coregrafia, plus o poveste foarte sentimentală, care face bine de Sărbători și nu numai. Copiii Jane și Michael au crescut și sunt interpretați acum de Emily Mortimer și Ben Whishaw, au ajuns la ananghie, financiar vorbind, prin urmare din Ceruri coboară iar cu umbrela fermecată, cu cap de papagal vorbitor, dădaca salvatoare interpretată de Emily Blunt. Banca e pe cale să-i lase pe drumuri pe copiii Banks și urmașii lor în caz că nu sunt găsite niște acțiuni, cu care ar fi putut s-o scoată la capăt cu datoriile. Acum sunt trei copii în casă: doi băieți și o fată, și o foarte credincioasă menajeră, jucată de minunata Julie Walters.
Read more: La taifas cu... Mary PoppinsAnul trecut, în care mai toată lumea a profitat să refilmeze povești deja cunoscute, firește că nu putea să lipsească „Omul din Atlantis” (corect ar fi fost Atlantida!), care a avut premiera în America, la tv, exact în ziua cumplitului nostru cutremur de pe 4 martie 1977, și în care Patrick Duffy, viitorul Bobby Ewing, interpretează rolul omului amfibie, care venind din Atlantida are branhii și rezistă sub apă 12 ore. A mai fost și o variantă sovietică, după un roman celebru, la ei, ecranizat în 1961. Așa că lui James Wan nu i-a rămas decât să aducă la zi povestea cu efecte speciale halucinante. În rolul principal o vedetă din „Urzeala Tronurilor”: Jason Momoa (care seamănă mai degrabă cu Sandokan Tigrul Malaiezian), mama lui din scenariu este Nicole Kidman, care demonstrează că în viața din apele Oceanului, nu îmbătrânești, ci doar albești. Iar iubita e fosta recentă nevastă a lui Johnny Depp, Amber Heard.
Read more: La taifas cu... AquamanDe fapt mai bine zis la taifas cu Moromete și cu fiul său (Horațiu Mălăele și Iosif Paștina), în care reușesc să fie extrem de credibili și parcă ne invită la ei în casă, să le urmărim conflictele, dar și unicul moment de tandrețe, pe prispă, la o țigară. Ideea lui Stere Gulea de a începe cu un citat din „Viața ca o pradă” de același Marin Preda, citit de Andrei Pleșu, este un îndemn la lectură, care de altfel se regăsește și în faptul că Niculae e tot timpul cu cartea în mână (pentru că încă nu se inventase tableta!). Discuțiile aprinse de la cârciumă, despre politica din anii de cooperativizare forțată, sunt nu numai foarte curajoase, dar și recreează o atmosferă foarte verosimilă și tare înfricoșătoare, totodată. Andi Vasluianu e aproape de nerecunoscut în rolul tovarășului de la partid, de la raion, care în 1945 tăia și spânzura, fiind de fapt chintesența activistului care-și impune voința cu orice preț. Vlad Logigan are o discuție „principială” cu Iosif și, din priviri, ai impresia că ești martorul unui meci de tenis, cu un schimb de replici în loc de mingi. După cum bine scrie și în generic: cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru, care e directorul școlii, singurul intelectual din tot scenariul. Directorul de Imagine Vivi Drăgan Vasile s-a întrecut pe sine în cadrele ingenioase și atât de speciale, într-un alb-negru, care este mai degrabă un sepia. În seara premierei de la Sala Palatului, arhiplină, s-au împărțit ziare „Dreptatea” cu detalii despre peliculă și actori, dar și cu un arbore genealogic, în portrete, desenate de Andrei Măceșanu, ca să nu ne încurcăm în gradele de rudenie.
Read more: La taifas cu... MorometePovestea de Crăciun care este, de fapt, un balet pe muzică de Ceaikovski e prezentată acum într-o variantă, teoretic, îmbunătățită, dar parcă tot Valsul Florilor, din animația lui Disney, arată mai bine. Palatul, în mod bizar, e imaginat asemenea bisericilor rusești, culorile sunt mult prea tari și uneori de-a dreptul țipătoare, de un gust îndoielnic, și în plus sunt cam mulți șobolănei. Micuța Clara caută o cheie magică, ținându-se după un fir auriu, care seamănă cu reclama de la Orange. Lumea paralelă în care va descinde e una cam stranie, iar Keira Knightley, englezoaica, pare a fi acolo ca s-o detroneze pe americanca Mackenzie Foy, care deja a apărut în mult prea mediatizatul „Saga Amurg”, dar și în minunatul „Interstellar”, al lui Christopher Nolan, un SF cu adevărat fără cusur. După vocea pe care și-a împrumutat-o în „Micul Prinț”, Lasse Hallström i-a încredințat un rol de mare întindere. Misty Coppeland, balerina, e cea care fascinează cel mai tare, dansând după coregrafia străveche a lui Petipa.
Read more: La taifas cu... Spărgătorul de nuciSpre deosebire de varianta cu Jim Carrey, animația de acum e mult mai reușită, bazându-se tot pe cartea apărută în 1957, a Doctorului Seuss: „Cum a furat Grinch Crăciunul”. Adorabil e și cel scurt care îl precede și unde vedete sunt minionii cei buclucași. De mirare este că un actor de talia lui Cumberbatch care a jucat pe scenele din Londra Shakespeare, ba chiar Hamlet, a acceptat să-și împrumute timbrul unui omuleț imposibil, care e atât de singur încât nu vrea să știe pe nimeni fericit de Sărbători. El are și un ajutor de nădejde, pe cățelul Max, și la un moment dat găsește și un ren, cam supraponderal și lipicios, dar plin de voință și care se dovedește că are și familie. Nonagenara Angela Lansbury (a cărei voce m-a amuzat s-o dublez, fiind o mare fană a ei) este Primărița, care ține neapărat să fie un Crăciun de trei ori mai grozav. Cindy Lou este o fetiță care-i scrie Moșului cerându-i un dar atipic și se trezește cu Grinch în casă, gata să ambaleze bradul și să fure toate cadourile. Salvarea sunt colindele! Un umor nebun are o căpriță, care e contrapunctul întregului scenariu, în rest, extrem de înduio- șător.
Read more: La taifas cu... Grinch