Editoriale

La taifas cu Hitler

Ştim bine că protocolul, aşa cum este el reprodus de decenii întregi prin filme, nu permitea cu uşurinţă un dialog cu Führer-ul. Indirect însă, cu ocazia filmului „Operaţiunea Valkyrie”, descoperim că personajul era parcă şi mai de temut decât ne-am fi putut gândi vreodată. Dar să începem cu începutul. Întâi de toate, fireşte că titlul corect ar fi fost „Operaţiunea Walkiria”, pentru că aşa şi-a supranumit planul B comandantul suprem al Armatelor Germane în cazul în care ar fi dispărut şi Germania ar fi trebuit să meargă mai departe pe acelaşi drum. Numele porneşte de la marea slăbiciune a lui Hitler pentru Wagner, pe care îl considera cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor şi mai ales pentru opera sa „Walkiria”. În filmul nostru, un colonel, Claus Von Stauffenberg (deci Read more: La taifas cu Hitler

La taifas cu Nixon

Nici că se putea un film mai potrivit pentru un prim articol în revista de faţă. „FROST/NIXON” este una dintre cele mai incitante pelicule, mai ales într-un an cu alegeri prezidenţiale. Liderul de la Casa Albă, care a fost nevoit să demisioneze în urma celebrului caz Watergate, după ce a pus sub atentă ascultare telefoanele mai multor adversari incomozi din breaslă, dar şi din presă, este tentat să aducă lumină în sumbrul său mandat, acordându-i un interviu unui britanic, David Frost, care era considerat un ziarist nu prea sofisticat şi specializat pe personaje din lumea mondenă sau artistică. Omul de stat a ignorat că tipul începuse cu un show umoristic de false ştiri, ceea ce din start însemna că are o minte foarte ascuţită, deci nu i-a fost foarte greu să-l bage în cofă pe ichard Nixon. Războiul inteligenţelor şi vicleniilor n-a fost însă aşa de uşor de câştigat. De altfel, vorba lui Shakespeare în „Furtuna”: „O victorie prea uşoară n-are acelaşi preţ.”
Read more: La taifas cu Nixon

La TES, un autor aplaudat pe Broadway şi la Hollywood!

...Ultima premieră de la Teatrul Evreiesc de Stat (TES), „Actul de căsătorie”, scrisă de Ephraim Kishon în 1961, unul dintre cele mai jucate texte din Israel, cu premieră și la National Yiddish Theater Folksbiene din New York! O veritabilă lecție de comedie, și la București, pornind de la textul savuros tratând povestea celor doi soți, care, după 30 de ani de căsnicie, ajung să își mărite fiica, dar nu găsesc actul lor de căsătorie, necesar mariajului! Un subiect, la o primă vedere oarecare, scris, însă, la mare meserie de comediograf, atent și inventiv la fiecare replică și scenă, la trama întregului spectacol, debordant. O piesă ofertantă ce a beneficiat de un regizor cotat (Dan Tudor) și un evantai de actori apreciați, în două distribuții la acest spectacol cu mare succes de public. Mă opresc, fugar, la distribuția din seara reprezentației urmărite. Au strălucit Geni Brenda Vexler, cu șarmul său aparte, în soția Shifra, Veaceslav Grosu, „argint viu”, cu umor sănătos, în Buki, pe rol Alina Tomi, în vecina Yaffa. Marea surpriză a serii a fost Marius Călugărița, plin de vervă și personalitate scenică în Ben Țur, soțul, cred cel mai bun rol de până acum al fiului lui Nicolae Călugărița, actor de top la același teatru! O revelație, cvasi-necunoscutul Darius Daradici, de un comic vivant în junele Robert, curtezanul care visa căsătoria cu tânăra Ayala, interpretată de Anka Levana.

O bijuterie de comedie, vie ca la premiera de acum... 7 ani!

...Există o lege nescrisă în lumea teatrului de care, uneori, nu se ține cont: spectacolele ce nu se joacă se degradează, nu mai au prospețime, se vede praful pe decor, dar și în jocul actorilor. Nu doar la teatre provinciale, ci și la case mai mari, inclusiv Teatre Naționale. Au existat rațiuni obiective ce au împiedicat viața mai lungă a unor spectacole, în care s-au investit fonduri materiale și morale, și n-ar fi un capăt de țară. Dar, să mergi cu spectacole peste care s-a așternut bine colbul la Festivaluri nu face decât rău. Și Galei respective, și teatrului care s-a prezentat în haine second hand. Nu uit că, acum trei ani, la valoroasa Gală a Teatrelor Naționale din România și Republica Moldova, de la Chișinău, unul dintre spectacolele Naționalului bucureștean a fost o reprezentație de succes la Premieră („Idolul și Ion Anapoda”), ce nu se mai jucase de luni bune! Ceea ce s-a simțit!

Copiii n-au salvat doar Lumea, ci şi spectacolul!

...Întâia premieră din martie a Naționalului bucureștean, „Beginners”, textul cunoscutului britanic Tim Crouch. În românește s-ar traduce „Începători”, dar, se vede, unora li s-a părut mai șic în engleză. Un spectacol descifrat, cu adevărat, abia în ultimele 25 de minute, din cele 105 ale reprezentației, când, de fapt, a fost o „lovitură a serii”, patru copilandri jucând cu o naturalețe și personalitate de necrezut, chiar dacă, mai înainte, îi prezentaseră pe ei deveniți adulți actori de renume, Raluca Aprodu, Alexandru Potocean, Ada Galeș, Istvan Teglaș și Ciprian Nicula (în ambele tabere, consacrați și debutanți, mă rog, „începători”)! Atras de parabola scriiturii, tânărul, talentatul regizor Bobi Pricop și scenograful bulgar Nikola Toromanov ne-au teleportat într-o cabană, pe timp ploios, unde adulții, copiii de ieri, sunt bântuiți de Blestemul negru, cancerul, de fantome, isterii, frustrări și violențe. Ei nici măcar nu mai au grijă de albine, chiar le omoară, negândind că nu vor mai avea ce mânca. Sigur, Bobi Pricop era interesat să ne ofere un pandant pentru partea a doua a spectacolului, mai exact ultimele 25 de minute, dar demersul nu i-a prea reușit, ajungându-se, uneori, la eclectism, în pofida eforturilor actorilor de a crea roluri de CV.

După 43 de ani, „12 oameni furioşi“ au devenit... haioşi!

...Nu pot uita că, în primăvara lui ’77, la două săptămâni după cumplitul seism din 4 martie, am văzut la „Comedie” un spectacol de introspecție, balans dur între moralitatea individului și deciziile, uneori pripite, ale Justiției. O poveste tensionată ce făcuse ecou prin filmul cu Henry Fonda, „12 oameni furioși”, din 1957, văzut și revăzut la Cinematecă. La Teatrul de Comedie, piesa lui Reginald Rose, însemna nu doar o temă gravă de meditație, dar și un regal actoricesc cu Ion Lucian, Amza Pellea, Vladimir Găitan, Silviu Stănculescu, Cornel Vulpe, Aurel Giurumia, Iurie Darie, George Mihăiță și alții până la 12 jurați. Regia o semna George Teodorescu. Piesă profundă ce fusese montată și la Teatru TV, avându-i printre jurați, în plus față de grosul distribuției de la „Comedie”, pe Emanuel Petruț și George Constantin... Acum cinci ani, textul dramatic și-a găsit loc în repertoriul Naționalului clujean, n-am văzut spectacolul, dar numele regizorului Tudor Lucanu invită...

La Naţional, două debuturi şi nicio... dilemă!

...Ultima premieră de la Naționalul bucureștean, „Matilda și groparii”, a prilejuit un evantai de constatări! În primul rând, am asistat la debutul în dramaturgie al ziaristei Stela Giurgeanu, de la revista „Dilema veche”, care, deși nu mai urcase cu un text pe scenă, devenise brusc un „nume”, fără nicio dilemă, nouă sau veche! Câștigând două Concursuri „Cea mai bună piesă românească a Anului”, organizate de UNITER, în 2015, cu textul „Timpul nebunilor” (ce s-a bucurat doar de un spectacol-lectură la TNB), iar în 2018 cu piesa „Matilda și groparii”, ajunsă pe prima scenă a țării, în acest februarie!... Este Povestea a trei femei abuzate de partenerii lor, subiect dureros în toată lumea. Numai că aceste „Trei surori” (Sonia, Olga, Nora), obsesia cehoviană declarată a autoarei (în excelentul Caiet-program), se răzbună prin crime neaflate de autorități (!?!). Ele și-au îngropat în uitare și în suferință, în mascare față de ochii lumii, adevărurile dureroase, Iubirea, Tinerețea și Viața, trăind într-un veritabil „cavou” sub cerul liber, pe terasa din fața casei ferecate, unde se mai află un cadavru!?! Își vor redescoperi, totuși, visul, Iluzia de libertate, după promisiunea lui Peter, logodnicul Matildei (fata lui Sonia), avocat, că le va rezolva cazul (Sic!).