Cineva spunea recent că emisiunea pe care eu o realizez de aproape patru ani la TVR 2, „Drag de România mea!”, este desuetă și prăfuită. Nu știu ce să zic cu privire la asta. Dacă în țara asta a prețui oamenii care au făcut ceva notabil, care ne-au definit arta, folclorul, tradițiile și au bucurat generații întregi, de ieri până azi, e perimat, atunci eu îmi fac bagajele și mă pregătesc de plecare, pentru că înseamnă că nu ne mai poate spăla nici apa Dunării, nici întreaga mare!
Fiecare zi este o lecție în plus, este un motiv ca să ne dăm seama că suntem atât de mici și că avem atâtea de învățat. Lumea din jurul nostru este asemenea unui mare și frumos abecedar, cu paginile deschise, care abia așteaptă să-l răsfoim și care ne dă câte o palmă când ne așteptăm mai puțin și când considerăm că le știm pe toate. De ce să nu ne recunoaștem slăbiciunile, oare?
A scrie poezie pentru muzică nu este la îndemâna oricui, deși poate părea simplu la prima vedere. A scrie poezie pentru muzică este o activitate care necesită cunoaștere, talent și o muzicalitate aparte.
Oricât de mult am avea pe lumea asta mare, vrem mai mult. Oricât de așezate ar fi toate în viața noastră, ni se pare că nu e suficient și ne avântăm spre alte orizonturi, neștiind să prețuim ce avem. Nu suntem în stare, de multe ori, să sacrificăm orgolii pentru a putea găsi forma ideală a unor iubiri, a unor împliniri.
N-am mai povestit de multă vreme despre suflet. Al vostru ce face, cum e? Când v-ați uitat ultima oară cu atenție la el și i-ați acordat câteva clipe de atenție?
Cea mai mare bucurie a mea, dincolo de dragostea de a fi pe scenă, este aceea de a scrie despre oamenii care fac performanță și care își depășesc statutul, devenind un soi de îngeri pentru cei din jurul lor, nu doar prin profesionalism și cunoștințe, ci prin simpla omenie, prin spiritul de sacrificiu și prin voința de a face bine, cu orice preț.
Orice început este prilej de noi planuri. Pandemia ne-a făcut, cumva, să nu ne mai facem visuri mărețe, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne setăm ținte înalte!
Iată că am ajuns și la finalul lui 2021. Sincer să vă zic, nu-mi dau seama prea tare cum a trecut anul și cum am reușit să-l depășim cu mintea pe umeri și cu puterea de a privi către viitor la fel de încrezători ca până acum, chiar dacă nu-i cea mai simplă activitate pe care să o facem în prezent.
Toată lumea e înnebunită perioada asta. Cadouri, sentimente pline de contrast, pregătiri diverse și multă agitație, de parcă toate ar începe sau s-ar sfârși în cele câteva zile. Nu știu dacă-i bine sau nu, dar știu sigur că asta ajută la un spirit mai bun, la o stare psihică mai puternică și la fericirea aceea simplă, de care am uitat să ne bucurăm așa cum ar fi cazul.
Multă lume spune că sunt un simbol al Crăciunului, că într-un fel sau altul, imaginea mea este asociată cu această sărbătoare, iar cântecele mele au devenit coloană sonoră pentru perioada aceasta în care deja am intrat. Nu știu cât e de adevărat sau nu, dar știu sigur că iubesc piesele mele dedicate Crăciunului.
Celebrăm România doar când ne aducem aminte, când ne convine sau când e Ziua Națională. În restul timpului, ce să vezi, nu mai e pe placul nostru, nu mai e cel mai potrivit loc și am face orice ca să aruncăm cu noroi în ce are ea mai bun.