Deşi pare că e uşor greşit secolul, de au apărut extratereştri, încă de la 1873, în benzile desenate totul e permis, prin urmare inclusiv întâlnirea dintre galaxii. Monştrii veniţi de pe altă planetă sunt eminamente răi, dar nici oamenii din Vestul Sălbatic nu sunt prea amabili. Fiecare îşi face dreptate singur.
Ştrumpfii sau smurfii sunt nişte personaje azurii organizate mai mult sau mai puţin precum cei şapte pitici, ori cei de grădină şi, uneori, semănând cu personajele din „Asterix şi Obelix”. În varianta americană apar şi personaje reale, respectiv un cuplu care aşteaptă un copil, el fireşte lucrând în publicitate, având o şefă imposibilă şi, dintr-o greşeală, dă o lovitură cu un spot pentru o reclamă. Combinaţia s-a mai văzut de-a lungul timpului, inclusiv în „Stuart Little”, unde nu era foarte rău, genial fiind însă în „Cine vrea pielea lui Roger Rabbit?”, din 1988, dar, ce-i drept, acolo regizor era strălucitul Robert Zemeckis.
Pentru cei care deja nu mai ştiu ce e Super 8, e bine de precizat că e vorba despre o peliculă mai mică decât cea de 16 sau de 35 mm, pe care filmau amatorii până la sfârşitul anilor ’70, când a apărut camera cu casetă. Întreaga poveste începe într-o vacanţă de vară, cam în aceeaşi perioadă ca acum, pentru nişte puşti care vor să facă un filmuleţ cu care vor să meargă, fireşte, la un festival. Pentru adolescenţi e şi o soluţie eficientă de agăţat domnişoare, chiar dacă ele nu se lasă foarte uşor. Se decide locul de desfăşurare a unei scene sentimentale, nu în aeroport ca în „Casablanca”, ci într-o gară. Toate bune şi frumoase, până când are loc un teribil accident feroviar în urma căruia vor începe adevărate anchete, din care nu lipseşte, ca orice SF care se respectă, extraterestrul. Nu seamănă foarte tare cu al lui Spielberg, care este producător şi coscenarist, dar are cam toate datele prototipului acestor fiinţe în care unii cred cu tărie, iar alţii rămân cu ironiile. Read more: La taifas cu Super 8 Mult aşteptatele „Maşinuţe” au devenit între timp maşini, adică s-au făcut mari şi pornesc într-un fel de ocol al lumii, din care nu lipsesc întrecerile de mare viteză. Nu se putea să nu existe un personaj negativ! El e întruchipat de data aceasta de un fel de neamţ cu monoclu, care vrea să distrugă un carburant alternativ la benzină, Olinolul, care mai e şi eco pe deasupra. Bucşă, aşa urât cum e el, face furori în continuare şi se străduieşte să-şi salveze prietenul de-o viaţă, pe McQueen. E o ocazie de a străbate oraşele frumoase ale lumii, cu precădere Londra şi Parisul, dar şi Tokyo. Regina maşinilor e, fireşte, un Rolls Royce, cu o coroană cu pietre preţioase. Avem şi un agent secret - vocea cel mai uşor recognoscibilă şi fascinantă a lui Sir Michael Caine. Filmului i s-a făcut o reclamă nebună, în parte şi ca să o contrabalanseze pe cea a lui „Harry Potter”, deşi probabil că nici nu mai era nevoie, la câţi amatori de Grand Prix există.
Nu-i chiar o lanternă bună pe desele, încă, pene de curent şi nici de un lămpaş de minier, ci un apelativ pentru cei care se presupune că pot salva lumea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, dar extrem de tehnologizat (deşi ideea e din anii ’40-’50). Frumuşelul Ryan Reynold, un pilot strălucit din tată în fiu, este alesul unui extraterestru muribund (Da, şi extratereştrii mor!). I se dă un inel cu puteri supranaturale şi devine un gardian al păcii! Fireşte că apar şi personaje negative, un fel de monstru la chip şi suflet, care râvneşte la singura fată, a şefului, care pare preocupată mai degrabă de carieră şi de companie decât de vreo idilă, şi în mod sigur nu cu slutul sluţilor.
Ultima serie - cel puţin aşa se afirmă deocamdată, dar s-ar putea reveni la cererea insistentă a publicului dependent de vrăjitori şi vrăjitorii - are peste două ore, cu efecte speciale care iau ochii, totul putând fi urmărit în 3D şi pe uluitorul IMAX.
Într-unul dintre momentele care s-au vrut foarte pertinente descoperim un fel de peşteră a lui Ali Baba, dar cum ştim că autoarea e maestră la cocteiluri din lecturi celebre nu se poate supăra nimeni pe ea. A oferit noilor generaţii şansa de a (re)descoperi plăcerea inegalabilă a lecturii.
Deşi se ştie bine că nu e indicat să faci filme cu copii sau cu animale, că vor deveni ei vedetele, totuşi Jim Carrey s-a încumetat să apară pe marele ecran împreună cu o droaie de pinguini, mai mult sau mai puţin digitali.